Conecteaza-te cu noi

Actual

(VIDEO) SOS pădurile României. 40 de vagoane pline cu bușteni filmate în drum spre o fabrică de cherestea

Published

on

Pe calea ferată, pe șosea sau pe apă, lemnul României este exploatat la greu. În ultima perioadă, în timpul stării de urgență, au apărut numeroase imagini și filmulețe în care trenuri și tiruri sunt încărcate până la refuz cu bușteni. Un exemplu în acest sens este un filmuleț postat ieri, 23 aprilie, în care autorul spune că un „tren de marfă cu 40 de vagoane încărcat cu bușteni merge la Schweighofer Dornești – 23.04.2020“. Cu toate astea, numai Guvernul Orban spune că imaginile cu materialul lemnos exploatat din România sunt „fake news“. Mai mult, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Costel Alexe, spunea, cu nonșalanță, că în acest an niciun tren sau camion cu bușteni nu a plecat din România. Același ministru a susținut că măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgență nu ar fi benefică pentru oameni, mediu și economie.

„Au fost multe cazuri rostogolite, finanțate cu zeci de mii de euro. Aș vrea să îi asigur pe toți cei de acasă că sunt un om de bună credință și că voi face tot ce depinde de mine să protejăm pădurile României. Tot ceea ce ați văzut pe rețelele de socializare în ultima lună sunt doar manipulări. Vreau să vă spun foarte clar: niciun tren cu material lemnos, cu bușteni nu a fost exportat spre țări din Europa. Avem o adresă de la Ministerul Transporturilor prin care ni se arată faptul că niciun tren nu a plecat din România. De asemenea, niciun transport de buștean nu a plecat prin alte puncte de descărcare.”, a spus Costel Alexe.

Poate că, după filmulețul de Youtube, același ministru va spune că lemnele din vagoane sunt, de fapt, aduse în România:

Advertisement

Gerald Schweighofer este deţinătorul Holzindustrie Schweighofer care face parte din Grupul Schweighofer.

„Potrivit informaţiilor publice despre grup, acesta a preluat compania de la părinţii săi, Franz şi Maria, iar în anul 1977 a deschis prima linie de profilare a buşteanului de mici diametre din lume. În 1984, el deschide cea mai mare fabrică de cherestea din lume la acel moment, în Ybbs an der Donau, Austria. Aproape 19 ani mai târziu, Holzindustrie Schweighofer a început producţia de cherestea în fabrica de la Sebeş, pentru ca patru ani mai târziu să deschidă primul hotel de 4 stele din Rădăuţi, unde au început operaţiunile la cea de-a doua fabrică de cherestea a grupului în România, un an mai târziu. În urmă cu două luni, austriecii au anunţat că vând cele 14.283 de hectare de păduri pe care le deţin în România companiei suedeze Green Gold Asset Management AB/KB, într-o tranzacţie estimată de ZF la 90 mil. euro. Pădurile care au trecut în luna martie în portofoliul Green-Gold sunt localizate în judeţele Hunedoara, Gorj, Vrancea, Prahova, Buzău, Neamţ şi Su­ceava, unde preţul mediu al unui hectar de pădure variază între 4.000 şi 7.000 de euro. Astfel, la o medie de 6.000 de euro pe hectar şi 15.000 de hectare preluate, acordul ar putea ajunge la 90 de milioane de euro“, notează Ziarul Financiar.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions