Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Actual

(Video+foto): Iată cum s-a produs accidentul de la Gura Dobrogei

Published

on

În cursul acestei seri, v-am informat că, pe DN 22, în apropiere de localitatea Gura Dobrogei, a avut loc un grav eveniment rutier soldat cu rănirea foarte gravă a doi bărbați, ocupanți într-un autoturism Dacia. Acesta s-a produs în jurul orei 17.15.

Din primele informații, un autoturism Ford, care era condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, circula dinspre Constanța spre Tulcea. Autoturismul Dacia, care era condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani, a efectuat viraj la stânga, moment în care din spate a venit Fordul, care a vrut să îl depășească. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Serviciului de Ambulanță, ale Poliției Rutiere și unul al ISU Constanța, format din 9 pompieri.

Detalii despre accident citiți în materialul de mai jos:

Accident grav la Gura Dobrogei

Advertisement

Potrivit IPJ Constanța, accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței. Conducătorul autoturismului Dacia a oprit în intersecție cu intenția de a vira la stânga, moment în care a fost lovit în plin, din spate de celalalt autoturism. După producerea accidentului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în afara părții carosabile.

Vezi video de la fața locului, cu imagini realizate imediat după producerea accidentului:

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions