Connect with us

Societate

Vezi care este programul autobuzelor CT BUS începând de luni

Published

on

Începând de luni, 17 mai a.c., ultimele plecări de la capetele de traseu, pentru toate liniile de transport, vor fi la ora 23.00, conform programului de circulație al autobuzelor.

Astfel, programul de transport este:

  • Luni – Vineri: 05:15 – 23:00;
  • Sâmbătă – Duminică: 05:45 – 23:00.

Măsura a fost luată în concordanță cu Ordinul Operațional 89196/14.05.2021, emis de Primăria Municipiului Constanța.

”Recomandăm pasagerilor să consulte aplicația CT BUS pentru a afla timpii reali de sosire a autobuzelor în stație.”, precizează reprezentanții Biroului de presă al societății de transport. 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!