Connect with us

Exclusiv

Victimele falsului de la Kogălniceanu. Zece consilieri şi doi primari, târâţi într-un proces penal de şapte ani

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Proiectul hotelului Emi din Mihail Kogălniceanu a început să prindă contur în anul 2000. Atunci, soţii Gheorghe şi Gabriela Enache au cumpărat un teren de la o persoană fizică, la intrarea în localitate, dinspre Aeroport, cu deschidere la drumul naţional Constanţa-Hârşova. Pe 1 februarie 2001, Cargo Romena SRL, firma familiei Enache, a semnat cu Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu un contract de concesiune pentru o suprafaţă de 225 de metri pătraţi, aflată în vecinătatea imediată a proprietăţii dobândite cu un an înainte. Pe altă latură, terenul concesionat se învecina cu Agrotransport SA, o societate care continua activitatea fostei întreprinderi de stat „ITSAIA Autobaza 3 Mihail Kogălniceanu”, înfiinţată pe o suprafaţă (anterior împădurită) de 4.500 de metri pătraţi scoasă din circuitul forestier prin Ordinul 01251/31.05.1982 al Ministerului Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii. În acelaşi an 2001, când Cargo Romena SRL a demarat construcţia Hotelului Emi, societatea Agrotransport SA a făcut obiectul unui dosar de executare silită deschis împotriva ei de Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, în vederea recuperării unor creanţe bugetare. Administraţia a organizat o licitaţie publică în data de 30 octombrie 2001, pentru valorificarea activelor Agrotransport din Mihail Kogălniceanu, în speţă clări de birouri, magazii, un atelier mecanic, o staţie de carburanţi şi împrejmuirea terenului. Dar terenul în sine, nu a fost scos la licitaţie, nefiind îndeplinite până atunci procedurile de emitere a titlului de proprietate, prin Ordin al Prefectului, în baza HG 834/1991. Printre participanţii la acea licitaţie din octombrie 2001, s-a aflat şi Gabriela Enache, a cărei strigare a fost considerată câştigătoare. În consecinţă, clădirile au intrat în proprietatea ei. Ulterior, Gabriela Enache a întreprins demersuri pentru a obţine titlul de proprietate asupra terenurilor de sub clădiri, în condiţiile HG 834, prin care acest drept era conferit societăţilor cu capital de stat. Însă autorităţile i-au răspuns că dreptul în cauză nu se transmite şi cumpărătorilor activelor situate pe teren. O soluţie juridică s-a găsit abia în anul 2003, când Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu, sub semnătura primarului de la acea vreme, Traian Dinu, s-a socotit să includă terenul aflat sub clădirile Gabrielei Enache în contractul de concesiune încheiat în anul 2001 cu firma Cargo Romena SRL. Între timp, şi folosinţa asupra clădirilor fusese transmisă firmei, printr-un document juridic încheiat de părţi. Şi aşa, prin act adiţional la contractul din anul 2001, suprafaţa concesiunii s-a majorat la 9.927,64 mp.

O revendicare imobiliară cu acte false

Elena-Mitrofan-cu-margele

Elena Mitrofan (stânga)

După ani de netulburată folosinţă asupra terenului, în care Hotelul Emi a devenit o emblemă a localităţii, a răsărit ca din neant o revendicare a unei porţiuni de 2.900 de metri pătraţi din suprafaţa concesionată. Aşa cum arătam în episoadele anterioare, cererea de restituire în natură a fost depusă de Elena Mitrofan, o septuagenară reprezentată convenţional de cunoscutul avocat Ionel Haşotti. Aceasta depusese la dosarul de retrocedare două copii ale unor documente din 1949, care prezentau diferenţe sensibile între ele, fiind scrie de mâni diferite, cu grafii diferite, având ştampile diferite. În plus, copiile diferite atestau că terenul familiei bătrânei se afla în vecinătatea unei proprietăţi a lui Barbu Teşeleanu, care, potrivit monumentului său funerar, avea doar zece ani în 1949 şi era lipsit de capacitatea de dispoziţie pentru a dobândi terenuri în proprietate. Cu toate dovezile de fals, Elena Mitrofan a obţinut o hotărâre judecătorească prin care îi era recunoscută calitatea incertă de moştenitoare a terenului, pronunţată de controversata Corina Eugenia Jianu, demisă între timp din magistratură şi trimisă în judecată sub acuzaţia că a luat mită ca să pronunţe hotărâri de retrocedare prin fraudă la lege. Dar Jianu dispusese ca restituirea să se facă în una din cele trei variante prevăzute de lege: pe vechiul amplasament, dacă era posibil, pe un amplasament echivalent sau prin acordarea de despăgubiri băneşti. Deşi fusese atenţionată că actele Elenei Mitrofan sunt false, judecătoarea a trecut peste acest aspect, invocând culpa Comisiei Locale de Fond Funciar Mihail Kogălniceanu de a nu declara actele în fals, într-un proces separat.

Mureşan a vândut terenul concesionarilor de la Cargo Romena

Valer_Muresan_04

Valer Mureşan, fostul primar al comunei Mihail Kogălniceanu

La data pronunţării hotărârii judecătoreşti, primar al localităţii Mihail Kogălniceanu nu mai era Traian Dinu, acela care găsise soluţia juridică de a extinde concesiunea firmei Cargo Romena SRL, cu terenurile afalte sub clădirile cumpărate de Gabriela Enache. Primar era Valer Mureşan. Înţelegând situaţia şi luând act de faptul că terenul nu putea fi restituit în natură întrucât era ocupat de construcţii, Mureşan a dat curs solicitării firmei Cargo Romena SRL de a cumpăra prin negociere directă 9.636 mp din suprafaţa ce făcea obiectul contractului de concesiune. În acest sens, Mureşan a iniţiat o hotărâre de Consiliu Local. Însă, înaintea şedinţei, avocatul Ionel Haşotti a notificat Consiliul Local să nu adopte un astfel de act care ar vătăma interesele clientei sale. Primarul le-a explicat consilierilor întreaga situaţie, iar aceştia, în cunoştinţă de cauză, au votat pentru vânzarea terenului în favoarea concesionarului.

Şapte ani de anchete şi sechestru

Ulterior, Elena Mitrofan a depus mai multe plângeri penale împotriva primarului, a celor nouă consilieri locali care votaseră hotărârea, a expertului care stabilise preţul terenului şi a proprietarilor firmei Cargo Romena SRL, soţii Gheorghe şi Gabriela Enache. În acelaşi an 2008, plângerile bătrânei au condus la deschiderea unui dosar penal la Parchetul Judecătoriei Constanţa. În esenţă, Elena Mitrofan reclama faptul că primarul localităţii şi consilierii locali n-au vrut să-i restituie terenul moştenit de la tatăl şi bunica ei din Sibioara, pe vechiul amplasament, nesocotind hotărârea judecătorească şi preferând să vândă o suprafaţă mai mare, în care se inculdea şi suprafaţa revendicată de ea, către Cargo Romena SRL. După aproape doi ani, în 2010, dosarul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Constanţa, care a solicitat Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Constanţa să întreprindă cercetări. Pe 18 octombrie 2010, Serviciul a numit un expert judiciar, în persoana lui Constantin Veriga, cu misiunea să stabilească dacă dreptul de proprietate al Elenei Mitrofan putea fi reconstituit în natură, pe vechiul amplasament. Dar, înainte de numirea expertului, mai exact pe 4 octombrie 2010, organele în drept au instituit sechestru pe averea personală a celor zece consilieri locali care votaseră proiectul de vânzare a terenului către Cargo Romena SRL, a fostului primar Traian Dinu, care încheiase contractele de concesiune anterioare cu această firmă, precum şi a primarului pe atunci în exerciţiu, Valer Mureşan. Măsura sechestrului avea să rămână în vigoare până în anul 2015. Unul dintre învinuiţi a apucat să-şi dea obştescul sfârşit înainte de a fi ridicată măsura care-i stârnise, pe nedrept, reputaţia nereală, dar vătămătoare, că ar fi comis fapte de corupţie. Toată suflarea din Kogălniceanu ştia că acesta, împreună cu doi primari şi alţi nouă consilieri locali (doi dintre ei având onorabila vârstă de 80 de ani), mergeau lună de lună, cu un microbuz închiriat, să dea cu subsemnatul la organe.

Pe 15 ianuarie 2011, la capătul misiunii încredinţate, expertul Constantin Veriga a întocmit un plan de situaţie, în care a haşurat un perimetru de 2.900 de metri pătraţi, care se suprapunea în cea mai mare parte peste terenul firmei Cargo Romena SRL, dar parţial şi peste un teren învecinat al localităţii Mihail Kogălniceanu. Însă expertul a precizat că: „Fără distanţe faţă de reperi bine definiţi care să poată fi reconstituiţi şi fără elemente geometrice liniare (laturi) o suprafaţă se delimitează cu o probabilitate de 50%”. Cu alte cuvinte, schiţa desenată era pe jumătate exactă, pe jumătate inexactă.

Experta Gabriela Păun nu a putut identifica suprapunerile

În acelaşi an 2011, ancheta penală a fost preluată de DNA Constanţa, care a întomcit în acest sens un dosar separat, sub indicativul 51/P/2011. Pe 23 noiembrie 2011, procurorii anticorupţie au stabilit, prin rezoluţie, necesitatea efectuării unei noi expertize, în contextul în care învinuiţii depuseseră la dosar mai multe documente, care atestau că cea mai mare parte a terenului vândut firmei Cargo Romena SRL fusese împădurită până în anul 1982, astfel că nu putea face obiectul proprietăţii private a bunicii Elenei Mitrofan în anul 1949. În consecinţă, DNA a numit-o ca expert judiciar pe Gabriela Laura Păun. Experta numită a luat în considerare studiul monografic al comunei Mihail Kogălniceanu din anul 1942, ordinul ministerial din 1982 de scoatere a parcelei de 4.500 mp din circuitul forestier şi a obţinut de la Arhivele Naţionale un plan de situaţie al localităţii Ferdinand I (aşa cum se numea comuna Mihail Kogălniceanu în perioada anterioară regimului comunist). În acest fel experta a stabilit limita veche a plantaţiei forestiere. Totodată, punând în plan aceste informaţii, Gabriela Laura Păun a putut reliefa că amplasamentele indicate în expertizele anterioare nu puteau fi reale, întrucât făceau parte din vechea pădure defrişată abia în 1982. În consecinţă, experta i-a solicitat Elenei Mitrofan să indice amplasamentul pe care îl solicită. Atât aştepta bătrâna, să deseneze un patrulater care se sprijinea cu un picior pe drumul naţional, iar cu celălalt pe terenul de sub Hotelul Emi. „În lipsa unor documente de comparaţie, expertul nu poate concluziona asupra reconstituirii amplasamentului solicitat… [deoarece] nu se poate poziţiona cu precizie în baza datelor existente”.

224 de ţărani schimbaseră terenurile fără acte; doar potcovarul Tudorancea, cu acte

În consecinţa acestui raport de expertiză, DNA Constanţa a renunţat la instrumentarea cazului, declinându-şi competenţa de soluţionare, la 30 iulie 2012, în favoarea Parchetului Judecătoriei Constanţa. În baza unui drept al parchetelor superioare de a exercita un control asupra anchetelor derulate de parchetele inferioare, dosarul a fost preluat de procurorii de pe lângă Tribunal. Apoi, cum procurorul de caz a fost avansat la Parchetul Curţii de Apel, dosarul a fost transferat la această instituţie. Dar în plimbările de la un parchet la altul, în dosar s-a mai dispus efectuarea unei noi expertize judiciare, la solicitarea Elenei Mitrofan. Pentru a-şi dovedi dreptatea, pensionara băga, pentru a câta oară?, mâna adânc în buzunar, plătind încă 6.000 de lei şi onorarii neprecizate experţilor-parte angajaţi de ea. De data aceasta, misiunea expertizării a fost atribuită inginerului Octavian Buzatu. Noul expert s-a deplasat personal la Arhivele Naţionale, unde a studiat, timp de patru zile, 20 de dosare din fondurile arhivistice generate de Inspectoratul Cadastral Constanţa şi Primăria Mihail Kogălniceanu, precum şi alte 15 documentaţii complete din colecţia de planuri şi schiţe. În urma acestei activităţi de documentare, Octavian Buzatu a identificat doar un document de arhivă în care se menţiona numele lui Tudor Tudorancea, tatăl Elenei Mitrofan, înscris cu un creion într-un tabel de mobilizare din anul 1949, când acesta avea 45 de ani şi îndeplinea funcţia de „fierar, rotar, potcovar”. Expertul a mai identificat un document din anul 1950, care evoca înfiinţarea unei tovărăşii agricole în anul 1949, cu aportul a 224 de ţărani săraci sau mijlocaşi, care şi-au primit însă terenurile înapoi, fără a se întocmi tablou pentru schimb sau schiţă cadastrală. Din actul prezentat de Elena Mitrofan, reieşea însă că tatăl ei, acţionând în numele bunicii, întocmise acte de schimb, altfel decât ceilalţi 224 de ţărani săraci. Actul în sine, prezentat de Mitrofan, nu a fost descoperit de expert în dosarele de arhivă, însă el a opinat că acesta are caracteristici similare cu alte documente studiate la Arhivele Naţionale.

Hărţile militare şi fotogramele aeriene aduc lumină

Mai departe, Octavian Buzatu a obţinut toate hărţile militare şi fotogramele aeriene realizate, de-a lungul timpului, de Armata Română, la Mihail Kogălniceanu. În baza acestor documente, expertul a stabilit limita plantaţiei forestiere din perioada 1949-1953. Or, din planul realizat de el, se vedea că terenul vândut de Primăriei firmei Cargo Romena SRL fusese inclus în vechea plantaţie în proporţie covârşitoare. Doar o fâşie de 1870 de metri pătraţi din întregul teren de 9.636 mp, se aflase în afara plantaţiei forestiere. Însă, nici aceasta nu putea face parte integrală din lotul pe care l-ar fi avut bunica şi tatăl reclamantei, întrucât linile de tarla, invocate ca vecinătăţi în actul de arhivă din 1949, au fost stabilite şi ele în baza fotogramelor aeriene şi a hărţilor militare. Or, în planşele care reconstituiau liniile de tarla a fost identificat un singur lot, în afara fostei păduri, cu suprafaţa de 2.900 de metri pătraţi. Însă acesta se suprapunea doar parţial peste terenul vândut de Primăriei firmei Cargo Romena SRL. În plus, nu avea în vecinătate nicio proprietate a lui Barbu Teşeleanu. Desigur, expertul nu cunoştea aspectul descoperit de noi, anume că Barbu Teşeleanu avea doar 10 ani în 1949 şi nu putea fi subiect al dreptului de proprietate. Raportul de expertiză, care este unul din cele mai temeinice din câte ne-au trecut prin mână, concluziona: „Valoarea maximă a acestei suprapuneri poate fi de aproximativ 1870 mp, mai mică sau inexistentă (…). În lipsa altor informaţii precise, de necontestat, nu se poate formula fără dubiu un punct de vedere conform căruia ar exista astfel de suprapuneri între terenul litigios şi terenul revendicat de partea vătămată”.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/02/Expertiza-Octavian-Buzatu.pdf”]

 

Cum a luat sfârşit un calvar de şapte ani

Pe 10 februarie 2015, Parchetul Curţii de Apel Constanţa a clasat dosarul penal deschis de Elena Mitrofan împotriva celor doi primari, a celor zece consilieri locali, a asociaţilor firmei Cargo Romena şi a evaluatorului care stabilise preţul vânzării terenului, în anul 2008. Avocatul Elenei Mitrofan, Ionel Haşotti, a făcut plângere împotriva ordonanţei procurorului. Pe 7 iulie 2015, instanţa penală a Tribunalului Constanţa a judecat plângerea împotriva ordonanţei de clasare, respingând-o definitiv, ca nefondată. Astfel lua sfârşit un balamuc de şapte ani. Şapte ani în care, aproape un întreg consiliu local şi doi primari care s-au succedat în funcţie s-au prezentat, cu microbuzul, la toate parchetele din judeţ, pentru a fi audiaţi sub învinuirea comiterii unor fapte de corupţie. Şapte ani în care pensionara de la Kogălniceanu care pretindea, împotriva memoriei colective şi a documentelor de rol fiscal, că tatăl său, potcovarul, şi un copil de zece ani, fuseseră proprietari de terenuri într-o zonă în care tot satul îşi păştea oile.

În timp ce imaginea publică a învinuiţilor era stigmatizată, iar proprietăţile lor se aflau sub sechestru, septuagenara care prezentase hârtiile modificate şi angajaţii ei care se juraseră că minorul de zece ani era deopotrivă proprietar cu potcovarul, au fost mângâiaţi pe creştet de organele de cerectare, ca nevinovaţi. Leonard Truţescu, unul dintre consilierii anchetaţi, a murit în timpul anchetei, cu onoarea nereparată.

Patentul afacerii

Reamintim că Elena Mitrofan a jucat o piesă similară şi în scandalul retrocedării carierei active de la Sibioara. Deşi carierele active sunt exceptate prin lege de la retrocedare, Elena Mitrofan şi verişoara ei, Margareta Muscalu, au solicitat restituirea în natură a unui lot de 20 de hectare, dar nu oriunde, ci tocmai în inima exploataţiei miniere active de la Sibioara, a companiei Somaco Construct SRL Constanţa. Deşi cererea de retrocedare a fost respinsă iniţial de Comisia Locală Lumina şi de Comisia Judeţeană Constanţa, cele două bătrâne, reprezentate convenţional de avocatul Ionel Haşotti, au obţinut o hotărâre judecătorească pe fond, pronunţată de Corina Eugenia Jianu, aceeaşi judecătoare controversată care a girat şi afacerea similară de la Kogălniceanu. Judecătoarea a considerat că autorul celor două septuagenare ar fi fost bunicul lor comun, Nicuolae Tudorancea, deşi acesta decedase în anul 1942, astfel că regimul comunist, instaurat în 1946, n-a confiscat niciun teren de la mort. În schimb comuniştii confiscaseră terenuri de la copiii în viaţă ai lui Nicolae Tudorancea, ai căror urmaşi au primit, însă, integral, toate drepturile din partea statului român, în baza Legii 18/1991. Inclusiv terenurile confiscate de comunişti de la tatăl Margaretei Muscalu fuseseră retrocedate în favoarea unei rude a bătrânei, însă acest impediment legal nu le-a împiedicat pe clientele lui Haşottri să ceară încă o dată moştenirea bunicului, considerat autor al unor drepturi afectate în anul 1946, deşi el murise, reamintim, în 1942. Jianu s-a limitat să certifice acest nonsens, dar a refuzat să restituie terenul în natură, pe considerentul că acesta era exceptat prin lege de la retrocedare. Ulterior, avocatul Ionel Haşotti a indus în eroare instanţa de recurs a Tribunalului Constanţa, susţinând, contrar adevărului, că nu existau probe că terenul ar fi afectat unei exploataţii miniere. În sprijinul lui Haşotti a sărit şi un expert care nu văzuse construcţiile şi echipamentele miniere de pe teren, la fel cum expertul Popoviciu, angajat în cazul Kogălniceanu, nu văzuse clădirile existente pe terenul aqferent Hotelului Emi.

Insinuându-se în perimetrul carierei, clientele lui Haşotti au întreprins demersuri pentru a obţine sume colosale cu titlul de lipsă de folosinţă a terenului retrocedat, ceea ce prezumăm că ar fi făcut şi la Kogălniceanu, dacă ar fi reuşit să intre în posesia terenului de sub clădiri. În materialele viitoare, vom arăta că acest patent a fost utilizat şi în alte procese susţinute de avocatul Ionel Haşotti, în numele altor clienţi.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Documentația halucinantă prin care primarul PSD-ist din Agigea și-a acordat titlul de cetățean de onoare al comunei sale

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Redacția Ordinea.Ro a intrat în posesia documentației care a stat la baza hotărârii de Consiliu Local, prin care primarul PSD-ist din Agigea, Maricel Cîrjaliu, a devenit cetățean de onoare al comunei sale, în anul 2012. Referatele și recomandările care au stat la baza acordării acestui titlu sunt de un ridicol nemaivăzut până acum. În același timp, documentația probează frauda morală și impostura personajului, dar și o anumită patologie a puterii, de tip Elena Ceaușescu. Ceaușeasca era proastă de bubuia pământul și toată lumea știa acest lucru, însă s-a folosit de puterea ei pentru a-i fi decernate titluri academice și onoruri pe care nu le merita. Nici Maricel nu e prea departe.

Nimic excepțional…

În iunie 2012, îmbătat de succesul electoral, în urma căruia a câștigat al doilea mandat de primar al comunei Agigea, Cîrjaliu și-a făcut planuri să se autodecoreze ca cetățean de onoare al comunei sale. Pe lângă pompă, titlul i-ar fi adus și foloase practice, deloc neglijabile având în vedere puzderia de terenuri și clădiri pentru care plătea impozite la Primărie. Cetățenii de onoare nu plătesc impozite, iar unii dintre ei mai beneficiază în plus de un lot de teren sau de un loc de înmormântare. Însă din punct de vedere legal, titlul de cetățean de onoare era rezervat doar celor cu merite deosebite. Titlul este o formă de recunoaștere publică a meritului, fie că vorbim de o contribuție importantă, de o performanță, de o faptă remarcabilă. De-a lungul timpului, au devenit cetățeni de onoare sportivi precum Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi sau Gabriela Szabo, al căror merit e dincolo de orice dubiu, oameni de cultură,  actori și regizori de mare ținută, profesori care au format generații întregi de elevi, militari de carieră care au luptat pe front, dar și oameni simpli care au contribuit la salvarea de vieți omenești. Cu toții au o notă comună: anume că au făcut ceva excepțional. Cîrjaliu nu făcuse nimic excepționale. Or, din acest motiv, titlul nu i se cuvenea. Însă, râvnind la el și fiind dispus aproape la orice ca să-și atingă scopurile, individul i-a pus pe angajații săi de la Primărie să inventeze niște merite pentru el.

… dar l-a vorbit presa de bine

Cel mai vechi document din dosarul de cetățean de onoare este un referat întocmit pe 28 iunie 2012 de secretarul Comunei Agigea, Ancuța Mihail. Prin acesta numita ruga, dar nu se știe pe cine, pentru că nu precizează destinatarul creației sale, să analizeze posibilitatea ca primarul în funcție să devină cetățean de onoare al localității. Primul ”merit” invocat de angajata Primăriei era acela că: ”Mass-media constănțeană s-a referit în repetate rânduri la activitatea pe tărâm economic și social a domnului Cristian Maricel Cîrjaliu, doctorand în drept public”.

Merit deosebit: a modificat statutul de funcționare al Primăriei

Mai departe, referatul pomenește că Maricel ”a acționat cu hotărâre și fermitate” la îndeplinirea unor obiective, cum ar fi reabilitarea stadionului de fotbal, constucția unei case de cultură, construcția unor noi grădinițe, reabilitarea unor străzi, reabilitarea iluminatului public, atribuirea de loturi de teren pentru tineri, înființarea societății Agigeaserv Util SRL, obținerea avizelor pentru realizarea rețelei de gaze în satul Lazu. Vă dați seama ce situație ridicolă? Obținerea unor avize a ajuns să fie un merit deosebit, apt de a fi răsplătit cu un titlu de cetățean de onoare. Și meritele nu se opresc aici, secretara comunei subliniind și faptul că șeful ei a adaptat permanent Statutul de organizare și funcționare a Primăriei la nevoile bunei funcționări a acesteia. Un caraghioslâc mai mare nici că putea fi inventat.

Un aviz de legalitate total ilegal

După ce a propus mizeria de mai sus, aceeași Ancuța Mihail a semnat și avizul de legalitate. În preambulul acestuia, se arată că proiectul de acordare a titlului de cetățean de onoare lui Cristian Maricel Cîrjaliu este inițiat de primar Jr. Cristian Maricel Cîrjaliu. Situația consemnată este total ilegală, fiind interzis primarilor să inițieze proiecte de hotărâre în beneficiul lor personal. În mod normal, secretara UAT-ului, juristă de meserie, trebuia să știe câte ceva despre regimul conflictului de interese și al incompatibilităților. Ca dovadă suplimentară că era total pe dinafară de materie, ea însăși se afla într-o vădită stare de incompatibilitate, fiind în situația de a aviza de legalitate un proiect pornit pe baza solicitării sale din referatul menționat mai sus.

VEDEȚI AICI DOCUMENTAȚIA SEMNATĂ DE ANCUȚA MIHAIL. 

Pe Cîrjaliu l-au recomandat angajații

Pe lângă actele de mai sus, la dosarul cetățeanului de onoare se mai găsește o recomandare semnată de 36 de persoane, în principal angajați ai Primăriei Agigea și ai societății locale Agigeaserv Util SRL. Lista era deschisă de viceprimarul de atunci al localității, PSD-istul Cornel Popescu, și se încheia cu semnătura lui Belghiz Bolat, directorul, tot PSD-ist, de la Agigeaserv Util SRL. Evident că mulți dintre angajați nici nu cunoșteau semnificația grozăviei, neavând cunoștințe juridice elementare. Însă, fiind trecuți pe o listă, au semnat cu toții, că doar nu erau dispuși să se pună rău cu șeful. Chiar primul semnatar, viceprimarul, era un analfabet funcțional total în materie juridică. Drept dovadă, la mai puțin de doi ani după întâmplările cu onoarea șefului său, acesta avea să fie declarat incompatibil, întrucât, în paralel cu funcția de viceprimar, era administrator al unei societăți comerciale, neavând acest drept legal.

Cine putea refuza să semneze lista?

 Mult a contat pentru angajați că a doua semnătură din listă era a secretarei Ancuța Mihail, care răspundea de legalitate (și tocmai din acest motiv nu avea dreptul să semneze și recomandarea). Cum putea refuza în aceste condiții sora lui Belghiz Bolat, angajată și ea la Primărie, să semneze recomandarea? Sau Carmen Manolache, nevasta unui polițist local ce avea să fie trimis în judecată sub acuzația că se folosea de funcția publică pentru a fura calorifere din casele localnicilor? Evident că au semnat cu toții o hârtie despre care habar n-aveau nimic și la confecționarea căreia nu contribuiseră cu nimic. O dovadă în sensul tezei din urmă este faptul că așa-zisa recomandare a celor 36 de angajați este în mare parte un copy-paste mizerabil după referatul Ancuței Mihail.

Încă un merit: a ținut audiențe

Astfel, este identică partea cu hotărârea și fermitatea primarului la obținerea avizelor, reabilitarea stadionului, schimbarea becurilor și celelalte ctitorii pe care le fac toți primarii din țara asta fără a râvni să li se ridice statui. Însă lipsește ideea că lui Cîrjaliu i s-ar cuveni titlul pentru că presa, între noi fie spus plătită prin contracte de publicitate, ar fi scris de el, de bine. În locul acestei idei, recomandarea semnată de cei 36 de angajați subliniază alte două aspecte. În primul rând că Maricel ar fi respectat programul de audiențe. În al doilea rând, că PSD-istul tocmai fusese reales cu o majoritate covârșitoare de voturi.

Eu pup poala popii, popa pupă poala mea

Urmează la dosar o recomandare semnată de preotul paroh al bisericii din Agigea, Daniel Stoica. În esență, acesta recomanda acordarea titlului pentru motivul că Maricel ar fi un bun enoriaș. Cu siguranță la biserică se găseau o sumedenie de babe mai bune enoriașe decât primarul. Dar pentru râvna la pupat icoane, pe acestea nu s-a gândit nimeni să le recomande ca cetățeni de onoare.

Tipul cu ”victoria” este Belghiz Bolat. În dreapta, preotul comunal convins că Maricel este un enoriaș excepțional

Cu dedicație, ca între cetățenii de onoare

În sfârșit, ultima recomandare este semnată de un tip cu greutate. Vorbim aici de actualul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, la rândul său cetățean de onoare exact la Agigea și locuitor al cartierului Steaua de Mare. În recomandarea sa, Daraban sublinia următoarele merite ale primarului: că ar fi un personaj cu spirit de inițiativă și consecvență, că a menținut permanent legătura cu locuitorii din Agigea, că a realizat cu angajații și colaboratorii obiective de interes social-cultural, că a cooperat bine cu societățile, regiile autonome și companiile naționale de pe raza comunei și că ar fi insistat în soluționarea legală a grănițuirii comunei. Cu alte cuvinte, ale noastre, președintele Camerei de Comerț recomanda să i se dea titlul lui Cîrjaliu pentru că acesta a făcut câte ceva pe banii comunei, că a ținut programul de audiențe, că a dat bună-ziua pe la regiile autonome și că a deschis un proces de grănițuire, pe care dacă nu-l deschidea, între noi fie vorba, risca să răspundă penal de abuz în serviciu. Bravo, barosane, ești mare, bre! În maniera asta, puteai să-i recomanzi pe mai toți primarii din țară să devină cetățeni de onoare.

VEDEȚI AICI CELE 3 RECOMANDĂRI DIN DOSARUL CETĂȚEANULUI DE ONOARE. 

”Vă mulțumesc pentru gândul ales” și alte scofale de academicieni

La un moment dat, cineva s-a prins că nu e OK ca primarul să se propună de unul singur ca cetățean de onoare. Prin urmare, la începutul lunii iulie 2012, viceprimarul și secretara comunei i-au trimis lui Cîrjaliu o scrisoare cu următorul conținut: ”În atenția d-lui Drd.Jr.Cristian Maricel Cîrjaliu, Primarului comunei Agigea: D-nul Viceprimar al comunei Agigea și d-nii consilieri locali din cadrul Consiliului Local Agigea au deosebita onoare de a vă invita să vă exprimați acordul pentru a fi nominalizat Cetățean de onoare al comunei Agigea, județul Constanța. Cu deosebită considerație și respect”. Pupătura era semnată, după cum am spus, de vice și de secretară. A doua zi, pe 4 iulie 2012, a venit răspunsul primarului: ”Vă mulțumesc pentru gândul ales de a mă numi cetățean de onoare al comunei Agigea, județul Constanța și îmi face o deosebită onoare să accept propunerea dumneavoastră. Cu deosebită stimă, primar, Drd.Jr. Cristian-Maricel Cîrjaliu”. Vă dați seama ce atmosferă sobră domnea în primăria asta de țară? Și cu ce respect își vorbeau între ei academicienii?

Cîrjaliu a cerut cazier pentru doctorat, că doar nu era să se toarne singur la Poliție

După acest schimb de scrisori fără plic, de la un birou la altul și de un prost gust și o nerozie greu de egalat, Cîrjaliu a mai completat dosarul cu două hârtii: un CV extrem de interesant, pe care îl vom diseca mai jos, precum și un certificat de cazier judiciar emis de IPJ Constanța – ATENȚIE! – cu scopul de a-i servi la doctorat. Acest detaliu este esențial, întrucât demonstrează că Maricel era conștient de riscul răspunderii penale, motiv pentru care a mințit că hârtia i-ar trebui la doctorat. Că doar nu era să se toarne singur la Poliție că vrea să se proclame cetățean de onoare!

Subsemnatul Cîrjaliu din proiectul de hotărâre

Întreaga maculatură a generat întocmirea proiectului de hotărâre nr. 227/16.07.2012 și a expunerii de motive care-l însoțea. Ambele înscrisuri încep cu formula ”Subsemnatul Drd.Jr.Cristian Maricel Cîrjaliu, Primarul comunei Agigea”. Însă, în josul documentelor apar semnăturile unor consilieri locali. Este vorba de 11 persoane: Popescu Cornel (viceprimarul de atunci), Comănoiu Constantin, Frîncu Dobre, Oancea Mihai, Niță Marius-Daniel, Gheordunescu Emil, Manea Dorel, Lungu Adrian, Zaharia Oana-Elisabeta, Petre Daniel-Lucian și Cojocaru Dumitru. Peste ani, unul din semnatari, Dorel Manea, avea să ajungă la pușcărie, fiind prins în flagrant în timp ce încasa șpagă de la un privat pentru a-i aranja o concesiune de teren de la Primăria Agigea.

VEDEȚI AICI CORESPONDENȚA DE ACCEPTARE, PROIECTUL DE HOTĂRÂRE ȘI EXPUNEREA DE MOTIVE.

Cum a inventat marele cetățean cuvinte care nu există în DEX

Special am lăsat la urmă CV-ul marelui cetățean. Din acesta reiese că Maricel a obținut o diplomă de licență în drept de la Universitatea Spiru Haret în anul 2005, pe când avea 39 de ani. În același an s-a înscris la masterat, la Universitatea Ovidius, iar după absolvirea acestuia, în 2007, s-a înscris la studii doctorale în Republica Moldova. În paralel, a mai urmat un masterat la o particulară din București și câteva cursuri de specializare. În CV, se precizează chiar și titlul lucrării de doctorat pe care urma Maricel să o susțină: ”Rolul autorităților publice în combaterea și prevenirea corupției și protecționalismului”.

VEDEȚI AICI CV-UL DOCTORANDULUI ÎN CORUPȚIE ȘI PROTECȚIONALISM.

Cuvântul ”protecționalism” nu există. Este o invenție a lui Cîrjaliu. După cum știți, cetățenii de onoare nu sunt fraieri de rând; ei inventează chiar și cuvinte noi, care nu existau înainte. În DEX există un cuvânt asemănător, în speță PROTECȚIONISM, însă acesta nu are nicio legătură cu fenomenul corupției în care se specializa Cîrjaliu, ci se referă la o doctrină și o practică economică, de favorizare a producătorilor naționali. Despre toată aventura lui Maricel la Chișinău, despre articolele plagiate și despre colegii săi, la fel de plagiatori, puteți citi mai multe AICI.

Colegii lui, academicienii, l-au salvat de răspunderea penală

Epilog. Povestea titlului de cetățean de onoare a fost investigată de procurori. Având legături de largă notorietate cu diverși doctori și doctoranzi din justiția locală, un fel de ”colegii mei academicienii” după vorba Elenei Ceaușescu, individul a reușit într-un sfârșit să obțină mușamalizarea anchetei. Așa se face că, în continuare, primarul din Agigea continuă să se bucure, bine-mersi, de titlul de cetățean de onoare… primit pentru meritul de a schimba becurile din comuna, de a mai asfalta câte o stradă, de a mai obține niște avize, de a ține audiențe, de a modifica regulamentul de funcționare, de a fi bun pupător de icoane, respectuos cu regiile autonome și în rest ferm și hotărât. Curat murdar, coane Maricele – vorba lui Caragiale.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Avocatul Ionel Hașotti, miștouri caraghioase pe seama unei ”subproducții” a Comisiei de Abuzuri

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Ce forță are într-o democrație o comisie de anchetă parlamentară? În Statele Unite ale Americii, unde funcționează o democrație model, nici măcar președintele învestit cu prerogative forte nu se poate sustrage anchetei parlamentare. Evident că nimeni, de la președinte în jos, nu are căderea să bagatelizeze eforturile unei comisii de acest fel. La celălalt capăt al lumii civilizate, în România, rapoartele comisiei senatoriale numite să investigheze abuzurile sunt tratate cu dispreț. A fost cazul primarului din Năvodari, Florin Chelaru, care s-a gândit să dea lecții Comisiei de Abuzuri a Senatului, referitor la raportul întocmit de aceasta în cazul taxei fiscale de două milioane de euro impuse abuziv societății Somaco Construct SRL de către Primăria Năvodari. Somaco reclamase Comisiei că Primăria Năvodari a obligat-o să achite două milioane de euro pentru depozitare de materiale de construcții în locurile publice, deși societatea nu depozitase materiale, ci reparase și consolidase malul surpat al lacului Siutghiol, în dreptul proprietății sale, complexul turistic Verona din Mamaia Nord, cu acordul Apelor Române. În 2019, după doi ani de anchetă, Comisia de Abuzuri a constatat caracterul abuziv al taxei fiscale de la Năvodari. Cu toate acestea, primăria localității a fluturat o hotărâre judecătorească obținută în contencios fiscal. Într-un punct de vedere oferit publicației Constanța 100%, pe 7 octombrie 2019, autoritatea locală din Năvodari a ”decretat” că taxa nu mai poate fi pusă în discuție de nicio autoritate a statului, bagatelizând astfel efortul comisiei de anchetă. În ciuda acestei susțineri, raportul a jucat un rol chiar în justiție, concurând la desființarea taxei fiscale de către o instanță penală.

Societatea care a avut câștig de cauză în problema relatată mai sus a mai sesizat Comisia de Abuzuri a Senatului și în alt caz. Este vorba de cazul retrocedării vădit frauduloase a carierei de piatră de la Sibioara. Și de această dată, răspunsul celor implicați este un mișto arogant la adresa comisiei parlamentare. Ca așa e în România, când spune comisia de abuzuri despre cineva că a făcut un abuz, împricinatul începe să recite despre separația puterilor în stat, deși nu despre asta e vorba, și să bagatelizeze raportul ca ”subproducție”. Această conduită îi aparține avocatului Ionel Hașotti, cel care reprezintă ”moștenitorii” care au obținut nu doar retrocedarea unei cariere oprite prin lege de la retrocedare, ci și un recurs la recurs interzis de legea procesuală civilă și de un RIL din 2009. Miștourile lui Hașotti despre ”subproducția” senatorilor care au stabilit că este responsabil pentru inducerea în eroare a instanțelor de judecată se materializează într-o întâmpinare adresată tot unei instanțe de judecată și tot într-un scop care stârnește eroare.

Procesul în care controversatul avocat ironizează Comisia de Abuzuri a Senatului României are o istorie spectaculoasă. Acesta a debutat în anul 2016 și a plecat de la sesizarea Prefectului Județului Constanța cu privire la nulitatea absolută a unui titlu de proprietate. Este vorba de un titlu obținut de Elena Mitrofan și de frații Constantin și Valeriu Muscalu (fiii Margaretei Muscalu) în iunie 2016, pe baza unei controversate hotărâri judecătorești din anul 2008. De ce controversată? Pentru că hotărârea din 2008 se referă la un teren minier – cariera de la Sibioara, iar terenurile miniere de acest tip erau oprite prin lege de la retrocedare. Situația de fapt a fost denaturată de avocatul Ionel Hașotti, care a susținut în fața instanței că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră” pe terenul revendicat de clienții săi. Minciuna lui Hașotti nu a fost contrazisă de nimeni, mai ales că societatea licențiată de stat să exploateze cariera de la Sibioara nu a fost citată în proces.

Așa s-a retrocedat Cariera Sibioara, pe baza minciunii că nu există nicio carieră

Abia în 2016, clienții lui Hașotti au primit un titlu de proprietate asupra terenului în suprafață de 20 de hectare, sub presiunea unui proces de daune, în care au cerut de la stat jumătate de milion de euro. Tot în 2016, Prefectul a atacat titlul de proprietate, cerând constatarea nulității acestuia din două motive principale. În primul rând, a afirmat că ”moștenitorii” nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu acte ulterioare anului 1945. Cu alte cuvinte, a susținut că nu există dovezi că terenul se afla la momentul instaurării regimului comunist în patrimoniul lui Nicolae Tudorancea, autorul indicat de moștenitori. În subsidiar, în motivarea acestui capăt de nulitate, prefectul a arătat că Nicolae Tudorancea a fost împroprietărit la sfârșitul secolului al XIX-lea cu 20 de hectare în zona actualei cariere de piatră. Însă în 1938, el a vândut 5 hectare din terenul său către fiica sa Paraschiva Cangea. Bătrânul a decedat în anul 1942, iar averea sa, care era formată din 15 hectare, iar nu 20, a fost moștenită de urmașii săi direcți. În dovedirea acestui aspect, au fost invocate înscrierile din registrul agricol al localității Sibioara, în care ani de zile a figurat partida ”Moșt. N. Tudoancea” cu 15 hectare. Mai departe, spune prefectul, moștenitorii și-au împărțit cele 15 hectare și s-au înscris, fiecare cu partea sa și cu tot ce mai aveau, în cooperativa agricolă. Așadar, cele 20 de hectare nu se aflau în patrimoniul autorului Nicolae Tudorancea, care era decedat la instaurarea regimului comunist. Pe de altă parte, toate terenurile care se aflau pe numele urmașilor săi au fost retrocedate în anii 90 în proceduri în care acestora li s-a recunoscut calitatea de persoane deposedate și de autori ai dreptului de proprietate. Colac peste pupăză, clienții lui Hașotti au revendicat din nou întreaga suprafață de 20 de hectare și au primit-o bine mersi, în 2008,  jonglând cu noțiunea de autor. Așadar, în subsidiar era vorba și de o dublă retrocedare.

În al doilea rând, prefectul a invocat în acțiunea sa articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000, care interzice retrocedarea terenurilor miniere. Cu alte cuvinte, a susținut că retrocedarea s-a dispus în frauda legii. Acest al doilea motiv de nulitate a fost susținut și de societatea Somaco Construct SRL, prejudiciată prin emiterea acestui titlu de proprietate, care a devenit reclamantă în nume propriu în această privință, justificând un interes prin prisma licenței miniere.

Cariera de la Sibioara este una din cele mai valoroase din Dobrogea

Pe fond, judecătorul cauzei a dat câștig de cauză clienților lui Hașotti. În primul rând, magistratul a opinat că nu se mai poate pune în discuție chestiunea fraudării legii, pentru că toate motivele de legalitate ar fi fost discutate și stabilite cu putere de lucru judecat în anul 2008. În realitate, articolul 4 din Legea 1/2000 nu a fost niciodată evocat în hotărârea judecătorească din 2008. În cealaltă privință, instanța de fond a stabilit că totuși există un act ulterior anului 1945, în speță o notificare din anul 1947, în care se vorbea despre acest teren de 20 de hectare. Vorbim aici de o notificare formulată de urmașii lui Nicolae Tudorancea, cu toții menționați în calitate de moștenitori ai acestuia. Mențiunea expresă cu privire la calitatea de moștenitori nu i-a atras atenția magistratului, acesta limitându-se să sugereze că există un act ulterior. Exista, desigur, dar demonstra exact ceea ce reclamase prefectul, anume că terenul nu se mai afla în patrimoniul mortului din 42, ci în patrimoniul altor autori, pentru care s-au obținut alte măsuri reparatorii, în alte retrocedări.

Deși acest înscris nu provine de la o instituție a statului, deși nu are elemente minimale de autenticitate, deși este scris cu î din i cu ani buni înainte de introducerea acestei reguli gramaticale și deși nu a fost pus în discuția contradictorie a părților, a devenit proba principală luată în calcul de judecător.

Elementele de dubiu și de posibil fals mai sus arătate nu au fost luate în calcul la instanța de fond. Însă au fost reliefate în apelul redactat de juriștii Prefecturii. Argumentele erau beton. Însă, ca din senin, Prefectura condusă atunci de Ioan Albu a uitat să trimită cererea de apel în termen la instanță. Din acest motiv, apelul a fost respins ca tardiv, iar Hașotti a câștigat la masa verde în privința primului motiv de nulitate. Tatăl lui Ioan Albu și fratele avocatului Ionel Hașotti au fost asociați într-o firmă, alături de alte persoane. Legătura de mai sus n-ar fi avut nicio importanță, dacă prefectul nu ar fi provocat acest apel tardiv de râsul curcilor. Ca urmare a conduitei sale, în apel nu s-a mai discutat chestiunea înscrisului fals, ci doar generalități despre supremația dreptului, despre puterea lucrului judecat și altele de felul ăsta. Instanța de apel a dat din nou câștig de cauză avocatului mincinos.

Fostul prefect Ioan Albu, artizanul apelului tardiv

Somaco Construct SRL a declarat recurs. Împreună cu cererea, societatea a depus la instanța Curții de Apel și raportul Comisiei de Abuzuri la care ne-am referit în partea introductivă a articolului de față. Vorbim de un raport devastator, care reține că retrocedarea carierei de la Sibioara s-a dispus în mod abuziv, din foarte multe motive, așa cum ar fi:

  • Că avocatul Hașotti a indus în eroare instanța de judecată când a spus că nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră pe terenul revendicat de clienții săi
  • Că procedura administrativă a retrocedării trebuia făcută pe baza altei legi reparatorii, întrucât carierele nu pot fi retrocedate pe baza Legii 1/2000.
  • Că autorul indicat de moștenitori nu avea calitatea de persoană deposedată potrivit Legii de reformă agrară din 1945, întrucât era decedat din anul 1942
  • Că averea defunctului a fost împărțită de moștenitorii săi direcți în anul 1945, care au acceptat succesiunea potrivit chitanțelor, bunurile fiind înscrise în registrul agricol sub partida ”Moșt. N. Tudorancea”
  • Că terenurile moștenite de urmașii direcți ai defunctului au fost deja retrocedate în numele acestora, astfel că în cazul de față vorbim de o dublă retrocedare, aceleași terenuri fiind atribuite după autori diferiți.
  • Că bătrânele care au inițiat procesul de retrocedare din 2008, Elena Mitrofan și Margareta Muscalu, nu erau surori cum a reținut instanța, ci rude de gradul IV, motiv pentru care se excludeau reciproc de la moștenire
  • Că acestea au susținut că autorul lor ar fi plătit impozit pe teren după venirea comuniștilor, deși persoana indicată nu este autor, iar dovezile prezentate sunt o chitanță de pază și o chitanță de pășunat pe islazul satului. Dovezile atestă cel mult că tipul înscris pe chitanțe avea o vacă, nu un teren minier.

Și raportul conține multe, multe alte aspecte la fel de controversate.

În fața recursului, Ionel Hașotti a ridicat excepția inadmisibilității. De altfel, această chestiune a fost pusă în dezbaterea părților, la un termen la care a asistat și semnatarul articolului de față. Dezbaterea a fost tensionată. Controversatul avocat a intervenit în mod frecvent peste pledoaria consilierului juridic de la Somaco Construct, dar nici acesta nu s-a sfiit să-l numească în câteva rânduri mincinos. De principiu, Hașotti ar vrea ca recursul să nu se mai judece deloc, evocând în acest sens mai multe hotărâri în care instanțele de judecată au stabilit că litigiile de acest tip se judecă în fond și apel. De cealaltă parte, recurenții au evocat tocmai o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Constanța, prin care lui Hașotti i s-a admis un recurs la recurs, tocmai în contradictoriu cu Somaco Construct SRL. Or, în această privință, n-ar fi vorba doar de practica instanței, ci chiar de puterea lucrului judecat. O fi fost greșit, o fi fost corect, chiar nu mai contează de vreme ce nu vorbim doar de practică, ci de putea lucrului judecat. Pe de altă parte, lui Hașotti i s-a admis un recurs față de o hotărâre pronunțată în recurs, în vreme ce aici e vorba de o hotărâre pronunțată în apel, în care același Hașotti ar vrea să blocheze și recursul. Nu intrăm în alte detalii. Instanța va decide cum va proceda. Însă, ceea ce ni s-a părut scandalos este faptul că, după dezbaterile furtunoase, controversatul avocat a depus note scrise în care nu s-a limitat să argumenteze referitor la inadmisibilitatea recursului, ci a găsit prilejul să se refere la Raportul Comisiei de Abuzuri a Senatului, care nu a fost pus în discuția părților și nici nu putea fi pus din cauza excepției ridicate. Raportul urma să fie discutat pe fondul recursului, în eventualitatea în care s-ar ajunge până acolo.

Evident că Hașotti cunoaște aceste aspecte. Nu încape nicio îndoială. Cu toate acestea, el a ținut să facă miștouri deplasate despre ”subproducția” Comisiei de Abuzuri. Pentru că poate. Pentru că își permite astfel de abordări, la fel ca și penalii de la Năvodari, care au făcut și ei miștouri până când abuzul pe care îl instrumentaseră a fost desființat în penal.

Să mai spunem că Hașotti și gașca de la Năvodari nu sunt doar frați de miștouri. Legăturile sunt mult mai vechi și mai intense. Reamintim în acest sens că fratele avocatului, fostul senator și ministru Puiu Hașotti, s-a declarat un prieten al fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei, artizanul taxei fiscale de două milioane de euro, desființată de curând. Mai mult, la prima arestare preventivă a lui Nicolae Matei, în anul 2012, Puiu Hașotti a participat la un miting anti-justiție la Năvodari, cerând cu nerușinare eliberarea coruptului și judecarea în stare de libertate, pe motiv că nu a omorât pe nimeni. Desigur, individul nu a omorât, doar a încercat să-l jupoaie pe un antreprenor de două milioane de euro.

Nicolae Matei și fostul senator Puiu Hașotti

Pe de altă parte, reamintim că fiul lui Ionel Hașotti a fost pomenit în dosarul retrocedărilor frauduloase de la Năvodari, ca avocat al unor persoane implicate în combinațiile de acolo. În dosarul retrocedărilor, Nicolae Matei a fost trimis în judecată alături de fosta judecătoare Jianu, sub acuzația că a obținut retrocedări pe șpagă, în favoarea unor interpuși. Întâmplător, Jianu este chiar judecătoarea care a pronunțat hotărârea pe fond în dosarul retrocedării carierei de la Sibioara, din 2008, atestând că bătrânele reprezentate de Hașotti ar avea calitatea de persoane îndreptățite, chit că nu aveau acte, chit că nu aveau martori pe cele patru laturi, chit că nu erau surori, chit că acele chitanțe fluturate în proces demonstrau că tipul înscris pe ele a avut o vacă, iar nu o carieră de piatră, chit că autorul indicat era decedat din 1942 și nu avea calitatea de persoană deposedată. Aspectele de mai sus sunt constate de Comisia de Abuzuri, în raportul care îl acuză pe miștocar de inducerea în eroare a instanțelor de judecată. Între timp, Raportul Comisiei a ajuns și la procurorul general al României. Și e bine că s-a întâmplat așa, întrucât acest abuz vădit ar putea fi scurtat pe cale penală.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Ultima strădanie a avocatului Hașotti de a câștiga la masa verde recursul din cazul retrocedării carierei Sibioara

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Astăzi are loc prima înfățișare într-un recurs important din dosarul retrocedării carierei de la Sibioara. Este vorba de un proces inițiat încă din anul 2016 de prefectul județului Constanța, privind anularea titlului de proprietate emis clienților controversatului avocat Ionel Hașotti pentru terenul obținut prin retrocedare în inima carierei de piatră. Procesul a fost câștigat pe fond de clienții lui Hașotti, după ce judecătorul cauzei a dat eficiență unui înscris cu aparență de fals, care nu a fost pus în discuția contradictorie a părților. Deși avea argumente capitale ca să răstoarne această situație, deși aceste argumente au fost așternute pe o cerere de apel ”beton”, Prefectura a exercitat calea de atac după scurgerea termenului legal. Cererea de apel a fost trimisă cu întârziere la instanță. Prin urmare, apelul prefectului a fost respins ca tardiv, spre bucuria avocatului Hașotti. Întâmplător, autorul acestei situații, fostul prefect Ioan Albu, este fiul unui fost secretar de stat din Ministerul Agriculturii și fost asociat al fostului senator Puiu Hașotti, fratele avocatului din povestea de față. Prestația sa s-a dovedit extrem de folositoare pentru ”partea adversă”, care, în alt proces, a obținut daune de 130.000 de euro de la Prefectură și de la Primăria Lumina.

Trei prefecți implicați în retrocedarea de la Sibioara. În stânga, Adrian Nicolaescu, tipul care a emis un titlu de proprietate pentru clienții lui Hașotti, după care l-a contestat în instanță ca ilegal. În dreapta, Eugen Bola, rudă cu familia Hașotti, care a revocat un act intrat în circuitul civil, pentru a crea un avantaj moștenitorilor. În centru: Ioan Albu, prefectul-adormit, care a uitat să depună apel în termen.

Compania minieră păgubită în afacerea retrocedării, pe bază de falsuri și minciuni, a carierei de la Sibioara, pe numele ei Somaco Construct SRL, încearcă să îndrepte situația. Fiind parte în proces, având calitatea și justificând interesul să combată încălcări ale legii care i-au adus prejudicii, Somaco Construct SRL a declarat recurs. Această cale de atac este permisă de lege în litigiile cu o latură patrimonială, evaluabilă în bani. Or, cariera de la Sibioara este un astfel de activ, evident evaluabil în bani. Cu toate acestea, avocatul Ionel Hașotti se opune din răsputeri și încearcă să stopeze demersul încă din faza de excepție. După ce a câștigat apelul la masa verde, beneficiind de faptul că prefectul a uitat să trimită cererea în termen, beneficiarul acestei șmecherii infame ar vrea să câștige și recursul, și tot la masa verde, cu această încercare de a se excepta examinarea pe fond a cererii de recurs. Strădania sa este atât de disperată, încât a ajuns să se combată pe el însuși, desființând argumente pe baza cărora și-a câștigat chiar dreptul la un recurs la recurs, total ilegal și interzis. Asta înseamnă să fii șmecher: să beneficiezi de recurs la recurs, neprevăzut de lege, dar să te opui și să combați recursul la care partea adversă chiar are dreptul prevăzut de lege.

Despre ce este vorba? Totul pleacă de la modul în care a fost retrocedată, cu totul ilegal, cariera de la Sibioara. S-a întâmplat în anul 2008, în urma unui proces inițiat de două bătrâne reprezentate convențional de avocatul Ionel Hașotti. Deși au revendicat cariera, acestea s-au judecat, cam la vrăjeală, cu cele două comisii de fond funciar, de la Prefectură și Primăria Lumina. Compania minieră care avea licență de la stat și care desfășura activități de exploatare a zăcământului de granit de la Sibioara nu a fost citată în proces. Culmea, legea interzice retrocedarea carierelor în exploatare. Însă avocatul Ionel Hașotti a mințit cu nerușinare în fața Tribunalului Constanța că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră” pe terenul revendicat de clientele sale. Evident că existau dovezi, dar cele două comisii pârâte în proces nu au relevat situația reală. Prin urmare, cariera a fost retrocedată în baza acestei minciuni.

Cariera de la Sibioara este cea mai valoroasă din Dobrogea. Rocile extrem de dure extrase de aici se pretează la cele mai complexe lucrări de construcții, așa cum ar fi digurile marine sau autostrăzile. De aici și interesul imens pentru carieră.

În 2009, aflând de această situație de fraudă, compania minieră a deschis la rândul ei un proces prin care a cerut să i se constate dreptul de proprietate și de folosință asupra unei părți din terenul retrocedat clienților lui Hașotti. Pe rând, Judecătoria Constanța și Tribunalul Constanța i-au dat câștig de cauză. Mai mult, decizia civilă 1127/30.09.2011 a Tribunalului era irevocabilă. Cu toate acestea, avocatul Ionel Hașotti a declarat recurs față de soluția pronunțată deja în recurs, cerând revocarea hotărârii irevocabile. El a evocat tocmai faptul că litigiul este evaluabil în bani, adică exact argumentul pe care îl combate la momentul de față.

Lui Hașotti i s-a aprobat cererea și astfel a avut parte de un nou recurs. Însă există o particularitate care indică obținerea unui avantaj procesual ilegal.  Astfel, trebuie să știți că viciul atunci în discuție era legat de o posibilă încadrare eronată a căii de atac. Au fost mai multe situații în justiția românească, în care apelurile au fost încadrate eronat ca recursuri. Tocmai din acest motiv, în anul 2009, procurorul general al României de la acea vreme, Laura Codruța Kovesi, a inițiat un recurs în interesul legii, prin care a cerut să fie declarat admisibil recursul împotriva hotărârilor irevocabile în situația încadrării greșite a căii de atac. Adică tocmai pentru situațiile descrise mai sus. Ei bine, secțiile unite ale Înaltei Curți au respins recursul în interesul legii, apreciind că textele procesual-civile sunt cât se poate de clare. Cu alte cuvinte, pentru astfel de situații există alte remedii, putând fi promovate alte tipuri de acțiuni, așa cum ar fi contestația în anulare. Cu toate acestea, un complet al Curții de Apel Constanța, condus de judecătoarea Vanghelița Tase, a trecut peste soluția dată în RIL și i-a admis recursul la recurs lui Ionel Hașotti. Culmea, Ionel Hașotti promovase și o contestație în anulare, însă acest dosar s-a evaporat pur și simplu, la fel cum s-a evaporat și dosarul recursului la recurs. În urmă cu 3 ani, compania minieră a cerut o copie a dosarului de la Grefa Judecătoriei Constanța, însă a primit răspunsul că acesta a fost ridicat de DNA. De atunci nu s-a mai auzit nimic de dosar și pace.

Ultima șansă ca situația vădit frauduloasă a retrocedării carierei de la Sibioara să fie îndreptată în instanță ar fi procesul al cărui recurs debutează azi. În cererea introductivă, Prefectura a susținut că moștenitorii reprezentați de Ionel Hașotti au primit un titlu de proprietate în mod ilegal, din două motive principale. Primul se referă la faptul că terenul era exceptat de la retrocedare, potrivit articolului 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000, întrucât face obiectul licenței miniere a companiei Somaco Construct. Articolul menționat mai sus interzice retrocedarea terenurilor miniere în exploatare. Pe de altă parte, Prefectura a susținut că moștenitorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului cu acte ulterioare anului 1945, așa cum cerea legea.

Acțiunea prefectului a fost respinsă de Judecătoria Constanța, pe fond. În linii mari, instanța a apreciat că nu mai poate examina încălcarea articolului 4 din Legea 1/2000, pe motiv că acest aspect ar fi fost judecat încă din anul 2008, bucurându-se de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat. În realitate, nicăieri în hotărârea de retrocedare din anul 2008 nu este menționat articolul 4 din Legea 1/2000. Nicăieri. Pe de altă parte, critica privind lipsa actelor ulterioare anului 1945 a fost îndepărtată de judecătorul fondului în baza unei notificări din anul 1947, care atesta că rudele moștenitorilor încă aveau terenul în proprietate. Acest înscris nu a fost pus în discuția contradictorie a părților și are aparența unui fals grosoloan, fiind scris cu î din i, deși actele oficiale s-au redactat în mod obligatoriu cu â din a până în anul 1953.

Înscrisul cu aparență de fals, redactat cu î din i cu ani grei înainte de a se introduce această regulă gramaticală. În baza acestei fițuici care nu emană de nicăieri, instanța a apreciat că ”moștenitorii” au acte ulterioare anului 1945.

Pe de altă parte, notificarea respectivă nu emană de la Arhivele Naționale, fiind adusă de acasă de una din clientele lui Hașotti. Culmea, bătrâna a mai produs un act similar, care conținea enormitatea că un copil de 7 ani era considerat subiect al dreptului de proprietate în anul 1949. Același act cu minorul-proprietar a fost depus în două clone, cu scrisuri și ștampile diferite, într-un alt dosar de retrocedare.

Înscris clonat, utilizat de clienții lui Hașotti pentru o altă retrocedare. Diferențele grafice sunt subliniate în chenarele roșii.

Deși falsurile de mai sus sunt cât se poate de evidente, organele judiciare din Constanța refuză să-i ancheteze pe uzitarii lor. Păi, cu așa avocați șmecheri, nici nu-i de mirare. Pe de altă parte, însă, așa cum am arătat într-un articol recent, cazul retrocedării de la Sibioara ar putea fi investigat de procurorii de la Parchetul Înaltei Curți, care au fost sesizați în acest sens de Comisia de Abuzuri a Senatului. Adevărul e că trebuie făcută lumină. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: