Conecteaza-te cu noi

Actual

Vineri e sărbătoare religioasă mare! Cunoașteți istoricul catedralei Sf. Petru și Pavel?

Published

on

 

Vineri, pe data de 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cu acest prilej, în ziua hramului Catedralei arhiepiscopale „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Teodosie îl va avea oaspete pe IPS Alexei, Arhiepiscop de Balta și Ananiev. Cei doi ierarhi, împreună cu preoți și diaconi, vor oficia slujba de Sfințire Mică a Apei (Aghiasma Mică), începând cu ora 6.00, urmată, de la ora 6.30, de Taina Sfântului Maslu, iar de la ora 8.00 vor săvârși Sfânta Liturghie în altarul de vară. Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sf. Mucenițe Sofia cu fiicele ei, Elpis, Agapis și Pistis, aduse din Mitropolia Tesalonicului, Grecia, cu binecuvântarea IPS Antim, Mitropolit al Tesalonicului, de o delegație condusă de către arhimandrit Antonios Pakalidis.

Istoricul Catedralei arhiepiscopale

Zidită între anii 1883-1885, Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a suferit deteriorări în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind restaurată între anii 1946-1950, în timpul Episcopului Constanței Chesarie Păunescu și al Patriarhului Iustinian Marina. A fost repictată în stil neobizantin cu decorațiuni și motive naționale românești de către pictorul prof. Gheorghe Popescu și de Niculina Dona, din Vrancea. Mobilierul a fost executat după desenele arhitectului Ioan Mincu, la Paris, de către casa André Doré.

Advertisement

Catedrala adăpostește moaște ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, aduse din Orientul Apropiat de către preotul Dimitrie Popescu în anul 1931, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (pictată la mănăstirea Durău, în timpul Episcopului Constanței, Gherontie Nicolau, după icoana făcătoare de minuni Prodromița, aflată la schitul românesc din Sfântul Munte).

Catedrala arhiepiscopală are statut și regim de mănăstire, din anul 2002.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions