Conecteaza-te cu noi

Societate

Universitatea Ovidius. A demarat campania „Vaccinare și testare pentru învățare”

Published

on

La această oră, la Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) se desfășoară un eveniment de promovare a campaniei „Vaccinare și testare pentru învățare” inițiată de Ministerul Educației, în parteneriat cu Consiliul Național al Rectorilor, Federația Națională Sindicală Alma Mater, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România, Uniunea Națională a Studenților din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și Organizația ,,Salvați Copiii”.

Evenimentul se desfășoară cu începere de la ora 9.00, în Sala Senatului, Campus, Corp A în format hibrid, prin prezență fizică și online, cu respectarea normelor legale privitoare la limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

La acțiune participă reprezentanții conducerii universității, alături de secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, prof. Sorin Ion și inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai. De asemenea, participă prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Stelian Gima, senatorul Septimiu Bourceanu, prof. univ. dr. Sorin Rugină, medic epidemiolog la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, alături de reprezentanți ai Primăriei Municipiului Constanța, ai Direcției de Sănătate Publică Constanța, ai Consiliul Național al Elevilor, ai Comitetului Județean al Părinților Constanța și ai sindicatelor din învățământul preuniversitar.

Scopul principal al campaniei „Vaccinare și testare pentru învățare” este acela de a informa elevii, cadrele didactice și părinții, cu privire la importanța și necesitatea diminuării efectelor pandemiei de COVID-19 prin vaccinarea voluntară a personalului din învățământ și testarea elevilor  și a angajaților din sistemul de învățământ, în cazul prezentării unor simptome specifice și a situațiilor în care au fost contacți ai unor cazuri confirmate de infectare.

Advertisement

Conform datelor oficiale centralizate de DSP Constanţa, până în prezent aproximativ 18% din cetăţenii judeţului au primit prima doză de vaccin iar alţii 8% au fost imunizaţi după rapel şi se estimează că în privinţa populaţiei şcolare, a studenţilor şi cadrelor didactice procentul este mult mai mare, având în vedere faptul că pentru aceştia au fost create fluxuri speciale de vaccinare.

În cadrul campaniei „Vaccinare și testare pentru învățare” vor fi analizate toate aspectele de interes pentru desfășurarea activităților în sistemul de învățământ, precum pregătirea pentru susținerea examenelor naționale și a activităților de recuperare a pierderilor generate de predarea online, impusă de situația epidemiologică, organizarea simulărilor la nivel județean, plata burselor pentru elevi, transportul elevilor, planurile-cadru pentru liceu, formarea continuă a cadrelor didactice, dezvoltarea competențelor digitale și a digitalizării educației, analiza necesității de extindere a perioadei de desfașurare a cursurilor în învățământul preuniversitar.

Totodată, vor fi analizate problemele specifice, de interes pentru elevi, studenți și cadre didactice, semnalate la nivelul unităților / instituțiilor de învățământ și a Inspectoratului școlar județean.

Campania „Vaccinare și testare pentru învățare” a fost lansată în data de 07 aprilie 2021 – Ziua Mondială a Sănătății, și constă în organizarea, în fiecare județ din România, în perioada 8-29 aprilie 2021, a unei serii de conferințe tematice/webinarii, ce vizează promovarea măsurilor ce susțin siguranța sanitară în școli, grădinițe și universități prin informare corectă, conștientizare si asumarea responsabilității individuale.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions