Conecteaza-te cu noi

Actual

Viticultorul Frâncu din Adamclisi s-a lansat pe piața germană cu un vin bio. A vândut peste 40.000 de sticle!

Published

on

Vini-viticultorul Vasile Frâncu, din comuna Adamclisi, s-a lansat în afaceri pe piața germană cu un sortiment de vin aromatizat pentru fiert, denumit Glühender, pentru sezonul rece.

El a reușit să vândă în această toamnă peste 40.000 de sticle cu vin, produs din strugurii cultivați de el, vinificat și îmbuteliat în propria cramă.

Potrivit lui Vasile Frâncu, ideea producerii la Adamclisi a vinului aromatizat, pentru fiert, au sugerat-o chiar importatorii germani care, după ce au degustat și contractat diferite cantități de vin bio, din sortimentele Cabernet Sauvignon și Sauvignon Blanc, au solicitat și realizarea unei rețete proprii de vin aromatizat, din gama tradițională germană Glühender, specific sărbătorilor de iarnă.

“Importatorul a sugerat că este deosebit de ofertant, pentru piața germană, să aibă în rafturi un astfel de sortiment de vin pentru fiert care poartă însemnul de identificare bio-eco, adică producție 100% bio, și astfel am realizat pentru prima dată vinul Glühender, aromatizat după propria rețetă, în crama noastră, vin pentru care primim aproape săptămânal solicitări de suplimentare a comenzilor”, declarat Vasile Frâncu.

Advertisement

Vini-viticultorul dobrogean a precizat pentru AGERPRES că secretul succesului înregistrat de vinul aromatizat, pentru fiert, din sortimentul Glühender, nu a stat doar în certificarea bio ci și în rețeta special realizată pentru piața germană.

“Clienții au apreciat faptul că vinul nostru Glühender, realizat dintr-un sortiment de Cabernet Sauvignon rose, are la bază o metodă tradițională românească, fără adaosuri de macerate de plante în alcool exogen, nevinicol, pentru aromatizare. Pentru producerea rețetei germane Glühender folosim mustul natural din struguri, cu o concentrație de zaharuri de 879 grame/litru, și trecut printr-un proces de inhibare a fermentației, la care adăugăm mirodeniile tradiționale pentru vinul fiert”, a declarat pentru AGERPRES podgoreanul Vasile Frâncu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions