Conecteaza-te cu noi

Societate

(video) Constanța NU rămâne fără apă caldă. Recomandările lui Făgădău pentru Ministerul Energiei și CET

Published

on

Conducerea Romgaz a transmis, joi, un comunicat de presă prin care aducea la cunoștință locuitorilor municipiului Constanța faptul că datoriile imense ale Electrocentrale Constanța SA către companie conduc la oprirea gazului de la 1 septembrie.

Romgaz taie gazul la CET Constanța pe 1 septembrie! Orașul riscă o iarnă fără căldură și apă caldă

Astăzi, primarul municipiului Constanța îi liniștește, pentru moment, pe constănțeni și le transmite că vor continua să aibă apă caldă în apartamente de mâine.

“Din momentul în care am aflat din presă despre notificarea pe care Romgaz a transmis-o societății Electrocentrale Constanța SA am convocat la mine directorul RADET și directorul Electrocentrale Constanta SA, am identificat soluții și astăzi municipiul Constanța a efectuat o plată în avans pentru a scoate din această situație Electrocentrale Constanța. Am asigurat suma necesară, astfel încât să nu se întâmple acest lucru, respectiv să fie oprite apa caldă și căldura în municipiul Constanța”, a spus Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.

Edilul a ținut să precizeze că discuțiile și plata sumei reprezintă doar o soluție de moment și le-a recomandat reprezentanților Ministerului Energiei și celor ai societății Electrocentrale Constanța SA să se așeze la masa discuțiilor pentru a găsi soluții pe termen lung. În caz contrar, spune Făgădău, Constanța riscă să rămână fără sistem centralizat de alimentare cu energie termică.

“Vreau să menționez că aceasta este doar o soluție de moment și că trebuie un sprijin consistent către Electrocentrale Constanța pentru a se asigura sumele necesare în vederea aprovizionării cu materie primă pentru sezonul rece 2018 – 2019. Municipiul Constanța nu are niciun leu datorie, municipiul Constanța a achitat în avans sume pentru sezonul 2019 – 2019. Sperăm ca Ministerul Energiei împreună cu Electrocentrale Constanța SA să gestioneze situația atfel încât constănțenii să nu sufere nicio secundă. În mod cert, de la 1 septembrie nu se oprește apa caldă în municipiul Constanța. Am făcut tot ce a ținut de mine. Noi nu suntem într-o relație contractuală – municipiul Constanța sau RADET – nici cu Romgaz, nici cu Distrigaz. În momentul de față noi am intervenit tocmai pentru că înțelegem situația dificilă pe care o traversează Electrocentrale Constanța SA și am plecat la acest drum tocmai pentru că am încredere în conducerea ministerului și în conducerea companiei Electrocentrale Constanța SA. După ce se va depăși acest moment dificil, sper că se vor gândi cu seriozitate la o soluție de viitor. Dacă nu facem altceva decât să astupăm găurile sezon rece de sezon rece, fără să investim într-o soluție de viitor, tare îmi este că vom rămâne fără sistem centralizat de alimentare cu energie termică. În momentul de față, din ce știu eu, nu există niciun pericol, dar vreau să îi asigur pe constănțeni că municipiul Constanța a făcut tot ce ține de el și va face, să nu se ajungă într-o asemenea situație.”

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions