Conecteaza-te cu noi

Actual

Un tulcean și-a bătut concubina și a amenințat că va da foc la casă. Au intervenit jandarmii

Published

on

Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, și-a lovit concubina, după care a amenințat că se duce la fiul acesteia cu un cuțit și îi va da foc la casă.

Jandarmii tulceni au fost solicitați aseară, în jurul orei 23.00, printr-un apel la 112 de către un bărbat, care a reclamat o violență în familie.

”Am identificat apelantul în fața scării unui bloc, care indica un alt bărbat care încerca să fugă în spatele blocului, declarând că el ar fi cel care i-ar fi agresat mama și l-ar fi amenințat și pe el cu un cuțit.

Bărbatul în cauză a încercat să fugă de jandarmi, însă a fost reținut, iar la fața locului a fost solicitat și un echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale femeii agresate care acuza dureri abdominale și prezenta urme de violență la nivelul feței.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Jandarmeriei Tulcea.

Advertisement

Din declarațiile celor prezenți la fața locului, a reieșit faptul că cei doi concubini au avut o discuție în contradictoriu, urmată de agresiuni fizice asupra femeii, care la un moment dat a reușit să fugă la un prieten pentru a primi sprijin. Împreună s-au deplasat la domiciliul fiului femeii, un tânăr în vârstă de 22 de ani, deoarece și acesta primea prin telefon amenințări cu acte de violență.

Într-adevăr, când au ajuns acolo, bărbatul în cauză se afla în fața blocului și îl amenința pe fiul concubinei cu acte de violență și cu faptul că îi va da foc la casă și la mașinile din fața blocului.

Bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, fiind emis și un ordin provizoriu de protecție.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions