Conecteaza-te cu noi

Actual

Un TIR s-a răsturnat între Murfaltar și Valu lui Traian. Șoferul a fost rănit

Published

on

În cursul nopții ce a trecut, în jurul orei 4.30, între Murfatlar și Valu lui Traian a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un TIR, care s-a răsturnat pe carosabil ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum – curbă. Șoferul a rămas blocat în cabină și s-a solicitat intervenția pompierilor.

Potrivit ISU Constanța, la fața locului au fost trimise echipaje de pompieri ( o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare) și o ambulanță terapie intensiva mobilă smurd c. La ajungerea echipajelor, șoferul era scos din cabina autotrenului. Tirul era încărcat cu porumb în saci și, cel mai probabil, se îndrepta spre portul Constanța.

Șoferul TIR-ului era conștient și prezenta un  traumatism de coloană lombară și membre. Omul a fost transportat la spitalul județean Constanța.

Traficul rutier a fost dirijat de poliția rutieră pe o singură bandă.

A fost avariat și gardul unei locuințe.

Advertisement

Update: Potrivit Biroului de presă al DRDP Constanța, începând cu ora 10:40, în zona unde s-a produs accidentul circulația rutieră se desfășoară normal.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions