Conecteaza-te cu noi

Actual

(VIDEO) Ce spun polițiștii Gărzii de Coastă despre containerele încărcate cu deșeuri

Published

on

În urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au fost identificate două societăţi comerciale, una de pe raza judeţului Prahova, iar alta din municipiului București, care efectuau activități de import ilegal de deșeuri în România. Mărfurile erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind resturi din material plastic, respectiv produse de uz casnic, uzate, însă în realitate erau deşeuri inutilizabile.

În data de 07.04.2021, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa și ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au efectuat controlul fizic la cinci containere descărcate de pe o navă, pavilion Liberia, aflată în Portul Constanța Sud Agigea. Containerele fuseseră încărcate în Germania, iar mărfurile proveneau de la o societate din Belgia.

Astfel, s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală containerele conţineau produse din material plastic inutilizabile, în interior au fost constatate deşeuri lemnoase, metalice precum şi deşeuri periculoase (acumulatori şi componente metalice, scule electrice).

De asemenea în aceeaşi dată, poliţiştii de frontieră sub coordonarea aceluiaşi procurorul de caz, au mai efectuat controlul fizic asupra unui container, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și  Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, descărcat în Portul Constanța Sud Agigea de pe o navă, pavilion Liberia. Containerul a fost încărcat în Canada.

Advertisement

În urma verificărilor s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală containerul figurează ca fiind umplut cu articole de uz gospodăresc, familial, uzate, s-a stabilit faptul că, mărfurile erau de fapt deșeuri inutilizabile.

În cele două cazuri a fost luată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și importul ilegal de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

În continuarea cercetărilor au mai fost identificate 50 containere, aflate în terminalul portului Constanța Sud Agigea, precum şi alte 15 containere ce vor fi descărcate în cursul zilei de astăzi.

Advertisement

(FOTO) Containere cu deșeuri din Germania, descoperite în portul Constanța Sud-Agigea

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions