Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Politica

Undă verde pentru organizarea alegerilor prezidențiale în septembrie. CCR a respins sesizarea USR

Published

on

alegeri prezidentiale

Alegerile prezidențiale vor putea fi organizate în luna septembrie. Curtea Constituțională a respins, astăzi, sesizarea USR la legea care a fost adoptată de Parlament în acest sens. Pentru a intra în vigoare, este necesar doar ca președintele Iohannis să promulge legea.

USR spune că, la doar o zi după ce au decis că este în regulă să furi în România atâta timp cât nu depășești pragul de 1 milion de euro și returnezi prejudiciul, în caz că ești prins, politrucii de la Curtea Constituțională mai dau o lovitură statului de drept spunând că este în regulă ca partidele la putere să modifice, cu doar câteva luni înainte și în beneficiu propriu, regulile după care se desfășoară alegerile prezidențiale.

CCR dovedește tot mai des că pune în aplicare comenzile primite de la PSD și PNL. Nici măcar nu se mai ascund. Deciziile se iau acum în biroul PSD de la Parlament, unde roiesc judecători ai CCR, după cum am văzut cu toții. Este o decizie politică, împotriva democrației și a regulilor democratice. Orice modificare a legislației electorale în anul cu alegeri înseamnă, în fapt, deturnarea unui proces democratic și folosirea lui în interesul PSD și PNL. Ciucă, Ciolacu și Iohannis sunt orbiți de putere și fac orice pentru a-și păstra privilegiile. Folosesc CCR, pe care au populat-o cu foști membri de partid sau cu personaje slugarnice, pentru a le valida ilegalitățile”, afirmă deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției.

Decizia CCR vine după ce deputatului Cristian Seidler, unul dintre semnatarii sesizării CCR, i-a fost retras accesul la dosar fără explicații. Până acum, parlamentarii USR au avut access la dosarele în care erau sau sunt parte directă. Acum, CCR nu doar că a retras accesul la dosar, dar în înștiințarea trimisă deputatului Cristian Seidler susține, în mod mincinos și absurd, că deputatul nu este parte în dosar, deși este unul dintre cei care au semnat sesizarea.

Advertisement
palaz

USR și Forța Dreptei au sesizat pe 5 martie Curtea Constituțională pe legea pentru devansarea cu până la 3 luni a alegerilor prezidențiale, inițiată de UDMR și votată pe repede-înainte de PSD și PNL. Legea este nejustificată și nefundamentată și aduce atingere unor drepturi constituționale fundamentale, precum dreptul de vot și dreptul de a fi ales, precum și principiului egalității în drepturi.

De asemenea, legea nu respectă recomandările Comisiei de la Veneția și afectează egalitatea de șanse, favorizând partidele la putere sau candidații cu resurse mai mari, în detrimentul candidaților sau al partidelor neaflate la putere, care și-au făcut strategiile electorale bazându-se pe legislația în vigoare, arată sursa citată.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions