Conecteaza-te cu noi

Politica

Vicepremierul Paul Stănescu, la ICCJ: “În momentul în care voi deveni inculpat, îmi voi depune imediat demisia”

Published

on

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, joi dimineaţă, la instanţa supremă, care judecă o cerere de confirmare a redeschiderii penale în cazul său, că dacă va deveni inculpat în acest dosar va demisiona imediat.

Paul Stănescu, însoţit de un avocat, s-a prezentat joi dimineaţă la Înalta Curte de Casaşie şi Justiţie, unde se judecă o cerere de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar privind modul de finanţare a echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina de către Consiliul Judeţean Olt, în perioada în care Stănescu era preşedinte al CJ.

Vicepremierul a spus, la intrarea la instanţa supremă, că nu ştie care este dosarul pentru care s-a cerut redeschiderea urmăririi penale, dar că dacă va deveni inculpat îşi va da imediat demisia din funcţie.

“În momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îmi voi depune imediat demisia pe masa prim-ministrului. Asta trebuie să ştiţi. Declaraţia mea e o certitudine”, a afirmat vicepremierul Paul Stănescu la instanţa supremă citat de news.ro.

Advertisement

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă o cerere de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care procurorii DNA Craiova au investigat modul de finanţare a echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina de către Consiliul Judeţean Olt, în perioada în care Paul Stănescu era preşedinte al CJ.

Cercetările au fost începute în urma unui raport al Curţii de Conturi pentru anul 2010, vizând o finanţare nerambursabilă de peste două milioane de lei. În 2013, dosarul a fost închis de DNA Craiova.

Potrivit site-ului ICCJ, dosarul a fost înregistrat în 17 ianuarie, iar alături de Stănescu intimaţi în dosar mai sunt Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache.

Paul Stănescu a condus Consiliul Judeţean Olt între anii 2008 şi 2016.

Stănescu, preşedinte al PSD Olt, a preluat funcţiile de ministru al Dezvoltării şi vicepremier după ce Sevil Shhaideh a demisionat din Guvern în urma anchetei DNA în dosarul „Belina”.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions