Conecteaza-te cu noi

Actual

(VIDEO) Constanța. Ce amenzi au aplicat polițiștii rutieri pentru depășirea limitei de viteză

Published

on

În zilele de 2 și 3 februarie a.c., polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Constanța au desfăşurat acţiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere privind viteza de deplasare.

Au fost utilizate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Polițiștii au acționat pe principalele drumuri naționale din județ unde s-a constatat, în ultimii ani, cel mai mare număr de accidente rutiere (DN 39, DN 2A).

Scopul acțiunilor a fost prevenirea accidentelor rutiere și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regimului legal de viteză sau efectuarea unor activități de natură a distrage atenția în timpul conducerii.

Polițiștii au verificat peste 340 de autoturisme și au aplicat 269 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 96.000 de lei, dintre care 220 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Advertisement

Totodată, au fost reținute 9 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare, respectiv 2 seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

 Exemple:

 La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 16:30, un bărbat, de 34 de ani, a fost surprins de aparatul radar conducând un autoturism pe DN2A, la km 192, cu viteza de 173 km/h.

 La data de 3 februarie a.c., în jurul orei 10:20, un bărbat, de 29 de ani, a fost surprins de aparatul radar conducând un autoturism pe DN 39, în localitatea Eforie Sud, cu viteza de 126 km/h.

Nu uitați că cei dragi vă așteaptă acasă!

Advertisement

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere.

Polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe conducătorii auto:

– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

– Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

– În caz de trafic aglomerat, adoptați o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor și respectați regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere.

Advertisement

– Acordaţi un plus de atenţie vitezei cu care rulaţi în intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, pentru a putea, în orice moment, manevra şi opri în siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!

Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră!

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions