Conecteaza-te cu noi

Politica

(VIDEO) Proiectul de lege care ar putea duce la desființarea Consiliului pentru Soluționarea Contestațiilor, RESPINS la Senat

Published

on

Un proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari ai PNL prin care atribuțiile Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) ar urma să fie preluate treptat, până la 1 ianuarie 2024, de către instanțele de judecată, iar CNSC ar urma să fie desființat, a fost respins astăzi la Senat. Practic, liberalii, în frunte cu senatorul Alexandru Nazare, vor desființarea principalului organism care face ordine în achizițiile publice, adică a instituției care ia decizii cu privire la contestațiile în privința procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii.

Respingerea în Senat a proiectului de lege a fost salutată de senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi.

„Legea 82/2023, iniţiată de PNL, un proiect atât de nociv încât şi coaliţia de guvernare l-a respins. Am avut o intervenție în plenul Senatului pe marginea acestei iniţiative care presupune desfiinţarea CNSC (Consiliului Național de Soluționare a Contestaţiilor). CNSC este unul dintre puținele organisme care au mai rămas funcționale, relativ independent, care dă soluții scurte la contestațiile care apar pe bandă rulantă în privința Legii 98 privind achizițiile publice. Acest proiect de lege încalcă flagrant jalonul 433 din PNRR, Directivele Europene şi obligațiile asumate de România în fața Comisiei Europene. Din fericire, proiectul a fost respins la vot.“, a declarat Remus Negoi.

Interesant este că, deși a fost inițiat de liberali, raportul de respingere a proiectului a fost votat inclusiv cei de la PNL, cu excepția a două persoane. S-au înregistrat 101 voturi „pentru“ respingerea proiectului și două voturi împotrivă.

Advertisement

Proiectul va merge la Camera Deputaților pentru votul final.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions