Conecteaza-te cu noi

Actual

Vânzările pentru minivacanța de Sfânta Maria sunt mai mari cu până la 38% pe litoral

Published

on

Vânzările pentru minivacanța de Sfânta Maria sunt mai mari cu până la 38% pe litoral și cu până la 25% pentru stațiunile balneo ori munte, față de anul 2017, când durata acesteia a fost de patru zile. Cele mai multe solicitări au venit în ultimele două săptămâni, după anunțul că zilele de 16 și 17 august sunt libere.

Beneficiarii voucherelor de vacanță au căutat în special hoteluri de două și trei stele, pentru a se încadra în valoarea acestora/persoană, iar cei care au plătit vacanța în bani au preferat hoteluri de trei și patru stele.

Pe litoral, vânzările pentru minivacanță sunt în concordanță cu întreg sezonul 2018, pe care agențiile de turism membre ANAT îl anunță peste așteptări, datorită rezervărilor masive făcute în perioada de Early Booking și, mai ales, acordării voucherelor de vacanță angajaților din sistemul public. Față de sezonul trecut, vânzările prin agențiile de turism sunt mai mari cu 18%-20%.

În perioada de Early Booking cererea a fost mai mare cu o treime față de anul trecut, în timp ce voucherele de vacanță emise în primele șase luni ale anului au ajuns la o valoare de 148 de milioane de euro, de cinci ori mai mare față de 2017. Fără vânzările din primele trei luni ale anului și fără voucherele de vacanță (o parte dintre acestea folosite imediat ce au fost primite), sezonul pe litoralul ar fi fost afectat de vremea nefavorabilă din lunile iunie și iulie.

Advertisement

Analizând rezultatele de până acum, turoperatorii de turism intern membri ai ANAT pledează în continuare pentru menținerea voucherelor de vacanță pe hârtie sau pe suport electronic și netransformarea acestora într-o indemnizație care ar putea să nu fie folosită pentru cumpărarea unei vacanțe în România.

Vara acesta, turiștii au preferat stațiunile Mamaia/Năvodari, Eforie și Jupiter/Venus, la un pachet mediu de 1.920 de lei. Cele mai multe cereri au fost pentru hoteluri cu facilități pentru copii, cu piscină, cu demipensiune ori all inclusive. Durata medie a sejurului este de cinci zile, similară sezonului trecut.

La munte și în stațiunile balneo cele mai multe cereri au fost pentru sejururi de cinci nopți, respectiv șapte nopti. Pachetele pentru sejururi de cinci nopți pe Valea Prahovei au costat între 800 și 1.200 lei/cameră dublă la un hotel trei stele cu mic dejun inclus, iar în stațiunile balneare costul a fost cuprins între 1.600 lei și 2.100 de lei pentru cinci nopți de cazare în cameră dublă,  la un hotel de trei stele, cu demipensiune și tratament.

Datele turoperatorilor de turism intern arată că rezervările pentru vacanțe la mare în ultimele două săptămâni din august și primele două săptămâni din luna septembrie sunt peste cele de anul trecut, ceea ce va însemna că, per total, sezonul 2018 va urma trendul ascendant deja înregistrat (+18%/20%) în comparație cu sezonul 2017.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions