Conecteaza-te cu noi

Politica

USR, solicitare de ultimă oră: cere amânarea dezbaterilor pe Legile Justiției. Iată motivul invocat

Published

on

USR a înaintat, astăzi, o cerere către Biroul Permanent al Camerei Deputaților de prelungire a termenului de raport pentru cele trei legi propuse de ministrul Predoiu până la primirea opiniei Comisiei de la Veneția.

„Prin prezenta, vă cerem să luați act de solicitarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei ca România să modifice Legile Justiției în conformitate cu avizul Comisiei de la Veneția. Prin aderarea la Uniunea Europeană, România s-a obligat să respecte legislația europeană, actele organelor Consiliului Europei și implicit ale Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept – Comisia de la Veneţia.

Parlamentul, organ reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României, trebuie să fie, la rândul său, un garant al ducerii la îndeplinire a obligațiilor asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene.

Comisia de la Veneția a fost sesizată cu emiterea unei opinii referitoare la cele trei proiecte de legi ale justiției pe data de 14 septembrie 2022. Parlamentul României trebuie să aștepte această opinie înainte de a vota modificările la Legile Justiției.

Advertisement

Pe cale de consecință, solicitarea Consiliului Europei ca România să modifice Legile Justiției în conformitate cu avizul Comisiei de la Veneția nu poate fi ignorată de Parlament, drept pentru care, prin prezenta, vă solicităm, în conformitate cu art. 86 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, prelungirea termenului de raport până la primirea opiniei Comisiei de la Veneția.“, se arată în textul solcitării.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions