Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Administratie

USR Constanța îi cere lui Chițac să nu mai facă tumbe de imagine, „cu minciuni și argumente ce nu au legătură cu administrația locală“

Published

on

stelian ion chitac

Întâlnirea dintre primarul Vergil Chițac și cetățenii din Palazu Mare, care a avut loc ieri, în sala Remus Opreanu a Prefecturii, nu a avut niciun rezultat concret. Principala doleanță a cetățenilor a fost suspendarea PUZ-ului, care va duce, automat, blocarea ridicării blocurilor între case în Palazu Mare. Mai mult decât atât, cetățenii s-au plâns că Primăria a permis ridicarea de blocuri între case, fără să țină cont că nu sunt parcări, spații verzi, locui de joacă, iar rețeaua de canalizarea menajeră este subdimensionată. De partea cealaltă, primarul Chițac s-a plâns de faptul că el a vrut să suspende PUZ-ul în urmă cu doi ani, dar anumiți consilieri au votat împotrivă. În plus, edilul s-a plâns de greaua moștenire.

Prezenți la întâlnire, reprezentanții USR Constanța îi dau o replică primarului Chițac, pe care îl acuză că a spus mai multe minciuni.

„După ce a demonstrat că este un bun continuator al practicilor PSD de vânzare a terenurilor importante ale orașului, primarul Vergil Chițac încearcă să dreagă busuiocul atribuindu-și merite pe care nu le are.

Primarul Chițac a permis ca în cartierul Palazu Mare să se instaleze haosul imobiliar, cu zeci de construcții abuzive ridicate între case, iar acum se prezintă acum drept un apărător al intereselor locuitorilor din zonă.

Advertisement
palaz

Locuitorii din Palazu Mare au luat atitudine împotriva dezvoltării urbanistice deviante a cartierului, motiv pentru care USR Constanța a reactivat un proiect mai vechi, inspirat din măsurile de suspendare a puzurilor de sector din București, propunând un proiect de hotărâre de suspendare a PUZ-ului din cartierul Palazu Mare.

Primarul Chițac are o mare problemă cu proiectele depuse de alte partide în afară de PNL sau PSD, pentru că, legat de proiectul USR, a ieșit public cu o serie de afirmații mincinoase.

Prima ar fi aceea că la București Nicușor Dan – inițiatorul suspendărilor PUZ de sector – a pierdut în instanță. Fals! Probabil că primarul a emis în eter o speranță de-a sa, anume ca acele suspendări de PUZ-uri să nu țină în instanță.

A doua minciună este aceea că proiectul USR nu ar fi în regulă, pentru că ar conține niște elemente nelegale. Păi, în primul rând, nu el este cel care poate emite o astfel de sentință. În al doilea rând, aflându-ne în perioada de consultare publică, dacă proiectul ar conține elemente de nelegalitate, poate fi modificat în bine.

Dar nu asta e problema. De fapt, Vergil Chițac vrea să ia fața, cum se spune, și să propună el proiectul de suspendare a PUZ-ului din Palazu Mare, iar pentru asta se folosește de tertipuri și motive inventate.

Advertisement
palaz

În loc să facă tumbe de imagine, cu minciuni și argumente ce nu au legătură cu administrația locală, Vergil Chițac ar putea să-i convingă pe consilierii PNL să voteze acest proiect (indiferent cine îl propune) și să finalizeze calvarul și haosul la care ne supune de 3 ani în acest oraș!“, a declarat liderul USR Constanța, deputatul Stelian Ion.

Citește și:

(VIDEO) Întâlnire tensionată între primarul Constanței și locuitorii din Palazu Mare. Chițac: „Lăsați-ne să gândim…“

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions