Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Societate

(VIDEO) ÎPS Teodosie speră să se reînființeze Mitropolia Tomisului. Vezi ce demersuri s-au făcut

Published

on

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului doreşte reînfiinţarea Mitropoliei Tomisului şi a depus în acest sens o solicitare la Sfântul Sinod. În cursul zilei de azi, în cadrul unei conferințe de presă a precizat că demersurile în acest sens ar putea dura două sau trei luni.

El a declarat, că şi-a dorit reînfiinţarea Mitropoliei la scurt timp după ce a devenit Arhiepiscop al Tomisului, adică din 2002, dar acest lucru nu s-a materializat atunci. El a menţionat că argumentele aduse acum sunt mai multe izvoare istorice recuperate care arată că au existat mitropoliţi în fiecare secol, iar în Constanța a fost mitropolie din secolul V.

“Mitropolie a fost și trebuie să fie! Am avut această inițiativă din anul 2002. Am făcut demersuri. Argumentele sunt mulţimea de izvoare recuperate. Chiar anul trecut pe baza căreia noi am înfiinţat Academia Tomitană, sunt din 85 de arhive şi biblioteci, foarte multe de la Vatican, se păstrează vestigiile înaintaşilor noştri de aici date că au existat mitropoliţi în fiecare secol, în care istoria nu consemnează că izvoarele s-au pierdut, Dobrogea a intrat în stăpânire străină şi a revenit în 1878, dar izvoarele s-au păstrat în diverse locuri”, a transmis ÎPS Teodosie.

ÎPS Teodosie a precizat că, în cursul săptămânii trecute, a înregistrat o adresă la Patriarhia Română, la Cancelaria Sfântului Sinod.

Advertisement
palaz

”Se fac pași în care argumentele să fie puse în lumină.  (…) Noi nu facem mitropolia ca o fantomă, dintr-o dată, ci să urmeze toate demersurile canonice care trebuie să pună în evidenţă acest scaun mitropolitan care este înscris şi în canoanele organizatorice ale sinoadelor ecumenice”, a precizat ÎPS Teodosie.

Înaltul prelat a precizat faptul că demersurile ar putea dura două-trei lini de zile, așa că nu este exclus ca până la Paște să avem Mitropolie la Constanța.

Urmăriți declarația sa integrală în video de mai jos:

Foto: Ilustrativ

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions