Conecteaza-te cu noi

Politica

(VIDEO) Remus Negoi: „Ia românească, la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului Mondial Imaterial“

Published

on

Legea 360/2021 privind declararea datei de 24 iunie „Ziua naţională a iei” a fost în dezbatere a Senatului. Remus Negoi, senator de Constanța al USR-PLUS, spune că, într-o intervenţie pe care a avut-o în faţa colegilor săi, a subliniat importanţa acestui element al portului tradiţional românesc, cunoscut pe plan internaţional. „Cămaşa cu altiţă, de o frumuseţe unică şi originală, este un simbol naţional care trebuie să devină un bun mondial. Ia românească este la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului Mondial Imaterial. UNESCO a comunicat oficial în luna iulie autorităților române acceptarea dosarului „Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” în procesul de evaluare care va decide posibila înscriere a iei româneşti, în anul 2022, în Lista patrimoniului mondial imaterial.

I-am îndemnat pe colegii mei din Senat să voteze iniţiativa legislativă pentru ca data de 24 iunie să devină un reper național oficial pentru ia românească, cea care ne conferă unicitate și identitate spirituală.“, a spus Negoi.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions