Conecteaza-te cu noi

Administratie

(video) Constanța, premiu pentru… excelență în turism, cultură și sport. Făgădău: “Orașul nostru merită”

Published

on

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, a primit, luni seară, premiul pentru excelență în promovarea culturală, turistică și sportivă, în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România.

“Câștigarea premiului de Excelență în Promovarea culturală, turistică și sportivă de către municipiul Constanța mă onorează și mă bucură totodată. Orașul nostru îl merită cu prisosință fiindcă are, în toate cele trei domenii, un bogat patrimoniu care trebuie susținut și promovat peste tot în lume. Le mulțumesc tuturor celor ce au contribuit la această recunoaștere a performanței la nivel național”, a declarat primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

Desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cea de a doua ediție a Galei AMR şi-a propus premierea performanţei în 10 domenii de interes pentru administraţia locală: Excelență în Educație, Excelență în Sănătate și Asistență socială, Excelență în Transport public și mobilitate, Excelență în Gestionarea eficientă a deșeurilor, Excelență în Regenerarea urbană a spațiilor publice, Excelență în Promovarea culturală, turistică și sportivă, Excelență în Iluminat public și eficiență energetică, Excelență în Digitalizare / Smart City, Excelență în Guvernarea locală participativă, Excelență în Promovarea și susținerea antreprenoriatului.

Asociaţia Municipiilor din România a fost înfiinţată în anul 1990 și include toate cele 103 municipii din România, precum şi cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti, în total 109 membri.

Evenimentul s-a desfășurat la Ateneul Român în București.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions