Connect with us

Actual

Vezi câte intervenții au avut pompierii constănțeni în cursul anului trecut

Publicat

la

În cursul zilei de azi, în sala Remus Opreanu s-a desfășurat ședința de bilanț a activității desfășurate de către  Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dobrogea” al județului Constanța pe parcursul anului 2020.

Prin intermediul unui comunicat de presă, ISU Constanța precizează că dezvoltarea unui sistem eficient de management al situaţiilor de urgenţă şi garantarea siguranţei cetăţenilor se înscriu în obiectivele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, alături de alte obiective pe care unitatea noastră şi le-a însuşit, şi pentru care şi-a direcţionat toate resursele cu scopul îndeplinirii cu succes a acestora.

”Dinamica activității societății civile și a riscurilor asociate acesteia a impus corelarea atentă a resursei umane în raport cu atribuțiile și misiunile specifice unității noastre. Astfel, structurile operative au menținut o mobilitate continuă cu scopul de a asigura îndeplinirea misiunii de bază.”, precizează ISU Constanța.

Modificările organizatorice pe parcursul anului 2020, şi care au urmărit eficientizarea structurală, au cuprins, printre altele:

  • menținerea punctului de lucru de la Cogealac pentru a acoperi zona de Nord-Est a județului Constanța;
  • înființarea, pe perioada estivală, a 11 puncte temporare de stingere, 8 puncte de prin ajutor și 5 puncte de salvare acvatică pentru a răspunde nevoilor specifice sezonului.

În activitatea de avizare pentru legalitate, s-a înregistrat o creştere însemnată, de la 386 acte administrative avizate în anul 2019, la 634 acte administrative avizate în anul 2020.

Au fost avizate sau emise puncte de vedere pentru:

  • 26 înştiinţări privind popririle instituite în privinţa veniturilor obţinute de cadrele unităţii;
  • 21 petiţii ale cetăţenilor / rapoarte ale cadrelor;
  • 110 contracte încheiate cu diverşi furnizori;
  • 281 de procese verbale de inventariere;
  • 8 cercetări administrative;
  • 6 protocoale şi planuri de cooperare.

Din cele 6790 sanctiuni aplicate de către Inspecţia de Prevenire, în valoare totală de 2.839.900 lei, a fost înaintat spre înregistrare, în evidențele fiscale, 1074 procese verbale de constatare a contravențiilor, cuantumul acestora fiind de 541700 lei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a organizat acţiunea LITORAL 2020 în care au fost operaţionalizate:

  • 11 (zece) puncte temporare de stingere (PTS);
  • 8 (opt) puncte de prim ajutor (PPA) pe plajele din staţiuni;
  • 5 (cinci) puncte de salvare din mediul acvatic (PSA).

În cadrul acţiunii LITORAL 2020 au fost detaşate 22 mijloace de intervenţie, cu 108 subofiţeri/serie de la 19 inspectorate județene din ţară. Din totalul de 3676 de intervenţii pe timpul sezonului estival:

  • 640 (1341 în 2019) au fost înregistrate la corturile de prim ajutor, unde au fost asistate un număr de 521 adulţi şi 119 copii, (1052 persoane- adulţi şi 289 copii în 2019);
  • 1164 (2178 în 2019) de intervenţii a ambulanţelor care au deservit punctele de prim ajutor;
  • 258 (228 în 2019) intervenţii ale echipajelor de stingere;
  • 97 (83 în 2019) intervenţii la victime cu accident prin submersie, dintre acestea, 74 au fost salvate şi 23 au decedat (2019, 57 salvate şi 26 decedate).

2020 – an atipic

Anul 2020 va rămâne mult timp în conştiinţa noastră ca un an cu totul atipic, urmare situaţiei generate de apariţia noului coronavirus. Activarea Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei începând cu data de 13.03.2020 şi funcţionarea acestuia de la acea dată şi până în prezent, cu scopul de a asigura coordonarea situaţiilor de urgenţă în strânsă legătură cu dinamica virusului pe teritoriul județului, constituie un alt element definitoriu pentru managementul integrat.

Dorim să aducem în atenţie şi faptul că, pe întreg parcursul anului 2020, unitatea noastră s-a bucurat constant de sprijinul structurilor de ordine publică: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis”, Garda de Coastă Constanţa, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, Unitatea de Primiri Urgenţe şi Direcţia de Sănătate Publică.

În anul 2020, în zona de competenţă a unităţii noastre au fost înregistrate 17.178 evenimente la care au acţionat echipajele de intervenţie, fie că au fost echipaje de stingere sau de prim ajutor calificat, ceea ce a însemnat o medie de 47,06 actiuni/zi. Cu alte cuvinte, la fiecare aproximativ 30 minute, semnalele acustice ale unei autospeciale s-au făcut auzite pe drumurile din judeţul Constanţa.

În perioada analizată, pe timpul intervenţiilor, echipajele autospecialelor de stingere cu apă şi spumă au reuşit să salveze 139 persoane (122 adulţi şi 17 copii), numărul acestora fiind în scădere faţă de anul 2019, când au fost salvate 290 persoane (229 adulţi şi 61 copii). În anul 2020, în judeţul Constanţa au avut loc 465 incendii, în medie 1,27 pe zi (1,30 în anul 2019). Timpul mediu de răspuns realizat de către echipajele de pompieri, la întervenții, în anul 2020, a fost de aproximativ 13min46sec./ intervenţie, în creştere faţă de 13min18sec/intervenţie în anul 2019. În anul 2020, în judeţul Constanţa au avut loc 403 incendii la vegetaţie uscată şi altele, în scădere faţă de  anul 2019 când s-au înregistrat 594 incendii la vegetaţie uscată şi altele. Timpul mediu de răspuns la incendii realizat de către echipajele de pompieri în anul 2020 a fost de aproximativ 12min38sec/ intervenţie, în scădere faţă de anul 2019, cu 13min24sec/ intervenţie.

Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Interveție a coordonat 48 operaţiuni/intervenţii de căutare/recuperare a unor persoane din mediul acvatic. Din totalul celor 48 intervenţii în anul 2020, la 13 intervenţii au acţionat exclusiv echipajele de scafandri, iar la diferența de 35 intervenții au acționat în cooperare cu subunitățile de intervenție. În timpul misiunilor au fost căutate/găsite şi recuperate din mediul acvatic 14 persoane din totalul celor de 20 de persoane posibil înecate.

În anul 2020, cu preponderenţă în lunile iunie, iulie şi octombrie, când   s-au manifestat ploi torenţiale pe raza județului Constanța, personalul operativ al unităţii noastre a acţionat la 26 inundaţii. Au fost afectate case, anexe gospodăreşti, fântâni, străzi, producându-se pagube în valoare de 6.000,00 lei. Nu au fost înregistrate victime la inundaţii. În anul 2020, echipa pirotehnică a executat 25 de misiuni de asanare a terenurilor de muniţie rămasă neexplodată. În anul 2020 s-au înregistrat 14.933 solicitări SMURD, ceea ce înseamnă o medie de 3,71 solicitări/echipaj.

Programul de voluntariat „Salvator din Pasiune”, demarat în anul 2016, a continuat şi în anul 2020, prin recrutarea şi pregătirea a 11 voluntari în vederea desfăşurării activităţilor de voluntariat în cadrul unităţii noastre.  În anul 2020, personalul voluntar a participat la 490 intervenţii în cadrul subunităţilor de intervenţie, la punctele de prim ajutor amplasate pe litoral pe perioada sezonului estival şi la activităţi de informare preventivă. În prezent, în cadrul unităţii noastre îşi desfăşoară activitatea un număr de 150 de voluntari.Unitatea noastră a încheiat 65 contracte de voluntariat cu voluntari studenți, în calitate de organizație gazdă și repartizați la unitățile beneficiare: spitale, UPU-SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Trei cadre militare au pierdut lupta cu virusul COVID-19

Anul 2020 a reprezentat o mare încercare pentru întreaga unitate, în contextul în care 3 cadre militare ale unităţii, printre care și domnul general de brigadă post mortem Popa Daniel Gheorghe, au pierdut lupta cu virusul COVID-19.

În anul 2020 unitatea noastră şi-a îndeplinit cu rezultate bune şi foarte bune misiunile încredinţate. Acest lucru a fost posibil, în special, datorită unui efort comun.  Deşi numărul de misiuni a fost mare şi ne-am confruntat cu lipsa personalului în structuri vitale, totuşi la acest moment de bilanţ ne declarăm mulţumiţi de realizările anului 2020.

Modul responsabil în care ne-am achitat de îndatoriri a contribuit la recunoaşterea instituţiei noastre ca partener de încredere în cadrul structurilor judeţene şi ca factor principal de securitate pentru cetăţeni; s-a înţeles că prezenţa unei subunităţi de pompieri, în comunitate, constituie un factor de bunăstare pentru cetăţeni.

Mulţumim, în primul rând, pompierilor, pentru eforturile depuse, mulțumim familiilor acestora pentru susținerea necondiționată și nu în ultimul rând, mulțumim cetățenilor care cred în noi !

Dacă speranța pentru viață a caracterizat anul 2020, ne dorim și vă dorim un 2021 care să reprezinte un an al renașterii, al unui nou început!”, au precizat reprezentanții Biroului de presă.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Scandal în zona ICIL din Constanța. Un bărbat a fost înjunghiat

Publicat

la data de

Scris de

Astăzi, în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu – zona Icil, din municipiul Constanța, o persoană a fost înjunghiată cu un obiect tăietor-înțepător. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificată victima – un bărbat, de 27 de ani, din județul Arad.

Din primele cercetări s-a stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, persoana în cauză ar fi fost agresată fizic cu un cuțit de către un bărbat, care ulterior a fugit într-o direcție necunoscută.

În urma investigațiilor, în scurt timp, polițiști din cadrul Secției 3 l-au identificat, în zona Casei de Cultură din municipiul Constanța, pe cel în cauză, de 22 de ani, din județul Arad. Asupra sa a fost descoperit cuțitul pe care l-ar fi folosit la săvârșirea infracțiunii. Bărbatul a fost condus la sediu pentru audieri.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, urmând a fi examinat și din punct de vedere medico-legal.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Mâine se reia traficul rutier pe podul de la Poarta 5 a Portului Constanța

Publicat

la data de

Scris de

Mâine, 7 iunie, se va relua traficul pe podul de la Poarta 5 din Portul Constanța. Circulația auto se va redeschide la ora 13.00 pe Pasajul Superior de la Poarta 5 pentru autovehiculele care tranzitează această zonă.

Este interzisă stationarea autovehiculelor pe pasaj.

Podul de la Poarta 5 a fost închis în ultima perioadă (din data de 28 martie) pentru reparații capitale și modernizarea rețelei de iluminat.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Constanța: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Publicat

la data de

Scris de

 Astăzi, 6 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare 14 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată.

Au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 1.900 de pachete cu țigarete.

Prejudiciul estimat este de aproximativ 23.000 de lei.

La finalizarea perchezițiilor, au fost identificate și conduse la sediu 6 persoane, iar în urma audierilor s-a dispus continuarea urmării penale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, față de un bărbat, de 62 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată.

La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Ordine Publică, Poliției municipiului Constanța și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: