Conecteaza-te cu noi

Actual

Update: Patru tineri din Mihail Kogălniceanu, arestați pentru furturi

Published

on

Update: În această după-amiază, toți cei patru tineri au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile de către Judecătoria Constanța și introduși în arestul IPJ Constanța.

Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat patru tineri, cu vârste între 16 și 31 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

Astfel, în noaptea de 13/14 februarie a.c., tinerii în cauză ar fi pătruns într-un magazin din localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Pentru probarea activității infracționale, polițiștii constănțeni au efectuat două percheziții domiciliare pe raza localității Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, identificând, la locuința unuia dintre tineri, mai multe bunuri sustrase din respectivul magazin.

Advertisement

Totodată, polițiștii au stabilit faptul că cei patru tineri sunt autorii altor infracțiuni ( furt calificat pe raza unei societăți comerciale din localitatea Palazu Mic, furtul unui autoturism de pe raza municipiului Constanța și sustragerea a două plăcuțe de înmatriculare de la un autoturism parcat pe raza localității Cuza Vodă).

De asemenea, tinerii mai sunt cercetați și pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier (conducerea unui autoturism  fără permis și punerea în circulație a unui autovehicul cu numere false).

La data de 21 februarie a.c., polițiștii constănțeni i-au reținut pe cei patru tineri, pe bază de ordonanțe, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în C.R.A.P. al IPJ Constanța, urmând ca la data de 22 februairie a.c. să fie prezentați Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Precizăm că trei dintre ei, respectiv un minor de 16 ani și doi majori, cu vârste de 29 și 31 de ani, sunt recidiviști.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions