Connect with us

Politica

USR Agigea și-a anunțat candidatul la Primărie. Gabriel Ciobanu: „E timpul pentru schimbare“

Tatian Iorga

Publicat

la

După 12 ani de pesedizare, locuitorii din Agigea și Lazu au șansa de a schimba administrația publică locală. În acest sens, USR-iștii l-au lansat în cursa pentru funcția de primar al comunei Agigea pe Gabriel Ciobanu. În vârstă de 32 de ani, Gabriel Ciobanu este un tânăr, care activează într-o multinațională și ocupă poziția de reprezentant zonal.

„În urmă cu 13 ani, împreună cu familia mea, am început să construim o casă, considerând că ne putem baza pe administrația locală și vom beneficia pe lucrurile pe care le consideram firești la acel moment, mai exact utilități, străzi asfaltate, iluminat public. Din păcate, după mai multe încercări, ne-am lovit doar de refuzuri și am considerat că suntem tratați cu dezinteres, motiv pentru care am considerat că doar dacă mă implic pot schimba ceva, așa că am luat decizia să mă înscriu în USR, iar împreună cu colegii mei am reușit să înființăm filiala USR de la Agigea.“, a spus Ciobanu.

Candidatul USR pentru Primăria Agigea a declarat că se consideră un om norocos, pentru că are alături de el oameni tineri, plini de energie și cu viziune.

„Am luat această decizie de a candida tocmai pentru că, împreună cu echipa mea ,ne dorim să schimbăm modul defectuos de a face administrație publică în localitățile Agigea și Lazu. Consider că fiecare om contează și am de gând să tratez fiecare locuitor așa cum îmi tratez familia. Credem că Agigea are nevoie de un om care își dorește o schimbare, un om care să se dedice oamenilor. Indiferent de unde vine acel om, mai important este să își dorească o schimbare. Nu contează dacă vine dintr-o multinațională, cum e cazul meu, sau dacă lucrează la stat. Este foarte important să atragem fonduri europene și cu care să realizăm proiectele cele mai importante, cum ar fi utilitățile. În Lazu lipsește canalizare cu desăvârșire și nu cred că este normal ca în 2020 să trăim fără utilități. Eu personal mă confrunt cu problema asta. Nu am nici măcar curent, ca să nu mai zic de stradă, ș.a.m.d.“, a punctat Ciobanu.

Întrebat cum vedere interacțiunea dintre cetățeni și Primărie, Gabriel Ciobanu a spus că unul dintre proiectele sale se referă strict la relația cetățean-Primărie. El a afirmat că își dorește să tripleze numărul de audiențe, dacă va ajunge primar.

„Mai mult de atât, un alt proiect este să acordăm 10% din buget tocmai pentru proiecte propuse de cetățeni. Adică, 10% din buget va fi cheltuit pentru proiecte care vor fi propuse de cetățeni. Practic, ne dorim o democrație participativă. Așadar, considerăm că este extrem de importantă opinia cetățeanului, dar și nevoia lui.“, a opinat USR-istul.

Candidatul USR pentru Primăria Agigea a afirmat că proiectele sale vor fi puse în practică în funcție de ușurința cu care vor fi implementate. Ciobanu a declarat că problema câinilor fără stăpân este una dintre cele mai ușor de rezolvat. El a spune că actuala administrație putea să rezolve problema dar nu și-a dorit.

„Dar, problemele cele mai mari, cum ar fi utilitățile și străzile neasfaltate, care sunt foarte multe, astea trebuie rezolvate cu fonduri europene. Nu avem parcuri, locuri de joacă pentru copii. Sunt foarte multe probleme. În urma discuțiilor cu cetățenii, am pus în lista noastră de priorități 12 proiecte.“, a adăugat Gabriel Ciobanu.

În ceea ce privește șanse sale de a ajunge primarul comunei Agigea, Gabriel Ciobanu a spus că sunt foarte mari, în condițiile în care PNL a încercat de trei ori să câștige Primăria, iar lumea s-a săturat de actuala administrație a PSD. USR-istul a spus că nu e o ideea rea nici un candidat unic al dreptei, tocmai pentru a scăpa de actuala administrație. Ciobanu a spus că se așteaptă la șicane din partea actualului primar. USR-iștii au mai afirmat că o altă problemă este lipsa de transparență a Primăriei.

La rândul ei, Anamaria Gornicu, președintele filialei USR Agigea, a declarat că, la înființarea partidului, și-a asumat un angajament față de cetățeni, acela de a aduce un suflu nou și tânăr politicii românești.

„USR este format din oameni care au hotărât să nu stea deoparte și își doresc să se implice activ în societate. Am promis că vom încuraja tinerii să intre în politică, să se implice în comunitățile din care fac parte, iar astăzi pot spune că ne-am onorat cu succes acest angajament. Împreună cu întreaga echipă a USR Agigea, am considerat că al nostru coleg, Gabriel Ciobanu este cel mai potrivit candidat pentru funcția de primar al comunei Agigea. Este un tânăr cu viziune, implicat, dedicat, și capabil să pună în practică numeroase proiecte pentru locuitorii din Agigea și Lazu.“, a declarat Anamaria Gornicu.

Comments

comments

Politica

Candidatul PRO România la Senat, Răzvan Filipescu: „Fiecare român va scoate din buzunar 5.300 de lei pentru a acoperi deficitul bugetar de anul viitor“

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Răzvan Filipescu, candidat PRO România la Senat, spune că din situația dezastruoasă în care a adus țara actualul guvern PNL, cu complicitatea celor care l-au votat – respectiv PSD și USR – vom putea ieși doar dacă se aplică, în cel mai scurt timp, un plan de măsuri foarte bine gândit, pe care echipa PRO România l-a pregătit. Acesta se întreabă retoric dacă PSD-iștii sunt mulțumiți că au votat, în martie, Guvernul Orban, că au lipsit de la moțiunea de cenzură din septembrie, și de modul în care susțin, tacit, acest Guvern.

„Vom scoate din nou țara din criza în care a băgat-o guvernul PNL. Să nu uităm de anii de criză 2009 – 2011 și de eforturile care s-au făcut apoi, în guvernarea lui Victor Ponta, pentru a se obține redresarea economică. Dar nici de faptul că în 2015, la finalul guvernării Ponta, deficitul României era de numai 1 miliard de euro, iar astăzi s-au depășit toate recordurile la deficitul bugetar, ajungându-se la 20 de miliarde! Guvernul PNL a împrumutat atât de mult, încât vom plăti doar pentru dobânzi 1 miliard de euro în plus, an de an“, explică Răzvan Filipescu.

Acesta mai spune că echipa PRO România a luat în calcul toate măsurile care pot fi aplicate pentru a reveni la echilibru și creștere economică, în cel mai scurt timp.

„De data aceasta trebuie să rezolvăm trei crize, în loc de una: economică, medicală și de educație. Prima este cea mai importantă, pentru că le va adânci și pe celelalte, dacă nu va fi rezolvată în cel mai scurt timp“, mai spune candidatul PRO România la Senat.

„Votează PRO România, scoatem din nou țara din criză!“, mai spune Trofin.

Executat de Asociația Puterea Civică – portal: ordinea.ro

Comandat de Partidul PRO România – Filiala Constanța

CUI mandatar financiar coordonator: 11200008

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Valentin Olivian Trofin (PRO România): „Guvernul ia măsuri haotice și dă vina pe populație“

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Avocatul Valentin Olivian Trofin, candidat din partea PRO România Constanța pentru Camera Deputaților, explică de ce este aberantă, discriminatorie și falimentară decizia de carantinare a localităților și a închiderii piețelor, în condițiile în care locurile cele mai aglomerate – deci și cele mai periculoase, din punct de vedere al contaminării – sunt în continuare scăpate de sub control.

„Vedem că așa-zisele măsuri pentru combaterea răspândirii virusului SARS-COV2 sunt ineficiente, tocmai pentru că s-au înmulțit și s-au înăsprit restricțiile, dar cifrele sunt în continuare în creștere. În timp ce Constanța și alte localități din județ sunt în carantină, în alte părți ale țării se circulă în continuare cu mijloacele de transport în comun, în aglomerație, iar acolo este cel mai mare risc de contaminare”, explică Valentin Trofin.

Candidatul PRO România mai spune că actualul guvern nu poate mai mult decât să preia haotic niște idei din alte țări, fără să le adapteze situației reale din România.

„Probabil pentru că nici membrii guvernului, nici consilierii lor n-au circulat vreodată cu trenul, autocarul, microbuzul sau metroul, au impresia că pot implementa strategiile din alte țări. Ce nu știu ei este faptul că în România reală, cei mai mulți angajați sunt navetiști, iar pentru a preîntâmpina situația dramatică a transportului în comun, ar fi trebuit să se gândească de la început la o schemă de ajutor pentru transportatori, astfel încât să existe mai multe mijloace de transport, în toată țara. Ei eu făcut exact pe dos. Iar la metroul din București s-au limitat la a da recomandări pentru diminuarea aglomerației și au plătit publicitate pentru a li se explica oamenilor să nu circule la ore de vârf și să evite aglomerația, deși toți cei care circulă cu metroul se plâng de dublarea sau chiar triplarea timpului de așteptare, față de situația anterioară pandemiei. Guvernul ne arată în continuare că nu poate decât să ia măsuri haotice sau pe jumătate, pentru a da apoi vina pe populație. Dacă ar fi vrut diminuarea numărului de cazuri, ar fi întărit transportul în comun, în toată țara, încă din luna martie”, mai spune Valentin Trofin.

Candidatul PRO România afirmă că pentru aplicarea tuturor acestor măsuri de ajutor, condiția minima este menținerea firmei în activitate și menținerea a cel puțin 90% din angajați de la finalul anului 2020 pe toată durata anului 2021.

„Votează PRO România, scoatem din nou țara din criză!“, mai spune Trofin.

Executat de Asociația Puterea Civică – portal: ordinea.ro

Comandat de Partidul PRO România – Filiala Constanța

CUI mandatar financiar coordonator: 11200008

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Eugen Tomac (PMP), la Constanța: Reducerea numărului de parlamentari și eliminarea pensiilor speciale, condiții pentru a susține un Guvern

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Președintele PMP, Eugen Tomac, împreună cu Elena Băsescu, candidat pentru Camera Deputaților, și Claudiu Palaz, candidat al PMP pentru un post de senator, au susținut, astăzi, la Constanța, o conferință de presă. În cadrul acesteia, Elena Băsescu a declarat că ea duce o „campanie la firul ierbii“, pe care a învățat-o de la tată ei, Traian Băsescu, și de la vechii PDL-iști și PD-iști.

„Campania la firul ierbii mi se pare cea mai eficientă, pentru că, mergând la pas prin localități și vorbind cu sute sau chiar mii de oameni, am constatat cu amărăciune că județul Constanța este dezvoltat cu trei viteze. Prima este municipiul Constanța, care are resurse care nu sunt exploatate la maxim, adică la platforma continentală a Mării Negre, ori la poziția geostrategică a Portului. A doua viteză este reprezentată de stațiunile de la Marea Neagră și aș vrea să includ și Mihail Kogălniceanu, care găzduiește baza Nato. A treia viteză este reprezentată de restul localităților care par uitate de autoritățile locale și centrale. Sunt multe localități care nu au apă și canalizare, gaze, iar locuitorii se încălzesc la sobe cu lemne. Angajamentul PMP Constanța este să nu mai existe acești cetățeni de mâna a doua și a treia. Ne dorim să sprijinim autoritățile locale ca până în 2024 80% dintre localități să aibă gaze, să sprijinim micii agricultori și să aducem internet în toate școlile, unde nu ar mai trebui să existe toalete în afara unităților de învățământ. Ne mai dorim să îi ajutăm pe cei care doresc să facă agroturism și să refacem sistemul de irigații, iar apa pentru fermieri să fie mai ieftină.“, a declarat Elena Băsescu, care a mai spus că mulțumește organizației PMP de la Constanța, unde s-a simțit ca pe vremuri în vechiul PDL.

„PMP, singuul partid care vrea cu adevărat eliminarea pensiilor speciale“

Eugen Tomac a declarat, la rândul său, că Elena Băsescu este un candidat model în ceea ce privește implicarea în campania electorală.

„Veți vedea puțini politicieni care tratează cu atâta responsabilitate acest exercițiu democratic cum sunt alegerile. Un candidat trebuie să aibă curajul de a merge să discute cu cetățenii, indiferent dacă este sau nu susținut. Din acest punct de vedere o felicit pe Elena Băsescu, pentru că știe ce are de făcut și pun mare speranță în tandemul Băsescu – Palaz la Constanța.“, a spus Tomac.

El a afirmat că, având în vedere că peste criza sanitară se va suprapune o criză economică fără precedent, PMP are obligația să vină cu soluții. El a spus că a observat cum în această campanie mulți politicieni, vechi sau noi, vin și promit lucruri care sunt deja promovate de ani buni de Mișcarea Populară. Spre exemplu, spune Tomac, este vorba de povestea eliminării pensiilor speciale.

„Este o gogoașă. Nici PSD, dar nici USR nu au făcut mare lucru și inclusiv inițiativa PNL a fost construită în așa fel încât să nu reușească. Singurul partid care a propus în parlament inițiative legislative prin care așa cum au fost instituite să fie abrogate aceste legi este PMP. Noi nu am propus o lege pachet, ci inițiative prin care eliminăm pentru anumite categorii, dar să rămână, spre exemplu, pentru militari care au fost în teatrele de operațiuni, unde și-au riscat viața pentru demnitatea României. De asemenea, trebuie să menținem pensii speciale pentru foștii deținuți politici. În rest, toate pensiile trebuie eliminate (pentru funcționari parlamentari, pentru parlamentari, aleși locali), iar pentru militari și magistrați trebuie plafonate. Inițiativa noastră pentru eliminarea pensiilor speciale este în Camera Deputaților și mai are nevoie de un vot.“, a spus Tomac.

Condiții pentru intrarea la guvernare

El a criticat și faptul că unele partide au promis că vor reintroduce alegeri în două tururi pentru primar, ceea ce este o minciună, pentru că legea este în Parlament și a fost propusă de PMP. La fel este și în cazul reducerii numărului de parlamentari, propunere care nu au fost acceptată de niciun alt partid. Tomac a afirmat că PMP este singurul partid care a propus un pachet de legi pentru a reforma sistemul de sănătate. Liderul Mișcării Populare a punctat că dacă legea sănătății propusă de formațiunea sa ar fi fost acceptată, nu s-ar mai fi întâmplat tragedia de la Piatra Neamț, asta pentru că PMP propunea depolitizarea sistemului de sănătate. Eugen Tomac a mai afirmat că dacă viitorul Guvern își va asuma propunerile PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300 și eliminarea pensiilor speciale, formațiunea sa este dispusă să discute pentru a da țării un Executiv.

Președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz, a criticat, la rândul său, modul haotic în care statul a organizat desfășurarea campanie electorale, în condițiile în care mesajele nu ajung așa cum trebuie la cetățeni.

Comandat de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Constanța

Executat de Asociația Puterea Civică – portal: www.ordinea.ro

– CUI mandatar financiar coordonator: 11200012

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: