Conecteaza-te cu noi

Actual

(VIDEO) Ploaie torențială, strat de GRINDINĂ DE UN METRU și zeci de locuințe inundate, în satul Palazu Mic din județul Constanța

Published

on

În urmă cu scurt timp, satul Palazu Mic, din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța a fost acoperit de un strat consistent de grindină.

Viitura a afectat o locuință în care se aflau 5 persoane (3 adulți și 2 copii). Stratul de grindină acumulat s-a revărsat în gospodărie și a blocat accesul în casă. Toate persoanele care se aflau în interior au fost evacuate și sunt în siguranță, fără probleme medicale. Din cauza viiturii produse, trei mașini au fost mutate la o distanță de zeci de metri, iar mai multe clădiri au fost afectate.

În unele zone, stratul de grindină a atins 1 metru grosime, iar pompierii au acționat pentru crearea unui culoar necesar pentru scurgerea apei acumulate.

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică COD GALBEN care vizează posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile mici din județele Tulcea și Constanța.

Advertisement

Pentru prevenirea situațiilor care pot pune în pericol viața, recomandăm populației să respecte următoarele măsuri:

• Nu vă deplasați prin curenți de apă, puteți să vă pierdeți echilibrul
• Nu vă deplasați cu autoturismul în zona inundată
• În cazul în care sunteți surprinși de viitură, urcați-vă către părțile superioare ale locuinței sau pe acoperiș, până la sosirea echipelor de salvare

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin intermediul platformei naționale de pregătire https://fiipregatit.ro/ sau al aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

NOTĂ! Video de la fața locului găsiți AICI

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions