Conecteaza-te cu noi

Politica

(Video) Senatorul Remus Negoi, vot împotriva legii pentru amenajarea, omologarea şi întreținerea traseelor turistice din România

Published

on

Senatorul de Constanța Remus Negoi a declarat că a votat alături de colegii săi de la USR, împotriva Legii nr. 57/2022 pentru amenajarea, omologarea şi întreţinerea traseelor turistice din România. Negoi a avut și o intervenție în Senatul României referitor la acest proiect de lege.

„Vin din Constanța, județ cu o mare amprentă turistică, spunând că tema, ideea în sine este bună, dar este inaplicabilă. Așa cum recomandă însuși Guvernul, în loc de „catalog al traseelor turistice omologate” ar trebui reglementat un „registru național al traseelor turistice omologate”. Traseele turistice sunt realizate acum de UAT-uri, prin intermediul unor organisme precum Salvamont, de exemplu. Prezenta inițiativă dă posibilitatea unor persoane juridice să propună trasee turistice și mută la nivel de comisie mixtă, minister + UAT, decizia privind ”construirea” lor. Din punct de vedere tehnic, inițiativa încalcă separarea puterilor în stat, traseele fiind reglementate prin HG, actualizarea actului normativ fiind în sarcina Guvernului. Pe de altă parte, nu înțeleg cine și-ar dori să investească în realizarea și întreținerea unor trasee. Pentru aceasta trebuie să existe surse de finanțare, lucru aproape imposibil de la bugetul de stat.“, a spus Negoi.

Senatorii USR au votat PENTRU Raportul de Respingere.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions