Conecteaza-te cu noi

Politica

(VIDEO) Senatorul Negoi: „Ansamblul Rupestru de la Murfatlar ar putea fi inclus în patrimoniul universal UNESCO“

Published

on

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a declarat că, săptămâna viitoare, în Comisia parlamentară UNESCO, al cărei vicepreședinte este, va fi discutată situația Ansamblului Rupestru de la Murfatlar. Negoi spune că au fost invitate toate părțile interesate pentru că, spune el, speră să fie un exemplu de bune practici. Remus Negoi spune că, în cel mai scurt timp, Ansamblul Rupestru de la Murfatlar să fie inclus în patrimoniul universal al UNESCO.

Primarul orașului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, a declarat că va participa la discuțiile din 15 iunie de la Comisia parlamentară UNESCO pentru includerea bisericuțelor în patrimoniul mondial. El a spus că marea problemă este poligonul militar din apropiere, unde au loc detonări de armament ce pun în pericol Ansamblul.

Amintim că, senatorul USR Remus Negoi a fost în mai multe rânduri la Ansamblul Rupestru de la Murfatlar.

„Am constatat că, în urma vizitelor pe care le-am făcut cu vicepreședintele CJC, Petre Enciu, în primăvară, lucrurile încep să se miște. Demararea proiectului de conservare, protejare și punere în valoare a obiectivului este un lucru extraordinar. Mai departe, îmi doresc ca Bisericuțele de Cretă de la Murfatlar să intre de pe lista indicativă UNESCO, în Patrimoniul Mondial. Ansamblul Rupestru este însă foarte fragil şi este important ca toți factorii abilitați să ia măsuri pentru limitarea degradării acestui sit. Există disponibilitate din partea Consiliului Județean Constanța, din partea Primăriei Murfatlar, dar și din partea Comisiei parlamentare UNESCO, din care fac parte, și se realizează toate demersurile pentru ca acest obiectiv să fie inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.“, a declarat Remus Negoi.

De altfel, până să intre în Patrimoniul Mondial UNESCO, bisericuțele de cretă de la Murfatlar vor într-un amplu proces de conservare, protejare și punere în valoare. Proiectul este derulat de Consiliul Județean Constanța cu fonduri europene. Vicepreședintele CJC Pentru Enciu anunțase, anul trecut, că a semnat contractul de proiectare pentru obiectivul de investiție “conservarea, protejarea și punerea în valoare a Ansamblului Rupestru de la Murfatlar”. Contractul vizează proiectarea la fazele SF/DALI și Proiect Tehnic și este în valoare de 2.300.000 de lei fără TVA, suma fiind finanțată prin fonduri europene prin Programul Operațional Asistență Tehnică 5D. Execuția de lucrări este estimată la maxim 15 milioane de Euro și ar urma să fie finanțată ulterior prin Programul Operațional Regional 2021- 2027, menționează sursa citată.

„Ansamblul Rupestru Basarabi este monument istoric de clasă A aflat în domeniul public al județului Constanța. Obiectivul vechi de peste 1.000 ani (sec. X d. Hr.) este într-o stare avansată de degradare, accentuată însăși de fragilitatea deosebită a întregului Ansamblu (structura constructivă – cretă) sau de acțiunile iresponsabile de „restaurare sau punere în valoare” demarate la sfârșitul anilor ’90. Începând cu anul 2016, Consiliul Județean Constanța a început demersurile pentru reabilitarea monumentului iar în acest sens, încă din 2017, a încheiat un protocol cu Institutul Național al Patrimoniului și cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, scopul acestei colaborări fiind reprezentat de oferirea de informații esențiale legate de cauzele degradării monumentului, măsurile recomandate de intervenție, valoarea estimată a investiției precum și de sprijinul în realizarea documentației tehnico-economice prin elaborarea Temei de proiectare și a Notei conceptuale.

În paralel, CJC a depus toate eforturile instituționale pentru identificarea de finanțări nerambursabile pentru conservarea, protejarea și punerea în valoare a Ansamblului Rupestru Murfatlar.

Astfel, într-o primă etapă, documentațiile tehnico-economice (SF/DALI și PT+DDE) aferente monumentului vor fi decontate prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 iar ulterior, proiectul european „Conservarea, protejarea și punerea în valoare a Ansamblului Rupestru Murfatlar” va fi depus la finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2021-2027, fiind nominalizat distinct în cadrul acestui program.

Consiliul Județean Constanța a atribuit contractul de prestări servicii de proiectare și asistență tehnică Asocierii RESTITUTIO S.R.L – REMON PROIECT S.R.L. iar în prezent se lucrează la definitivarea documentației tehnico-economice.

Până la acest moment au fost obținute avizele favorabile ale Ministerului Culturii pentru etapele DALI și PAC, urmând ca în perioada imediat următoare să fie supus avizării Proiectul tehnic.“, notează Consiliul Județean Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions