Conecteaza-te cu noi

Actual

(Video): Eveniment important la Ovidiu: Au fost lansate cartea și filmul documentar ”Ovidiu 100”

Published

on

În cursul serii de vineri, 22 iunie, la Centrul Cultural ”Elena Roizen” din Ovidiu a avut loc un eveniment dedicat Anului Centenar. La iniţiativa primarului George Scupra, au fost lansate cartea şi filmul documentar „Ovidiu 100“, ambele creaţii fiind realizate de Primăria şi Consiliul Local Ovidiu, sub logo-ul „România 100“ (centenarul Marii Uniri), dar şi sub semnul bimilenarei ovidiene (2.000 de ani de la moartea poetului Ovidiu).

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi marcante din mediul academic, cultural, istoric, europarlamentari, deputaţi, senatori, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai presei locale şi naţionale.

Una dintre priorităţile administraţiei locale din Ovidiu este promovarea şi cunoaşterea identităţii locale a oraşului. Astfel, filmul şi cartea prezintă transformările şi viaţa comunitătii din Ovidiu din ultimii 100 de ani.

Gala „Ovidiu 100“ a fost una specială, cuprinzând şi un concert al trupei „Amadeus“.

Advertisement

„Ideea unui film și a unei cărţi despre poetul Ovidiu și despre orașul nostru este strâns legată, în primul rând, de marcarea a două evenimente deosebite din acest an: centenarul Marii Uniri și bimilenara ovidiană. Sunt două evenimente pe care un muritor nu le poate prinde decât o dată în viață. Pentru comunitatea noastră e foarte important să prezentăm dezvoltarea orașului Ovidiu în ultima sută de ani. Este de datoria noastră să lăsăm o moștenire culturală și identitară generațiilor viitoare. Am făcut eforturi susținute pentru a crea în timp o dezvoltare durabilă, pentru a sprijini mediul economic, de afaceri, punând însă întotdeauna accent pe tot ce înseamnă sport, cultură, educație, întrucât, până la urmă, aceasta e moștenirea pe care vrem să o lăsăm noilor generații. Și, nu în ultimul rând, pentru că ne dorim să creștem calitatea vieții în Ovidiu“, a declarat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra.

 

În numele comunităţii locale, acesta le-a înmânat medalii lui Constantin Ţiţineanu, lui Cristian Cealera, lui Dan Cojocaru şi lui Cristian Andrei Leonte, membri ai echipei de realizare a filmului și a cărții „Ovidiu 100”.

„Felicit Primăria Ovidiu pentru acest proiect extraordinar. Toate comunitățile din tărâmul minunat care este Dobrogea ar trebui să ia exemplul orașului Ovidiu și să demonstreze ce locuri unice și ce oameni deosebiţi avem. La începutul secolului 20, un antropolog elvețian, Eugene Pittard, s-a arătat de-a dreptul fermecat de ce a găsit în Dobrogea. Spunea că e un mozaic de rase, un tărâm magnific. Noi avem datoria de a reaminti acest lucru copiilor și urmașilor noștri și să ne bucurăm de aceste realități. Mă bucur foarte mult că am putut participa la cele două proiecte, cartea și filmul «Ovidiu 100». Cartea e o dovadă în plus că Ovidiu are ce oferi. Autorii au apelat la un mijloc inedit, spunând povestea orașului prin intermediul oamenilor și al memoriilor lor. Comoara unui oraș bogat este reprezentată de oamenii bogați la suflet din comunitate. Îi felicit personal pe Cristian Leonte și Andreea Pavel, care au scris această carte, sub egida Primăriei Ovidiu. E o lucrare foarte importantă, structurată pe două mari părți: pe de o parte, istoria oraşului din ultimii 100 de ani, iar pe de altă parte o trimitere foarte clară la Centenarul Marii Uniri. În ce privește filmul, sper să placă și să convingă. Ovidiu e un oraș cu povești extraordinare, cu o istorie milenară impresionantă și cu legende ce dau culoare acestei comunități. Oferă elemente inedite față de alte localități. Singurul oraș din lume ce poartă numele poetului latin Publius Ovidius Naso, Ovidiu e un exemplu că multiculturalitatea e la ea acasă“, a precizat Cristian Cealera.

Vă invităm să urmăriți integral  filmul ”Ovidiu 100”:

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions