Conecteaza-te cu noi

Actual

Un tânăr a fost arestat pentru furturi din Năvodari și Constanța

Published

on

În luna octombrie, au fost furate două autoturisme, din Năvodari și municipiul Constanța.

Urmare a cercetărilor în 3 dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și furt în scop de folosință, polițiști din cadrul Secției 5 au identificat un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea faptelor.

Potrivit reprezentanților Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 13 octombrie a.c., acesta ar fi sustras două autoturisme care se aflau parcate în orașul Năvodari, respectiv municipiul Constanța.

Totodată, la data de 14 octombrie a.c., persoana în cauză ar fi sustras bateria – acumulator a unui autoturism parcat în municipiul Constanța.

Advertisement

”În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul ar fi condus cele două autoturisme sustrase, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Având în vedere faptul că acesta se afla sub măsura controlului judiciar, a fost solicitată și admisă înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

La data de 1 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat pe bărbatul în cauză.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions