Conecteaza-te cu noi

Actual

(Video) Incendiu la terasa hotelului Laguna din Mamaia. Persoane evacuate și asistate medical

Published

on

În cursul nopții trecute, la hotelul Laguna din Mamaia a fost agitație mare. În jurul orei 1.00 a nopții, pompierii au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu.

La fața locului s-au deplasat pentru intervenție două autospeciale de stingere și au constatat că de la terasa unde se declanșase incendiul, flăcările s-au extins și la restaurant. Aproximativ 30 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din hotel.
Din primele informatii, a ars 100 mp din terasă și aproximativ 20 mp din restaurant.

Anca Chiriță, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea Constanța a declarat că a ars în totalitate o magazie de depozitare, iar bucătăria a fost degradată de fum. S-a mai degradat peretele exterior al hotelului și lateralul unei autoutilitare.

”3 persoane au fost asistate medical la fața locului fără a fi transportate la spital. În momentul de față colegii lucrează pentru înlăturarea tuturor focarelor. Cauza este în curs de stabilire.”, a precizat Anca Chiriță.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions