Connect with us

Exclusiv

Victimele falsului de la Kogălniceanu. Zece consilieri şi doi primari, târâţi într-un proces penal de şapte ani

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Proiectul hotelului Emi din Mihail Kogălniceanu a început să prindă contur în anul 2000. Atunci, soţii Gheorghe şi Gabriela Enache au cumpărat un teren de la o persoană fizică, la intrarea în localitate, dinspre Aeroport, cu deschidere la drumul naţional Constanţa-Hârşova. Pe 1 februarie 2001, Cargo Romena SRL, firma familiei Enache, a semnat cu Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu un contract de concesiune pentru o suprafaţă de 225 de metri pătraţi, aflată în vecinătatea imediată a proprietăţii dobândite cu un an înainte. Pe altă latură, terenul concesionat se învecina cu Agrotransport SA, o societate care continua activitatea fostei întreprinderi de stat „ITSAIA Autobaza 3 Mihail Kogălniceanu”, înfiinţată pe o suprafaţă (anterior împădurită) de 4.500 de metri pătraţi scoasă din circuitul forestier prin Ordinul 01251/31.05.1982 al Ministerului Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii. În acelaşi an 2001, când Cargo Romena SRL a demarat construcţia Hotelului Emi, societatea Agrotransport SA a făcut obiectul unui dosar de executare silită deschis împotriva ei de Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, în vederea recuperării unor creanţe bugetare. Administraţia a organizat o licitaţie publică în data de 30 octombrie 2001, pentru valorificarea activelor Agrotransport din Mihail Kogălniceanu, în speţă clări de birouri, magazii, un atelier mecanic, o staţie de carburanţi şi împrejmuirea terenului. Dar terenul în sine, nu a fost scos la licitaţie, nefiind îndeplinite până atunci procedurile de emitere a titlului de proprietate, prin Ordin al Prefectului, în baza HG 834/1991. Printre participanţii la acea licitaţie din octombrie 2001, s-a aflat şi Gabriela Enache, a cărei strigare a fost considerată câştigătoare. În consecinţă, clădirile au intrat în proprietatea ei. Ulterior, Gabriela Enache a întreprins demersuri pentru a obţine titlul de proprietate asupra terenurilor de sub clădiri, în condiţiile HG 834, prin care acest drept era conferit societăţilor cu capital de stat. Însă autorităţile i-au răspuns că dreptul în cauză nu se transmite şi cumpărătorilor activelor situate pe teren. O soluţie juridică s-a găsit abia în anul 2003, când Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu, sub semnătura primarului de la acea vreme, Traian Dinu, s-a socotit să includă terenul aflat sub clădirile Gabrielei Enache în contractul de concesiune încheiat în anul 2001 cu firma Cargo Romena SRL. Între timp, şi folosinţa asupra clădirilor fusese transmisă firmei, printr-un document juridic încheiat de părţi. Şi aşa, prin act adiţional la contractul din anul 2001, suprafaţa concesiunii s-a majorat la 9.927,64 mp.

O revendicare imobiliară cu acte false

Elena-Mitrofan-cu-margele

Elena Mitrofan (stânga)

După ani de netulburată folosinţă asupra terenului, în care Hotelul Emi a devenit o emblemă a localităţii, a răsărit ca din neant o revendicare a unei porţiuni de 2.900 de metri pătraţi din suprafaţa concesionată. Aşa cum arătam în episoadele anterioare, cererea de restituire în natură a fost depusă de Elena Mitrofan, o septuagenară reprezentată convenţional de cunoscutul avocat Ionel Haşotti. Aceasta depusese la dosarul de retrocedare două copii ale unor documente din 1949, care prezentau diferenţe sensibile între ele, fiind scrie de mâni diferite, cu grafii diferite, având ştampile diferite. În plus, copiile diferite atestau că terenul familiei bătrânei se afla în vecinătatea unei proprietăţi a lui Barbu Teşeleanu, care, potrivit monumentului său funerar, avea doar zece ani în 1949 şi era lipsit de capacitatea de dispoziţie pentru a dobândi terenuri în proprietate. Cu toate dovezile de fals, Elena Mitrofan a obţinut o hotărâre judecătorească prin care îi era recunoscută calitatea incertă de moştenitoare a terenului, pronunţată de controversata Corina Eugenia Jianu, demisă între timp din magistratură şi trimisă în judecată sub acuzaţia că a luat mită ca să pronunţe hotărâri de retrocedare prin fraudă la lege. Dar Jianu dispusese ca restituirea să se facă în una din cele trei variante prevăzute de lege: pe vechiul amplasament, dacă era posibil, pe un amplasament echivalent sau prin acordarea de despăgubiri băneşti. Deşi fusese atenţionată că actele Elenei Mitrofan sunt false, judecătoarea a trecut peste acest aspect, invocând culpa Comisiei Locale de Fond Funciar Mihail Kogălniceanu de a nu declara actele în fals, într-un proces separat.

Mureşan a vândut terenul concesionarilor de la Cargo Romena

Valer_Muresan_04

Valer Mureşan, fostul primar al comunei Mihail Kogălniceanu

La data pronunţării hotărârii judecătoreşti, primar al localităţii Mihail Kogălniceanu nu mai era Traian Dinu, acela care găsise soluţia juridică de a extinde concesiunea firmei Cargo Romena SRL, cu terenurile afalte sub clădirile cumpărate de Gabriela Enache. Primar era Valer Mureşan. Înţelegând situaţia şi luând act de faptul că terenul nu putea fi restituit în natură întrucât era ocupat de construcţii, Mureşan a dat curs solicitării firmei Cargo Romena SRL de a cumpăra prin negociere directă 9.636 mp din suprafaţa ce făcea obiectul contractului de concesiune. În acest sens, Mureşan a iniţiat o hotărâre de Consiliu Local. Însă, înaintea şedinţei, avocatul Ionel Haşotti a notificat Consiliul Local să nu adopte un astfel de act care ar vătăma interesele clientei sale. Primarul le-a explicat consilierilor întreaga situaţie, iar aceştia, în cunoştinţă de cauză, au votat pentru vânzarea terenului în favoarea concesionarului.

Şapte ani de anchete şi sechestru

Ulterior, Elena Mitrofan a depus mai multe plângeri penale împotriva primarului, a celor nouă consilieri locali care votaseră hotărârea, a expertului care stabilise preţul terenului şi a proprietarilor firmei Cargo Romena SRL, soţii Gheorghe şi Gabriela Enache. În acelaşi an 2008, plângerile bătrânei au condus la deschiderea unui dosar penal la Parchetul Judecătoriei Constanţa. În esenţă, Elena Mitrofan reclama faptul că primarul localităţii şi consilierii locali n-au vrut să-i restituie terenul moştenit de la tatăl şi bunica ei din Sibioara, pe vechiul amplasament, nesocotind hotărârea judecătorească şi preferând să vândă o suprafaţă mai mare, în care se inculdea şi suprafaţa revendicată de ea, către Cargo Romena SRL. După aproape doi ani, în 2010, dosarul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Constanţa, care a solicitat Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Constanţa să întreprindă cercetări. Pe 18 octombrie 2010, Serviciul a numit un expert judiciar, în persoana lui Constantin Veriga, cu misiunea să stabilească dacă dreptul de proprietate al Elenei Mitrofan putea fi reconstituit în natură, pe vechiul amplasament. Dar, înainte de numirea expertului, mai exact pe 4 octombrie 2010, organele în drept au instituit sechestru pe averea personală a celor zece consilieri locali care votaseră proiectul de vânzare a terenului către Cargo Romena SRL, a fostului primar Traian Dinu, care încheiase contractele de concesiune anterioare cu această firmă, precum şi a primarului pe atunci în exerciţiu, Valer Mureşan. Măsura sechestrului avea să rămână în vigoare până în anul 2015. Unul dintre învinuiţi a apucat să-şi dea obştescul sfârşit înainte de a fi ridicată măsura care-i stârnise, pe nedrept, reputaţia nereală, dar vătămătoare, că ar fi comis fapte de corupţie. Toată suflarea din Kogălniceanu ştia că acesta, împreună cu doi primari şi alţi nouă consilieri locali (doi dintre ei având onorabila vârstă de 80 de ani), mergeau lună de lună, cu un microbuz închiriat, să dea cu subsemnatul la organe.

Pe 15 ianuarie 2011, la capătul misiunii încredinţate, expertul Constantin Veriga a întocmit un plan de situaţie, în care a haşurat un perimetru de 2.900 de metri pătraţi, care se suprapunea în cea mai mare parte peste terenul firmei Cargo Romena SRL, dar parţial şi peste un teren învecinat al localităţii Mihail Kogălniceanu. Însă expertul a precizat că: „Fără distanţe faţă de reperi bine definiţi care să poată fi reconstituiţi şi fără elemente geometrice liniare (laturi) o suprafaţă se delimitează cu o probabilitate de 50%”. Cu alte cuvinte, schiţa desenată era pe jumătate exactă, pe jumătate inexactă.

Experta Gabriela Păun nu a putut identifica suprapunerile

În acelaşi an 2011, ancheta penală a fost preluată de DNA Constanţa, care a întomcit în acest sens un dosar separat, sub indicativul 51/P/2011. Pe 23 noiembrie 2011, procurorii anticorupţie au stabilit, prin rezoluţie, necesitatea efectuării unei noi expertize, în contextul în care învinuiţii depuseseră la dosar mai multe documente, care atestau că cea mai mare parte a terenului vândut firmei Cargo Romena SRL fusese împădurită până în anul 1982, astfel că nu putea face obiectul proprietăţii private a bunicii Elenei Mitrofan în anul 1949. În consecinţă, DNA a numit-o ca expert judiciar pe Gabriela Laura Păun. Experta numită a luat în considerare studiul monografic al comunei Mihail Kogălniceanu din anul 1942, ordinul ministerial din 1982 de scoatere a parcelei de 4.500 mp din circuitul forestier şi a obţinut de la Arhivele Naţionale un plan de situaţie al localităţii Ferdinand I (aşa cum se numea comuna Mihail Kogălniceanu în perioada anterioară regimului comunist). În acest fel experta a stabilit limita veche a plantaţiei forestiere. Totodată, punând în plan aceste informaţii, Gabriela Laura Păun a putut reliefa că amplasamentele indicate în expertizele anterioare nu puteau fi reale, întrucât făceau parte din vechea pădure defrişată abia în 1982. În consecinţă, experta i-a solicitat Elenei Mitrofan să indice amplasamentul pe care îl solicită. Atât aştepta bătrâna, să deseneze un patrulater care se sprijinea cu un picior pe drumul naţional, iar cu celălalt pe terenul de sub Hotelul Emi. „În lipsa unor documente de comparaţie, expertul nu poate concluziona asupra reconstituirii amplasamentului solicitat… [deoarece] nu se poate poziţiona cu precizie în baza datelor existente”.

224 de ţărani schimbaseră terenurile fără acte; doar potcovarul Tudorancea, cu acte

În consecinţa acestui raport de expertiză, DNA Constanţa a renunţat la instrumentarea cazului, declinându-şi competenţa de soluţionare, la 30 iulie 2012, în favoarea Parchetului Judecătoriei Constanţa. În baza unui drept al parchetelor superioare de a exercita un control asupra anchetelor derulate de parchetele inferioare, dosarul a fost preluat de procurorii de pe lângă Tribunal. Apoi, cum procurorul de caz a fost avansat la Parchetul Curţii de Apel, dosarul a fost transferat la această instituţie. Dar în plimbările de la un parchet la altul, în dosar s-a mai dispus efectuarea unei noi expertize judiciare, la solicitarea Elenei Mitrofan. Pentru a-şi dovedi dreptatea, pensionara băga, pentru a câta oară?, mâna adânc în buzunar, plătind încă 6.000 de lei şi onorarii neprecizate experţilor-parte angajaţi de ea. De data aceasta, misiunea expertizării a fost atribuită inginerului Octavian Buzatu. Noul expert s-a deplasat personal la Arhivele Naţionale, unde a studiat, timp de patru zile, 20 de dosare din fondurile arhivistice generate de Inspectoratul Cadastral Constanţa şi Primăria Mihail Kogălniceanu, precum şi alte 15 documentaţii complete din colecţia de planuri şi schiţe. În urma acestei activităţi de documentare, Octavian Buzatu a identificat doar un document de arhivă în care se menţiona numele lui Tudor Tudorancea, tatăl Elenei Mitrofan, înscris cu un creion într-un tabel de mobilizare din anul 1949, când acesta avea 45 de ani şi îndeplinea funcţia de „fierar, rotar, potcovar”. Expertul a mai identificat un document din anul 1950, care evoca înfiinţarea unei tovărăşii agricole în anul 1949, cu aportul a 224 de ţărani săraci sau mijlocaşi, care şi-au primit însă terenurile înapoi, fără a se întocmi tablou pentru schimb sau schiţă cadastrală. Din actul prezentat de Elena Mitrofan, reieşea însă că tatăl ei, acţionând în numele bunicii, întocmise acte de schimb, altfel decât ceilalţi 224 de ţărani săraci. Actul în sine, prezentat de Mitrofan, nu a fost descoperit de expert în dosarele de arhivă, însă el a opinat că acesta are caracteristici similare cu alte documente studiate la Arhivele Naţionale.

Hărţile militare şi fotogramele aeriene aduc lumină

Mai departe, Octavian Buzatu a obţinut toate hărţile militare şi fotogramele aeriene realizate, de-a lungul timpului, de Armata Română, la Mihail Kogălniceanu. În baza acestor documente, expertul a stabilit limita plantaţiei forestiere din perioada 1949-1953. Or, din planul realizat de el, se vedea că terenul vândut de Primăriei firmei Cargo Romena SRL fusese inclus în vechea plantaţie în proporţie covârşitoare. Doar o fâşie de 1870 de metri pătraţi din întregul teren de 9.636 mp, se aflase în afara plantaţiei forestiere. Însă, nici aceasta nu putea face parte integrală din lotul pe care l-ar fi avut bunica şi tatăl reclamantei, întrucât linile de tarla, invocate ca vecinătăţi în actul de arhivă din 1949, au fost stabilite şi ele în baza fotogramelor aeriene şi a hărţilor militare. Or, în planşele care reconstituiau liniile de tarla a fost identificat un singur lot, în afara fostei păduri, cu suprafaţa de 2.900 de metri pătraţi. Însă acesta se suprapunea doar parţial peste terenul vândut de Primăriei firmei Cargo Romena SRL. În plus, nu avea în vecinătate nicio proprietate a lui Barbu Teşeleanu. Desigur, expertul nu cunoştea aspectul descoperit de noi, anume că Barbu Teşeleanu avea doar 10 ani în 1949 şi nu putea fi subiect al dreptului de proprietate. Raportul de expertiză, care este unul din cele mai temeinice din câte ne-au trecut prin mână, concluziona: „Valoarea maximă a acestei suprapuneri poate fi de aproximativ 1870 mp, mai mică sau inexistentă (…). În lipsa altor informaţii precise, de necontestat, nu se poate formula fără dubiu un punct de vedere conform căruia ar exista astfel de suprapuneri între terenul litigios şi terenul revendicat de partea vătămată”.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/02/Expertiza-Octavian-Buzatu.pdf”]

 

Cum a luat sfârşit un calvar de şapte ani

Pe 10 februarie 2015, Parchetul Curţii de Apel Constanţa a clasat dosarul penal deschis de Elena Mitrofan împotriva celor doi primari, a celor zece consilieri locali, a asociaţilor firmei Cargo Romena şi a evaluatorului care stabilise preţul vânzării terenului, în anul 2008. Avocatul Elenei Mitrofan, Ionel Haşotti, a făcut plângere împotriva ordonanţei procurorului. Pe 7 iulie 2015, instanţa penală a Tribunalului Constanţa a judecat plângerea împotriva ordonanţei de clasare, respingând-o definitiv, ca nefondată. Astfel lua sfârşit un balamuc de şapte ani. Şapte ani în care, aproape un întreg consiliu local şi doi primari care s-au succedat în funcţie s-au prezentat, cu microbuzul, la toate parchetele din judeţ, pentru a fi audiaţi sub învinuirea comiterii unor fapte de corupţie. Şapte ani în care pensionara de la Kogălniceanu care pretindea, împotriva memoriei colective şi a documentelor de rol fiscal, că tatăl său, potcovarul, şi un copil de zece ani, fuseseră proprietari de terenuri într-o zonă în care tot satul îşi păştea oile.

În timp ce imaginea publică a învinuiţilor era stigmatizată, iar proprietăţile lor se aflau sub sechestru, septuagenara care prezentase hârtiile modificate şi angajaţii ei care se juraseră că minorul de zece ani era deopotrivă proprietar cu potcovarul, au fost mângâiaţi pe creştet de organele de cerectare, ca nevinovaţi. Leonard Truţescu, unul dintre consilierii anchetaţi, a murit în timpul anchetei, cu onoarea nereparată.

Patentul afacerii

Reamintim că Elena Mitrofan a jucat o piesă similară şi în scandalul retrocedării carierei active de la Sibioara. Deşi carierele active sunt exceptate prin lege de la retrocedare, Elena Mitrofan şi verişoara ei, Margareta Muscalu, au solicitat restituirea în natură a unui lot de 20 de hectare, dar nu oriunde, ci tocmai în inima exploataţiei miniere active de la Sibioara, a companiei Somaco Construct SRL Constanţa. Deşi cererea de retrocedare a fost respinsă iniţial de Comisia Locală Lumina şi de Comisia Judeţeană Constanţa, cele două bătrâne, reprezentate convenţional de avocatul Ionel Haşotti, au obţinut o hotărâre judecătorească pe fond, pronunţată de Corina Eugenia Jianu, aceeaşi judecătoare controversată care a girat şi afacerea similară de la Kogălniceanu. Judecătoarea a considerat că autorul celor două septuagenare ar fi fost bunicul lor comun, Nicuolae Tudorancea, deşi acesta decedase în anul 1942, astfel că regimul comunist, instaurat în 1946, n-a confiscat niciun teren de la mort. În schimb comuniştii confiscaseră terenuri de la copiii în viaţă ai lui Nicolae Tudorancea, ai căror urmaşi au primit, însă, integral, toate drepturile din partea statului român, în baza Legii 18/1991. Inclusiv terenurile confiscate de comunişti de la tatăl Margaretei Muscalu fuseseră retrocedate în favoarea unei rude a bătrânei, însă acest impediment legal nu le-a împiedicat pe clientele lui Haşottri să ceară încă o dată moştenirea bunicului, considerat autor al unor drepturi afectate în anul 1946, deşi el murise, reamintim, în 1942. Jianu s-a limitat să certifice acest nonsens, dar a refuzat să restituie terenul în natură, pe considerentul că acesta era exceptat prin lege de la retrocedare. Ulterior, avocatul Ionel Haşotti a indus în eroare instanţa de recurs a Tribunalului Constanţa, susţinând, contrar adevărului, că nu existau probe că terenul ar fi afectat unei exploataţii miniere. În sprijinul lui Haşotti a sărit şi un expert care nu văzuse construcţiile şi echipamentele miniere de pe teren, la fel cum expertul Popoviciu, angajat în cazul Kogălniceanu, nu văzuse clădirile existente pe terenul aqferent Hotelului Emi.

Insinuându-se în perimetrul carierei, clientele lui Haşotti au întreprins demersuri pentru a obţine sume colosale cu titlul de lipsă de folosinţă a terenului retrocedat, ceea ce prezumăm că ar fi făcut şi la Kogălniceanu, dacă ar fi reuşit să intre în posesia terenului de sub clădiri. În materialele viitoare, vom arăta că acest patent a fost utilizat şi în alte procese susţinute de avocatul Ionel Haşotti, în numele altor clienţi.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Chițac dă vina pe Făgădău pentru regulamentul său de parcare

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Afectat în mod vizibil de controversele stârnite în spațiul public de proiectul regulamentului său de parcare, primarul Constanței, Vergil Chițac, dă vina pe administrația anterioară a orașului.  Chițac sugerează că regulamentul controversat ar pune în practică ideile prevăzute în Politica de Parcare și în Planul de Mobilitate Urbană inițiate de fostul primar PSD-ist Decebal Făgădău. De asemenea, primarul liberal încearcă să arunce responsabilitatea pe umerii consilierilor locali, subliniind că domnia sa a făcut numai o propunere, în vreme ce răspunderea adoptării ar aparține Consiliului Local.

”A fost o propunere numai, și Consiliul Local, unde sunt reprezentate partidele politice, în înțelepciunea lor pot să decidă, pot să modifice, pot să stabilească cum vor domniile lor, eu neavând decât sarcina de a aplica ulterior decizia Consiliului Local. Dincolo de asta, ce pot eu să vă spun este că regulamentul parcărilor în orașul Constanța, pe care l-am propus și care este în dezbatere publică de o lună de zile și încă mai urmează să fie, vine să concretizeze o decizie a Consiliului Local din 2019 privind politica de parcări. Care, la rândul său, politica de parcări se încadrează în Planul de Mobilitate Urbană al orașului Constanța. Prin urmare, credeți-mă că pentru cine are curiozitatea să lectureze acest regulament, o să vedeți că noi nu facem altceva decât cu fidelitate respectăm ceea ce este scris în Politica de parcări. Repet, un document fondator din 2019 (…) Zonarea Constanței este aceeași, principiile de parcare au rămas aceleași, modul în care se atribuie parcările rezidențiale, în politica din 2019 este scris că se face prin licitație.” – a explicat, astăzi, Vergil Chițac la Digi TV.

Așadar, primarul liberal sugerează că nu face nimic altceva decât să pună în practică ideile lui Decebal Făgădău. Însă explicația este dezamăgitoare pentru electoratul care l-a votat pe Chițac tocmai pentru că s-a săturat de Făgădău și de ideile acestuia. Să nu uităm că votul negativ, anti-Făgădău, a avut o pondere semnificativă la alegerile locale. Iar din acest punct de vedere, se poate aprecia că publicul a optat nu doar pentru înlocuirea unui ”chiriaș de la Primărie” cu altul, ci și pentru înlocuirea unei viziuni, pe care a considerat-o greșită, cu una mai adecvată.

Surd la această dorință evidentă a publicului constănțean, Vergil Chițac le vinde acum oamenilor iluzia că aplică ideile lui Făgădău cu fidelitate, deși, în realitate, regimul de taxare din propunerea sa este o povară fiscală cu mult mai grea. Astfel, regulamentul de parcări al lui Făgădău – cel anulat tocmai la cererea Asociației Constanța Altfel, condusă atunci de Vergil Chițac – era cu mult mai suportabil. În primul rând, taxa de parcare era de 2,5 lei pe oră. Aceasta se aplica doar în Zona 1 a orașului, fără să existe o limitare a timpului de parcare la 3 ore, așa cum există în regulamentul lui Chițac. Pe de altă parte, parcările de reședință închiriate riveranilor puteau fi utilizate de oricine, fără nicio plată, în intervalul orar 08-16 (când rezervatarii sunt plecați la muncă). Iar în Zona 2 nu se aplica nicio taxă.

Lui Chițac nu-i convine această ”pomană”. În consecință, potrivit regulamentului său, parcările din zona 1 pot fi ocupate doar pentru 3 ore. În primele două ore, parcarea costă 7 lei plus TVA pe oră. În a treia oră, sare deja la 15 lei plus TVA. Cine depășește timpii, va fi amendat cu 500 de lei. Apoi, regulamentul lui Chițac introduce o taxă, care nu era pe vremea lui Făgădău, de 4 lei plus TVA pe oră pentru parcările din Zona 2. Acestea pot fi ocupate și pe baza unei viniete care va aduce venituri colosale Primăriei. O vinietă pe o lună costă 250 de lei, iar o vinietă pe un an costă 360 de lei. Parcările de reședință nu mai pot fi ocupate de alte persoane în intervalul orarului de muncă decât contracost, cu taxă de 4 lei pe oră sau vinietă.

Colac peste pupăză, administrația Chițac și-a propus să extindă sistemul de supraveghere video, un scop posibil fiind tocmai sancționarea fără efort a celor care vor încălca regulamentul. Sancțiunile vor îngroșa și mai mult veniturile Primăriei.

Chițac neagă în aceste zile evidențele, anume că regulamentul său a fost conceput tocmai ca un instrument de producere a unor venituri colosale pentru Primăria pe care o conduce.

”Una peste alta, obiectivele noastre nu au fost neapărat să împovărăm oamenii, să adunăm bani. Primul obiectiv a fost să depopulăm centrul orașului de mașini. E o nebunie în zona centrală, incluzând aici și partea asta istorică, care este identitatea noastră culturală… Noi trebuie prin politica tarifară, așa cum e scris și în politica de parcări, să descurajăm ca oamenii să vină și să stea cu orele acolo. Centrul este o zonă în care ai venit, ai stat o oră, ți-ai rezolvat problemele și ai plecat” – a mai spus Chițac în emisiunea la care a participat.

Reamintim că, potrivit unei declarații a lui Horia Constantinescu, Primăria își face calcule să încaseze cel puțin 20 de milioane de euro de la șoferii din oraș, de pe urma reglementărilor propuse. 

Citiți și articolul de mai jos, în care am arătat că regulamentul pleacă de la o concepție DEFECTĂ și restrânge drepturi cetățenești fără o justificare temeinică:

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

După ce a scos din minți un oraș întreg cu regulamentul său de parcare, primarul Vergil Chițac a găsit prilejul să se justifice. A făcut-o la sfârșitul săptămânii trecute, printr-o postare care a înfuriat și mai tare publicul constănțean. Dar nu vrem să vorbim aici despre miile de înjurături pe care și le-a luat, pe bună dreptate. Interesul nostru este de a analiza concepția DEFECTĂ a autorului. Zice primarul Constanței că scopul regulamentului său nu ar fi taxarea oamenilor. Scopul ar fi descurajarea traficului și mai ales descurajarea staționării mașinilor în zona centrală.

Dar traficul rutier face parte din ADN-ul civilizației actuale. Participarea la trafic este un drept accesoriu derivat din drepturile fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță dreptul la proprietate, dreptul la libera circulație a persoanelor și dreptul la viața privată.

Ca să fie clar, dreptul să ai o mașină în proprietate și să circuli cu ea nu s-a abolit, oricât de mult și-ar dori unii. Este adevărat că drepturile pot fi restrânse sau descurajate – așa cum spune Chițac. Însă potrivit jurisprudenței CEDO, orice restrângere a drepturilor trebuie să aibă în spate o justificare temeinică și adecvată.

O tradiție liberală, pe care fostul comunist Chițac n-a digerat-o

Convenția Europeană a Drepturilor Omului dă glas unei tradiții de gândire liberală, pe care Vergil Chițac ar trebui să o cunoască și să o respire – dacă ne putem exprima așa – pentru că este membru PNL și se declară liberal, chiar dacă pe vremuri a fost membru al Partidului Comunist Român. Probabil că, în tinerețea sa comunistă, primarul Constanței a citit doar Marx și Lenin, scăpând lecturi esențiale din clasicii liberalismului.  

Spre știința sa, în urmă cu mai bine de patru veacuri, părintele liberalismului, John Locke, argumenta că scopul legii nu este limitarea, ci păstrarea și chiar sporirea libertății. El spunea că tocmai puterea statului trebuie limitată și că statul nu poate interveni în viața privată, în convingerile și în proprietatea indivizilor. Guvernământul există pe baza consimțământului celor guvernați. În consecință statul nu trebuie să intre în război cu cetățenii, prin reglementări arbitrare și iraționale. Legile/ regulile trebuie să exprime părerea majorității cetățenilor, pentru că doar voința majorității conferă legitimitate. Ideile lui Locke au devenit locuri comune. Dar el scria într-o epocă în care o mare putere europeană era condusă de un derbedeu care proclamase despotic: ”Statul sunt eu”. Iar dacă astăzi vorbim de drepturi și libertăți, s-a întâmplat așa pentru că despotismul a fost înfrânt de concepțiile liberale.

Este DEFECTĂ și de-a dreptul periculoasă justificarea primarului așa-zis liberal că a instituit regulamentul aberant pentru că și-a făcut el un scop din limitarea unor drepturi. În spirit european, această inițiativă trebuia justificată în mod temeinic. Argumentele de ordin estetic (de genul: nu-i plac lui Chițac mașinile în trafic sau parcate în zona centrală) nu pot fi primite. După cum nu poate fi primit nici argumentul de-a dreptul monstruos scuipat printre dinți de consilierul său personal George Măndilă, că prea s-ar flenduri unii prin oraș fără treabă. Păi unii au și plete; ce-ar fi să-i urcați voi în dubă și să le trageți o tunsoare?

Pe de altă parte, concepția că Primăria își poate aroga dreptul să limiteze accesul la toate parcările publice de pe o anumită rază la maxim 3 ore este o samavolnicie. S-ar descuraja traficul și parcarea în centru? Da. Dar scopul nu scuză mijlocele. Un scop ar fi, de pildă, să te îmbogățești, dar asta nu este o scuză ca să-i tâlhărești pe alții. Toate parcările publice din Zona 1 (centrale, dar și enclavizate în zone mai puțin centrale) au accesul limitat la maxim 3 ore, prin regulamentul lui Chițac. În prima oră, parcarea costă 7 lei plus TVA. În a treia oră, deja sare la 15 lei plus TVA. Iar cei care depășesc limita de timp sunt sancționați prin amendă de 500 de lei. Bașca, prin ridicarea mașinii.  Operațiunea din urmă generează alte costuri ce vor trebui suportate tot de contravenient. Spre satisfacția Primăriei!

Dar cel mai grav este faptul că, în toată zona centrală, nu există alternativă pentru cei care au nevoi justificate de a parca mai mult de trei ore. Or, din acest motiv, scopul acțiunii este ilegitim, iar mijloacele gândite de cei de la Primărie reprezintă măsuri excesive, iraționale și total inadecvate.

Un regulament confuz până la lacrimi

Aspectele de mai sus arată că întreaga concepție a lui Vergil Chițac este una DEFECTĂ, la fel ca întregul regulament, care este confuz până la lacrimi. Astfel, orașul a fost împărțit în trei zone de taxare, care se suprapun și se confundă între ele. De pildă, parcarea de la Bazarul Gorbaciov este considerată în Zona 1 de taxare, deși toate străzile de jur-împrejur sunt în Zona 2 de taxare. Parcările de la cluburile de fițe din Mamaia sunt distribuite în Zona 2, fiind așadar mai ieftine decât parcările de la Abator, Brotăcei sau Cimitir, incluse în Zona 1. Apoi, parcările de reședință, care formează prin definiție Zona 3, sunt situate ca niște enclave în zonele 1 și 2.

Cuvântul ”Zonă” este utilizat în mod abuziv, nefiind așadar vorba de zone compacte și delimitate între ele, care pot fi hașurate pe o hartă, așa cum s-a procedat în toate orașele țării. Iar tot acest talmeș-balmeș trădează bezna intelectuală în care se zbat făuritorii!

Intenția pe care inițiatorii regulamentului nu au știut să o exprime a fost mai degrabă aceea de a distinge între parcări de rangul 1, 2 și 3, care pot exista în orice zonă a orașului. În acest caz, parcările de rangul 3 ar fi cele de reședință, care pot exista în toate cartierele, centrale sau mărginașe. Problema teoretică ar rămâne însă la criteriul prin care celelalte parcări, care nu servesc reședințele, s-ar departaja în rangul 1 și rangul 2. Explicația: ”așa a vrut Primăria” nu poate fi acceptată drept criteriu rațional.

O taxă universală. Nu veți plăti pentru un serviciu, ci pentru că nu veți avea încotro

În sfârșit, regulamentul în forma actuală cuprinde toate portițele necesare pentru ca Primăria să încaseze taxe de parcare de pe urma fiecărei mașini care staționează în oraș. Mazăre cu bariera lui e deja mic copil. Ca dovadă, în zona 2 de taxare sunt înglobate toate parcările de pe drumurile publice care nu sunt incluse în celelalte două zone. Deocamdată nu există parcări pe toate drumurile. Dar cu o bidinea și cu multă vopsea, problema se poate remedia, iar taxa poate deveni universală. În parcările din zona 2, taxa este de 4 lei plus TVA pe oră. Dar s-a prevăzut și posibilitatea unui sistem de viniete, de o zi, o săptămână, o lună sau un an. Fără vinietă nu mai puteți parca nici măcar pe locurile de reședință, pe timpul zilei, când rezervatarii sunt plecați la muncă. E limpede că regulile sunt făcute special pentru jecmănire. Nu veți plăti un serviciu. Veți plăti pentru că nu veți avea încotro – iar aceasta este o altă defecțiune fundamentală, care aduce a samavolnicie.  

De altfel, Vergil Chițac a declarat anul trecut, la o emisiune de televiziune, că fiecare mașină ar trebui să fie taxată pentru parcare. Iar fostul PSD-ist Horia Constantinescu – cel care a redactat regulamentul aberant împreună cu administratorul public Felicia Ovanesian – s-a trădat în altă emisiune că planul Primăriei este acela de a încasa peste 20 de milioane de euro pe an de pe urma noilor reglementări.

În continuare credem că acestea sunt scopurile reale ale regulamentului de parcare, în ciuda dezmințirii pe care a dat-o primarul că nu intenția de a-i taxa pe oameni ar fi la bază. Or este vădit că pentru asta luptă ”legiuitorii” care nu înțeleg nimic din spiritul Convenției Europene a Drepturilor Omului și din principiile liberalismului. Vor doar să colecteze zecile de milioane de euro pe an, pe motiv că ei au pixul în mână.

Scopuri legitime: ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare

Dincolo de aceste derapaje uluitoare, Constanța are nevoie de un regulament construit cu mai multă claritate conceptuală. Iar acesta trebuie să își propună scopuri legitime, precum ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare. Regulamentul trebuie să fie despre parcări. Nu despre nevoia Primăriei de a-și alimenta conturile cu zeci de milioane de euro din buzunarele proprietarilor de mașini. Proprietari, care oricum plătesc impozit. Regulamentul trebuie să fie despre mobilitate. Adică  despre posibilitatea cetățenilor de a-și mișca mașinile în mod eficient, mișcând în acest fel și economia locală.

Dar acestor mici Dumnezei de la Primărie le pasă doar să descurajeze traficul și parcarea mașinilor în centru. Că în centru își desfășoară ei activitatea. Și le mai pasă să vândă viniete. Ca să nu parcați ca niște nesimțiți fără să marcați cu banul. Vorba lui Chițac: ce atâta cotcodăceală!?

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Prima înfrângere a INCULPATULUI Maricel Cîrjaliu în dosarul penal de abuz în serviciu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Primarul PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, și fosta secretară a comunei, Ancuța Calust (fostă Mihail), au pierdut contestațiile pe care le-au formulat împotriva RECHIZITORIULUI prin care au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu. Cei doi ceruseră Tribunalului Constanța, în procedura de cameră preliminară, să constate nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorul-șef al DNA Constanța, Andrei Bodean, pe 2 iunie 2020, în dosarul penal 102/P/2015. Judecătorul de cameră preliminară a respins vineri contestațiile și a stabilit că probatoriul, actele de urmărire penală și sesizarea instanței prin rechizitoriul DNA sunt perfect LEGALE. În consecință, a dispus începerea judecății în fața instanței penale a cauzei de abuz în serviciu. Soluția poate fi contestată de inculpați în 3 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Constanța. Aceasta este prima înfrângere a primarului din Agigea în cadrul dosarului său penal.

Potrivit rechizitoriului DNA, primarul și fosta secretară a comunei Agigea au  săvârșit, primul în forma autoratului, a doua în forma complicității, câte două acte materiale de abuz în serviciu, prin care un teren deținut de o societate piscicolă a fost inventariat fraudulos în proprietatea privată a localității, iar mai apoi un lot din acesta a fost vândut unui interpus al familiei Cîrjaliu în vederea construirii restaurantului Golful Pescarilor.

Cum și-a luat Maricel puteri absolute, incompatibile cu statul de drept

Povestea penală are rădăcini în anul 2009, când primarul PSD-ist de la Agigea, Maricel Cîrjaliu – ajuns în funcție cu sprijinul actualului pușcăriaș Nicușor Constantinescu – a inițiat o hotărâre locală prin care i se confereau puteri absolute, în totală contradicție cu legea, Constituția și principiile de drept ale unui stat democratic. Prin HCL 42/2009, practic se decidea includerea în domeniul privat al comunei Agigea a tuturor terenurilor care nu erau deținute cu titluri valabile de persoanele fizice sau juridice din localitate. Cine hotăra dacă actele cuiva de proprietate erau valabile? Un singur răspuns, halucinant: primarul. În baza acestei haiducii ordinare, primarul s-a apucat să caute noduri în papură în actele de proprietate ale localnicilor. Cei mai bătrâni și mai lipsiți de mijloace și-au pierdut terenurile pe care le dețineau de zeci de ani și chiar din generație în generație. Iar niște nemernici din Parchet, plantați de mafia politică, au mușamalizat toate plângerile penale, scăpându-l pe Maricel de pușcărie.

Terenul construit în mare

Văzând că poate fura fără să răspundă, în anul 2012 Maricel a pus ochii pe terenurile din jurul cherhanalei din Agigea. Platforma piscicolă din vecinătatea Portului – căci despre ea este vorba – era deținută de societatea Sarda Fish, cea care continua activitățile de pescuit maritim începute aici pe vremea regimului comunist de fosta Întreprindere Piscicolă Constanța. În mod particular, acest teren a fost câștigat din mare, prin lucrări executate de Întreprinderea Piscicolă, în anii 80, pe terenul preexistent aflat sub luciul apei.

Practic, s-a construit un teren, adică o platformă din pământ de umplutură, pe baza unui proiect întocmit, avizat și autorizat de Stat. Pe litoralul românesc nu sunt multe cazuri de acest fel. Și tocmai din acest motiv, legea românească nu conține prevederi exprese cu privire intabularea acestor terenuri create în mare. În Olanda, de pildă, unde acest fenomen al construirii de terenuri în mare are amploare, există prevederi legale speciale. La noi, nu. Iar din acest motiv, ”terenul construit” nu a fost intabulat nici ca un teren, nici ca o construcție. Însă proiecte și schițe cadastrale erau depuse la OCPI de mulți ani, de către societatea de stat Condemar SA, cea care a adus platforma piscicolă ca aport la capitalul social al SC Sarda Fish SRL.

Exproprierea ilegală

Profitând de această situație cu totul specială și acționând în baza puterilor absolute pe care și le conferise prin HCL 42/2009, Maricel a stabilit de capul lui că societatea piscicolă nu deține terenul cu un titlu valabil. În realitate exista un titlu perfect valabil, în speță o Hotărâre de Guvern din anul 1990, care se referea la trecerea punctului piscicol de la Agigea (cu platforme, clădiri și echipamente) în patrimoniul SC Marea Neagră SA, societate provenită din reorganizarea fostei Întreprinderi Pisicole Constanța. Însă Maricel nu era interesat de dovezi, ci de teren. Acest aspect este demonstrat de faptul că inculpatul nu și-a făcut un minim scrupul să cheme societatea Sarda Fish la o discuție prealabilă, deși chiar el atestase ani la rând dreptul de proprietate al acesteia și încasase impozit pe proprietate.

La inițiativa sa, terenul de 8940 de metri pătrați a fost inventariat scriptic în domeniul privat al comunei Agigea, deși UAT-ul nu avea nicio dovadă că a dobândit legal această suprafață, așa cum cerea imperativ legea. Secretara comunei a mâzgălit un aviz de legalitate, iar în acest fel terenul de pe malul mării a fost expropriat fără plată și trecut din pix în proprietatea Primăriei.

A cumpărat terenul de la Primărie, cu bani împrumutați de la fratele primarului

La scurt timp, Primăria a împărțit terenul în 7 loturi. În 2014, un lot de 1700 de metri pătrați a fost vândut din ordinul lui Maricel către o firmă deținută de finul fratelui său. Vorbim aici de SC Cherhana Bibanu SRL, o societate care ulterior și-a schimbat numele oficial în SC Golful Pescarilor SRL. La momentul tranzacției, firma era deținută de Dumitru Stanciu, un mecanic auto nășit la cununie de Bogdan Cîrjaliu, fratele primarului Maricel (la rândul său mesean la nuntă). Cum finul nu avea în contul firmei decât 108 lei și  20 de bani, nașul său, Bogdan Cîrjaliu, s-a oferit să crediteze firma cu banii necesari cumpărării terenului de la Primărie. Contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1700 de metri pătrați a fost semnat de secretara Ancuța Mihail, din partea Primăriei, respectiv de Dumitru Stanciu, din partea societății cumpărătoare.

După ce a cumpărat terenul de la Primăria lui Maricel, cu banii împrumutați de la fratele acestuia, Mitică Stanciu s-a asociat cu doi oameni de afaceri din Constanța, cărora le-a cedat jumătate din firmă. În această componență, societatea a ridicat în zonă restaurantul Golful Pescarilor. După câțiva ani de funcționare, în societate a fost cooptat chiar ginerele primarului Maricel, care a dobândit 10% din această afacere de milioane de euro, plătind un preț ridicol, de 100 de lei.

Maricel, ginerele și fiica. Pe fundal, în partea dreaptă, restaurantul Golful Pescarilor, construit pe terenul expropriat abuziv de la Sarda Fish; iar în partea stâmgă – cherhanaua veche, acoperită cu stuf.

Prigoana declanșată de Maricel

De-a lungul anilor, primarul din Agigea a declanșat o veritabilă prigoană împotriva societăților – Sarda Fish SRL (firma expropriată abuziv de teren) și Pescăria lui Matei SRL (subiect juridic diferit, care deține restaurantul cu același nume, pe un teren învecinat celui expropriat). Vorbim aici de zeci de controale, amenzi, reclamații și procese, dar și de acțiuni abuzive care au vizat demolarea unui gard, tăierea stâlpilor de electricitate și desființarea branșamentului la apă. După ce a tăiat haiducește utilitățile, baronul de la Primărie a retras autorizația de funcționare a restaurantului. Iar mai apoi, când societatea a parcurs etapele reautorizării, primarul a schimbat condițiile din mers, ca să aibă motive formale să respingă cererile repetate. Apoi, baronul a lovit la resurse, instituind o taxă specială pe barca de tip mahună, care ducea pescarii în largul mării și aducea la țărm peștele proaspăt ce urma să ajungă în farfuriile clienților.  Nici clienții restaurantului nu au scăpat de mizeriile lui Maricel. Astfel, Primarul a instituit o taxă de parcare de 25 de lei pe oră, iar poliția Locală și-a făcut – plastic vorbind – un fel de punct de lucru în zona restaurantului, hărțuind clientela cu avertismente și amenzi.

Baronul din Agigea, în acțiune

5 ani de anchetă penală

În urma acestui comportament de baron medieval, mai crâncen chiar decât al mentorului său Nicușor Constantinescu, Maricel a intrat în colimatorul procurorilor DNA. Ancheta penală a durat 5 ani de zile, din cauza unor probleme suprapuse. Astfel, în dosar sunt analizate și faptele prin care Maricel a încasat impozite de la firmele din Portul Constanța Sud – Agigea, deși aceste firme plăteau deja impozit la Primăria Constanța. O altă speță conexată la dosar se referă la fapte denunțate de conflict de interese, prin care fiica lui Maricel a cumpărat de la Primăria condusă de tatăl său, un teren intravilan, fără licitație publică și la un preț vai de mama lui. Însă toate actele întocmite în acest jaf imobiliar au fost semnate de fostul viceprimar Cornel Popescu, fiind aprobate de consilieri. În aceste circumstanțe, fapta săvârșită de ”săgeata” lui Maricel a fost disjunsă și declinată Parchetului Judecătoriei Constanța. În sfârșit, la dosar au fost conexate și plângeri penale depuse de Maricel împotriva victimelor sale, care au fost cercete și clasate. Primarul din Agigea a fost reprezentat convențional de avocatul Adrian Gheorghiță, un tip iscusit în tergiversări și în lungiri de procedură.

În vara anului trecut, baronul din Agigea a fost trimis în sfârșit în judecată. Dosarul a fost repartizat judecătorului de cameră preliminară, iar în luna septembrie a avut loc primul termen în procedura de verificare a regularității rechizitoriului și actelor de urmărire penală. Pe 26 februarie 2021, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanța a constatat că rechizitoriul, actele de urmărire penală și probatoriul administrat de procuror sunt legale.

Până la pronunțarea instanței penale, Maricel e liber să facă orice abuz

De la momentul trimiterii în judecată, Ancuța Calust a fost suspendată din funcția de secretar al comunei Agigea. Împotriva lui Cîrjaliu nu s-au luat măsuri pentru interzicerea exercitării funcției publice în care a săvârșit prezumtivele infracțiuni de abuz în serviciu, întrucât legislația făcută de politicieni îi protejează pe primari în astfel de cazuri. Ei pot rămâne în funcție, în ciuda gravității faptelor de care sunt acuzați și în ciuda caracterului rezonabil al acestor acuzații, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare. Așa se face că inculpatul a candidat la alegerile locale din toamna anului trecut, a câștigat un nou mandat la o diferență de câteva voturi, iar de atunci conduce despotic localitatea, refuzând să recunoască hotărârile adoptate de Consiliul Local. Senatorul Remus Negoi a semnalat derapajele primarului de la tribuna Parlamentului. Însă inculpatul de la Agigea, cu un tupeu ieșit din comun, a urlat într-o înregistrare video că parlamentarul ar trebui anchetat pentru îndrăzneala sa.

Aceste situații care sfidează bunul simț și principiul domniei legii ar trebui reparate. Opinăm că primarii trimiși în judecată nu ar trebui să își poată exercita atribuțiile decât sub forma unei tutele administrative din partea Prefectului. O astfel de măsură păstrează intactă prezumția de nevinovăție și, în același timp, ar fi o garanție absolut necesară că inculpatul nu își continuă nestingherit activitățile infracționale în dauna cetățenilor și a patrimoniului public.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: