Conecteaza-te cu noi

Actual

Vaccinarea personalului esențial, OPRITĂ pentru 10 zile

Published

on

Persoanele care desfăşoară activităţi esenţiale şi care ar fi trebuit să primească prima doză de vaccin anti-COVID din 28 ianuarie, vor fi reprogramate peste 10 zile. Nu vor fi afectați cei care suferă de boli cronice sau au peste 65 de ani.

Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță a anunțat marți că până acum s-au vaccinat 434 de mii de români. De asemenea, el a anunțat că în țară sunt 583 de centre de vaccinare. Gheorghiță a anunțat că există un deficit de 117.000 de mii de doze de vaccin în România. Așa se face că vaccinarea personalul din instituții esențiale este amânată pentru o perioadă de 10 zile, din 28 ianuarie. Astfel, programările pentru 35.000 de români au fost amânate!

„Avem un deficit de doze de 117.000. Acest deficit este generat în mare parte de faptul că în săptămâna 18-24 ianuarie am recepționat cu circa 51,3% mai puține doze decât trebuiau să fie alocate, reprezentând de fapt 93.340 doze. Soluția pentru continuarea campaniei de vaccinare fără afectarea dozelor de rapel, a vaccinării persoanelor cu boli cronice, a celor de peste 65 de ani și a persoanelor din centrele medico-sociale, centrele de dializă și a persoanelor nedeplasabile de la domiciliu este reprogramarea începând cu 28 ianuarie cu 10 zile a persoanelor care deservesc activități esențiale. Începând cu data de 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activități esențiele pentru doza 1, ceea ce reprezintă 35.304 persoane, vor fi reprogramate în ordinea programării din 28 ianuarie, prima zi va fi 8 februarie. Se translatează cu 10 zile mai târziu”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Acesta a dat asigurări că se va menține același ritm pentru restul persoanelor programate și că sunt asigurate dozele de rapel pentru persoanele vaccinate până acum.

Coordonatorul campaniei de vaccinare susține că perioada dificilă pentru România este până în 15 februarie:

Advertisement

„Este un moment pe care dorim să îl depășim împreună, prin solidaritate, e un moment în care trebuie să avem răbdare.”

Valeriu Gheorghiță susține că astfel de probleme au înregistrat multe țări europene, care au decis fie decalarea vaccinărilor, fie reducerea numărului de persoane programate sau prin reducerea dozelor administrate zilnic.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions