Conecteaza-te cu noi

Politica

(VIDEO) El este noul ministru al Economiei. Dănuț Andrușcă se exprimă cu dificultate și nu cunoaște legislația

Published

on

Dănuţ Andruşcă a preluat, marţi, mandatul de ministru al Economiei de la fostul titular, Gheorghe Şimon, în cadrul unui eveniment desfăşurat la sediul ministerului.

Comisiile permanente pentru Politică economică, reformă şi privatizare, respectiv Industrii şi servicii din Parlament l-au validat, luni, pe candidatul PSD pentru funcţia de ministru al Economiei, Dănuţ Andruşcă, cu 42 de voturi „pentru” şi 18 „împotrivă”.

La şedinţa de validare, Dănuţ Andruşcă a vorbit despre noul program de guvernare, amintind de Codul Economic (care „va fi în dezbatere parlamentară în anul 2018”), Fondul Suveran de Investiţii, actualizarea Legii redevenţelor şi constituirea Casei de Comerţ. Referindu-se la Legea Redevenţelor, Andruşcă a spus că un proiect normativ va fi transmis spre avizare „la sfârşitul lunii februarie”. Dincolo de câteva elemente pe care le-a punctat, în imaginile pe care vi le prezentăm, bâlbele noului ministru al Economiei sunt monumentale și dovedește că nu stăpânește chestiuni elementare din legislația din domeniu. Cu alte cuvinte, acestea este specialistul Coaliției PSD – ALDE pentru Ministerul Economiei, Dănuț Andrușca fiind unul dintre oamenii importanți (datorită ministerului pe care îl va coordona) din Guvernul Dăncilă. Mai mult decât atât, cei 42 de specialiști în economie au acordat vot de încredere acestui domn și vă invităm să urmăriți imaginile, așa veți înțelege cum s-a prezentat Dănuț Andrușca în fața Comisiei de validare.

sursa video: Antena3 – Previziuni cu Nadina Câmpean și Adrian Ursu

Dănuţ Andruşcă, în vârstă de 49 de ani, a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 29 Neamţ, în anul 2016. Anterior, Dănuţ Andruşcă a fost preşedinte al Consiliului de Administrare al Conversmin şi administrator special al Cupru Min. Dănuț Andrușca a ocupat funcţia de director general la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), unde a fost şi administrator special.

Dănuţ Andruşcă a obţinut licenţa ca economist în anul 2001, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe Economice.

Cu acest mesaj a reușit să ajungă Dănuț Andrușcă în Parlamentul României:

Sursa video: Ziar Neamț

De asemenea, aktual24.ro a scris că Dănuț Andrușcă este unul dintre apropiații liderului PSD Neamț, Ionel Arsene. Presedintele Consiliului Judetean Neamt, Ionel Arsene, considerat un apropiat al lui Liviu Dragnea, a fost retinut pe 18 ianuarie 2018 de procurorii DNA, sub acuzatia de trafic de influenta. Este acuzat ca a primit 100.000 euro pentru a-si folosi influenta. Pe 19 ianuarie, Ionel Arsene a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, printr-o decizie a magistratilor Tribunalului Bacau. Aceeași sursă postează și o fotografie în care Andrușcă, noul ministru al Economiei, îi ține umbrela șefului său politic.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions