Conecteaza-te cu noi

Actual

Vizită regală la Constanţa

Published

on

Principesa Maria a României a fost, ieri, la Constanţa. Încă de la începutul vizitei, în cadrul întrevederii cu prefectul Adrian Nicolaescu, Alteţa Sa Regală şi-a exprimat dorinţa de a vizita câteva obiective emblematice din judeţ. După întâlnirea de la Prefectură Principesa Maria a mers la Colegiul Carol I unde a fost primită cu multă căldură de elevi şi cadre didactice.Alteţa Sa Regală a vizitat şi Biblioteca Judeţeană I. N. Roman, prilej cu care a lansat o serie de volume regale şi a avut o întrevedere cu minorităţile din judeţul Constanţa.

colegiul carol                   carti

La finalul primei zile petrecute la Constanţa, Principesa Maria a României a fost oaspetele de onoare al Şantierului Naval, unde a aflat câteva detalii tehnice şi a vizitat docurile.

santier naval

Principesa Maria a României, s-a născut pe 13 iulie 1964, în Danemarca, şi este cea mai tânără fiică şi cel de-al cincilea copil al Regelui Mihai I. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Statele Unite, iar prima oară a păşit pe pământ românesc în decembrie 1997. În toamna anului 2014, Principesa Moştenitoare Margareta i-a cerut surorii sale să se mute definitiv în România, şi astfel Principesa Maria s-a mutat la Bucureşti. Ca reprezentant al Familie Regale, Principesa Maria sprijină diverse proiecte cu caracter social şi de promovare a economiei româneşti.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions