Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Actual

(Video) Căutări asidue la Pecineaga și în județ. Oameni audiați și zeci de camere video verificate

Published

on

Polițiștii constănțeni continuă verificările pentru găsirea copilului în vârstă de 8 ani, dat dispărut ieri, 2 noiembrie a.c. din localitatea Pecineaga.

Aproximativ 150 de forțe de ordine au fost implicate, în cursul zilei de astăzi, pentru găsirea copilului. La căutări au participat polițiști din cadrul I.P.J. Constanța (Serviciul Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Poliția municipiului Mangalia, Sectia 3 Rurală Mangalia, Poliția Ovidiu, Neptun, Hârșova), jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța și Gruparea Mobilă Tomis Constanța, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, ISU Constanța, polițiști locali și voluntari (Rescue 4×4 și localnici).

La nivelul I.P.J. Constanța s-a constituit un comandament, la care participă conducerea I.P.J. Constanța și reprezentanți ai instituțiilor de ordine și administrație locală.

Ca mijloace de probă, forțele de ordine implicate au verificat toate terenurile extravilane, au verificat imobilele persoanelor cunoscute de minor dar și clădiri dezafectate/părăsite/în construcție, s-au efectuat căutări în localitățile adiacente (Arsa, Dulcești, Moșneni, Vânători, Tătaru).

Advertisement

Au fost folosiți 3 câini de urmă, atât în fază inițială de cercetare la fața locului cât și ulterior, la verificările în teren care au vizat eventuale trasee parcurse de minor.

Au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă.

Pompierii din cadrul ISU Constanța au verificat toate locurile de competență (canale de irigații, bazine, fise de dejecție).

Polițiștii au verificat sistemul de supraveghere video (40 de camere), care a conturat aspecte de interes în cauză (prezența minorului la un anumit moment din zi într-un anumit loc).

A fost folosit elicopterul Inspectoratului General de Aviație, pe tot parcursul zilei, pentru căutări pe raza comunei, dar și în localitățile adiacente.

Advertisement

Polițiștii au audiat martori, declarațiile acestora fiind verificate pentru a se stabili împrejurările dispariției.

Au fost efectuate verificări adiacente cauzei pe raza localităților Ovidiu, Hârșova, Neptun.

Activitățile de căutare continuă.

Vezi declarația video a purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Munteanu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions