Connect with us

Politica

Vom avea restricții de sărbători? Ce spune Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătății

Publicat

la

Pregătirea valului 5 al pandemiei în România trebuie începută imediat, iar schimbarea strategiei de comunicare, alături de alte câteva măsuri, ar fi un pas esențial pentru a preveni un număr de cazuri și decese la fel de mare ca în valul 4, consideră noul ministru al sănătății, Alexandru Rafila. 

Nici strategia de comunicare nu a fost bună, consideră profesorul Rafila. „Avem tot felul de grupuri de comunicare strategică. N-am înțeles în ce constă strategia comunicării unor cifre, mereu aceleași, în fiecare zi – numărul de cazuri, numărul de decese, numărul de cazuri la ATI și cam asta este comunicarea strategică. Cred că trebuie să stăm de vorbă puțin cu colegii din CNCAV”, a declarat Alexandru Rafila.

Noul ministru propune o altă abordare și în privința certificatului verde: vrea să fie o măsură previzibilă, despre care oamenii să știe foarte clar că este luată de la un anumit prag al numărului de cazuri, urmând să fie scoasă în perioadele de acalmie ale pandemiei.

Pe de altă parte, Alexandru Rafila spune că ar vrea ca Ministerul Sănătății să aibă un cuvânt mai greu de spus în luarea deciziilor CNSU.

Certificat verde, aplicat cu intermitențe

Reporter: Ce se va întâmpla cu certificatul verde?

Alexandru Rafila: Acest proiect de act normativ, atunci când a fost depus în Parlament, la Senat, se referea exclusiv la personalul medical. Noi putem să mergem înainte cu acest document, este normal, pentru că în cazul personalului medical nu discutăm despre stoparea epidemiei, ci despre siguranța pacientului. Cu lucrul acesta toată lumea este de acord – personalul medical trebuie să fie în situația în care să reprezinte un risc cât mai mic pentru pacient de a fi infectat atunci când primește un tratament sau face investigații medicale.

În ceea ce privește certificatul verde, în momentul de față, funcționează deja pentru anumite tipuri de activități o formă care a fost introdusă prin ordonanță de urgență și ulterior printr-o hotărâre a guvernului României, care limitează accesul în anumite spații pentru persoanele care nu dețin acest certificat.

Rămâne să avem discuții la nivelul guvernului pentru o formă care să fie convenabilă și acceptabilă pentru toți membrii guvernului sau, mă rog, pentru marea lor majoritate și bineînțeles pentru dl. prim-ministru, însă propunerea pe care am făcut-o eu se referă la faptul că acest certificat verde nu trebuie perceput ca o metodă de constrângere în ceea ce privește vaccinarea. Eu sunt un susținător fervent al vaccinării. Din păcate, în România, majoritatea populației nu s-a vaccinat și atunci scopul este să facem în așa fel, încât populația să perceapă vaccinarea ca un act de protecție individuală și colectivă, și nu ca un fenomen de constrângere.

(Propunerea este ca) În momentul în care vom constata o reluare a creșterii, care să fie iarăși consistentă, adică să dureze, de exemplu, trei săptămâni și să avem o creștere de 1,5 ori a cazurilor săptămânal, să putem introduce certificatul verde pentru anumite tipuri de activități și rămâne să discutăm care sunt aceste activități. Iar în momentul în care înregistrezi o scădere constantă și o scădere sub o anumită incidență, de exemplu, 0,5 – o incidență foarte mică – să poți să renunți la el. Pentru că o astfel de abordare, care este predictibilă, măsurabilă și poate fi anunțată din timp, ajută oamenii să se adapteze și să-și mărească un pic modul predictiv al comportamentului, ceea ce ar putea domoli creșterea. E bine să încercăm să găsim un partener în populație, ceea ce ar face mai acceptabil acest document. Acest document a fost introdus pentru a facilita călătoriile în spațiul Uniunii Europene. Ulterior, unele state l-au folosit fie pentru reducerea transmiterii în anumite spații foarte aglomerate – cluburi, discoteci etc – sau alte state l-au folosit pentru a stimula vaccinarea.

„Nu se poate  să vorbim despre o intrare în forță a certficatului când suntem pe pantă descendentă”

Parteneriatul cu populația a lipsit, din păcate, timp de un an și jumătate, măsurile au fost luate de multe ori într-un timp foarte scurt, n-au fost explicate, n-au fost comunicate și lucrul acesta a ostilizat o bună parte din public. Dacă o să continuăm în același mod, nu cred că o să avem succes în acest demers de sănătate publică și dacă am trecut prin acest val patru, care a fost îngrozitor, și n-am luat niciun fel de măsură începând din data de 5 iulie – această creștere a început în 5 iulie și ne-am gândit abia la sfârșitul lui septembrie sau în octombrie să luăm primele măsuri – , lucrul ăsta cred eu că justifică măcar să încercăm altă metodă. Nu aș vrea să mai repetăm situația din valul 4.

Populația României poate fi mobilizată și vreau să discutăm lucrul acesta, să fie un mecanism participativ în luarea deciziei – atât cu angajatorii, cu sindicatele, cu reprezentanți din educație, din sănătate, să fie un leadership democratic, nu un leadership autoritar, care doar comunică măsurile, oamenii le înțeleg sau le acceptă mai puțin și atunci ajungem în situații limită. Nu vreau să ajungem la aceeași situație din acest moment cu mii de cazuri de deces într-un timp foarte scurt.

Cât despre posibilitatea introducerii certificatului într-un interval de timp nu foarte lung – noi putem să facem actul normativ, astfel încât el să-și facă efectul imediat ce ajunge la acea situație, nu trebuie să facem actul normativ atunci când începe creșterea.

Mi se pare că trebuie să existe un echilibru. Nu se poate ca trei luni de zile să nu fi luat nicio măsură, când era evidentă creșterea din data de 5 iulie, și acum să discutăm despre intrarea în forță a acestui certficat când ne aflăm pe o pantă descendentă și lumea n-o să înțeleagă de ce introducem în acest  moment certificatul.

Veți fi inițiatorul acestui nou act normativ? 

În mod normal, Ministerul Sănătății trebuie să se regăsească în rândul inițatorilor unui astfel de proiect de act normativ, dar de data asta, spre deosebire de alte momente, vom face ceea ce hotărâm împreună cu specialiștii, nu putem să facem ceea ce credem noi ca oameni politici și mă plasez ș eu în această categorie, deși eu sunt și microbiolog, și specialist în sănătate publică. Multe din deciziile acestui ultim an și jumătate n-au ținut cont de recomandările profesioniștilor din sănătate și au fost decizii care au fost luate exclusiv în scopuri politice.

Fișa specialistului chemat să dezbată în emisiuni

Cum poate fi convinsă populația României să se vaccineze, în contextul atâtor informații false care vin din mediul online, dintr-o parte a presei? 

Cred că putem să adoptăm o altă strategie de comunicare. Noi am avut în strategia de comunicare doar două elemente: mesajele de promovare a vaccinării, nu de informare referitoare la vaccinare – și trebuie să venim cu partea de informare; și al doilea element – trebuie să aducem în prim-plan persoanele credibile din sectorul de sănătate care să vorbească despre vaccinare și să explice. E important să răspundem multor întrebări și vă spun din proprie experiență.

Am fost la foarte multe emisiuni la care trebuia să răspund și întrebărilor publicului – vin extrem de multe întrebări, oamenii vor să înțeleagă, vor să știe, ei au încredere în persoanele care sunt specializate, din păcate, ei au fost minoritari în spațiul public, pentru că din dorința de senzațional sau de audiență, de falsă audiență, veneau persoane care transmiteau știri false sau chiar se încerca punerea în antiteză, în același studio, a unor persoane cu opinii contradictorii. Eu nu vreau să mai continuăm – și o să fac și un apel către mass-media. În primul rând, faptul că în aceste emisiuni din zona de sănătate publică cineva bine pregătit este pus într-o polemică cu cineva care difuzează informații false este profund greșit, pentru că omul nu mai știe ce să creadă și trebuie să încetăm cu chestia asta și trebuie să încercăm să educăm publicul să reușească să identifice mesajele corecte și să apeleze mai puțin la mesajele incorecte.

Cred că ar trebui să facem un soi de fișă a specialistului în care poți avea încredere – ce fel de studii trebuie să aibă, ce specializare, care este experiența pe care o are în spate și cum poate să demonstreze toate lucrurile pe care le spune. Cei care propagă mesajele antivaccinare, în majoritatea lor covârșitoare, nu întrunesc niciuna dintre aceste condiții, iar așa-zisele studii științifice nu sunt decât niște speculații.

Rafila: N-am înțeles în ce constă strategia comunicării unor cifre

Vreți să preluați de la CNCAV comunicarea pe tema vaccinării?

Trebuie să colaborăm, în mod evident și trebuie să renunțăm la stereotipuri. Avem tot felul de grupuri de comunicare strategică. N-am înțeles în ce constă strategia comunicării unor cifre, mereu aceleași, în fiecare zi – numărul de cazuri, numărul de decese, numărul de cazuri la ATI și cam asta este comunicarea strategică. Cred că trebuie să stăm de vorbă puțin cu colegii din CNCAV și să încercăm să profesionalizăm campania de comunicare. Există profesioniști în comunicare, nu neapărat din zona publică, pot să fie și din zona privată, care să dea imagine și un suflu nou campaniei de comunicare. Campania de comunicare care se centrează aproape exclusiv pe promovarea vaccinării, în lipsa informării, cred că nu are șanse foarte mari de  succes.

Deci ce lipsește acum este informarea?

Da. Găsești greu informația în spațiul public. Vă dau un exemplu, apropo de testarea elevilor. Informarea nu înseamnă doar un site, unde eventual trebuie să cauți mult ca să  poți să afli anumite răspunsuri. Trebuie să mobilizăm organizațiile profesionale medicale – și o să vină alături de noi – pentru că ne apropiem, nu știu exact când, dar probabil după sărbători vom asista la o nouă creștere a numărului de cazuri și atunci noi trebuie, din punctul acesta de vedere, al strategiei de comunicare, să îmbunătățim accesul pacienților la testare, la consult, la tratament în ambulatoriu încă din primele zile de boală.

Întâlnire cu medicii de familie, săptămâna viitoare

Cum vor fi aceste sărbători? Vom vedea restricții, cum vedem că se întâmplă în alt țări? Sunteți de acord cu cele câteva măsuri de relaxare luate pentru 1 Decembrie (paradă, concerte etc.)?

Trebuie să văd exact în ce constau aceste relaxări. Și când am fost la audieri (în Parlament – n.r.), am încercat să transmit un mesaj: să fim cumpătați, în primul rând, și să lămurim lumea că aceasta este soluția, să-și protejeze persoanele vulnerabile din familie prin vaccinare.

Dacă mortalitatea, prin îmbolnăvire, la categoria oamenilor activi, între 40 și 50-60 de ani, este undeva la 1 din 25 sau chiar mai mică, la categoria de peste 80 de ani, 1 din 6 pacienți decedează. Aici n-avem decât soluția colaborării cu autoriățile locale, cu alte autorități, fie ecleziastice, fie activiști din zona non-guvernamentală.

Primele măsuri le vom vedea săptămâna viitoare, când trebuie să ne întâlnim cu medicii de familie. Trebuie să avem primele contacte, încât să recunoaștem în primul rând rolul lor, să nu-i mai acuzăm în grup, pentru că se întâmplă lucrul ăsta, ceea ce este extrem de nociv. Ai nevoie de acest corp medical, care este cel mai mare din România, are cele mai multe contacte cu populația acestei țări. Ei trebuie să facă două lucruri să ne ajute acum: trebuie să asigure accesul la testare și trebuie să asigure consultația și prescripția unui tratament, conform unor ghiduri, în ambulatoriu, atunci când se poate.

Tratament în ambulatoriu mai facil

Trebuie să rezolvăm lucrul acesta în ceea ce privește tratamentul ambulatoriu până la eventuala apariție a unui nou val și bineînțeles, să pregătim și spitalele. Ele s-au descurcat foarte bine pentru condițiile României, dar nu putem în continuare să asistăm la supraaglomerarea lor și la imposibilitatea pacienților care au alte afecțiuni de a se trata în spitale.

Valul 5 ar putea fi mai rău ca valul 4? Fostul ministru interimar al sănătății spunea că ar fi nevoie de pregătirea a cel puțin 1.900 de paturi.

Pregătirea unui număr de paturi este, evident, necesară. În afară de acest efort, care înseamnă să mărești numărul de paturi, cu cât mărești numărul de paturi mai mult pentru COVID, renunți la anumite paturi pentru alte patologii. Numărul de paturi în România nu este un elastic de care să tragi. Nu sunt paturi fizice, sunt paturi care trebuie deservite de un personal. Dacă nu facem un concurs de mărit numărul de paturi, trebuie găsite soluții astfel încât acele paturi să nu se umple. Îl felicit pe dl. ministru Cseke pentru toată prestația absolut impecabilă, mai ales pentru un ministru interimar.

Cu vaccinarea actuală și cu restricții în perioada sărbătorilor, unde ne așteptăm să ajungem, totuși?

Există un element care în România este puțin diferit, totuși, față de alte țări. Este vorba despre scăderea numărului actual de cazuri, care nu se datorează unor măsuri, că nu sunt niște măsuri fantastice, uitați-vă ce se întâmplă pe stradă. Sunt măsurile, să zicem, clasice în momentul de față, cu o mică restricție, să zicem, de acces la mall sau la cinematograf. Cred că în momentul de față, o parte din populația receptivă (la infectare – n.r.) din România s-a epuizat și scăderea de acum se datorează acestui lucru. Asta nu înseamnă că populația receptivă nu va crește din nou ca număr, pentru că avem persoane care s-au vaccinat până în luna mai și la ei imunitatea a scăzut, se intensifică în perioada sărbătorilor de iarnă circulația, ne întâlnim cu rudele în vârstă, care nu sunt vaccinate, adică sunt și premise să avem un val 5 serios. Dar eu cred că dacă pornim la drum de acum cu pregătirea sistemului de sănătate pentru tratamentul ambulator, trecem un act normativ care să facă referire foarte clară la introducerea certificatului verde – cum se introduce, când se introduce și chiar când se renunță la el, adică atunci când se ajunge la o stare de normalitate – și schimbăm, evident, campania de comunicare – și asta trebuie schimbată rapid  -, atunci o să putem avea un val 5 de o amploare mai redusă decât  precedentele și sper să fie așa. Principalul meu scop și prezența la minister este să salvăm niște mii de vieți care ar putea să se piardă dacă ne reîntoarcem la situația similară din valul 4, care trebuie să recunoaștem, n-a fost pregătit în niciun fel.

Rolul Ministerului Sănătății trebuie să fie foarte clar în CNSU

Cum veți face să preluați acele măsuri de restricție, care acum sunt la DSU? Cum se va întâmpla concret? 

Nu este vorba să preluăm noi măsuri de restricție, dar în mod evident, și în cadrul CNSU, rolul Ministerului Sănătății trebuie să fie foarte clar, pentru că CNSU (Comitetul Național pentru Situații de Urgență – n.r.) are de-a face cu toate tipurile de urgență care pot apărea în această țară și când există o urgență într-un anumit domeniu, în mod evident, ministrul sau secretarul de stat desemnat din acea structură trebuie să aibă un cuvânt extrem de greu de spus în luarea deciziilor care privesc domeniul respectiv. Dacă este o urgență de mediu, de la Ministerul Mediului. Acum discutăm de o urgență de sănătate. Faptul că șeful Departamentului pentru Situații de Urgență este un medic este un lucru întâmplător. În mod normal, la DSU, în decursul timpului, nu erau medici, era personal din zona aceasta a pompierilor și așa mai departe. Or, Ministerul Sănătății nu poate să nu aibă prima voce – bineînțeles, în afara prim-ministrului, care e președintele CNSU -, să lucreze împreună cu DSU, nu împotriva lui, cu siguranță, dar împreună trebuie să găsim o formă de colaborare, pentru că responsabilitatea, până la sfârșitul zilei, este a Ministerului Sănătății.

Deci veți propune ca cineva din Ministerul Sănătății să aibă o funcție în CNSU?

Da, trebuie să existe această discuție, nu știu exact care e forma pe care o voi propune, rămâne să discutăm cu colegii din guvern, cu dl. prim-ministru, dar trebuie să găsim o soluție, încât Ministerul Sănătății să aibă un cuvânt în ceea ce privește luarea deciziilor și să se țină cont de recomandările profesioniștilor din sănătate.

sursa: digi24.ro

Comments

comments

Politica

Firmele din HoReCa ar putea fi scutite de o parte din impozit. Mircea – Titus Dobre: „Măsura este incompletă“

Publicat

la data de

Scris de

Guvernul ar putea institui scutirea de la impozit, pentru o perioadă de 180 de zile, a contribuabililor care desfășoară activități în domeniul HoReCa, au declarat surse guvernamentale pentru stiripesurse.ro. Potrivit sursei citate, măsura este luată în calcul pentru că starea de alertă o să fie prelungită, iar restricțiile afectează desfășurarea activității companiilor care oferă servicii în hoteluri, baruri, restaurante.

Scutirea de impozit specific, analizată la Guvern, este gândită pentru persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 – “Hoteluri și alte facilități de cazare similare”, 5520 – “Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”, 5530 – “Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere”, 5590 – “Alte servicii de cazare”, 5610 – “Restaurante”, 5621 – “Activități de alimentație (catering) pentru evenimente”, 5629 – “Alte servicii de alimentație n.c.a.”, 5630 – “Baruri și alte activități de servire a băuturilor”.

Propunerea a fost comentată pentru Ordinea.ro de fostul ministru al Turismului, Mircea-Titus Dobre, actualul președinte al UGIR Constanța.

„Aceasta măsura ar fi trebuit completată prin scutirea impozitelor asupra bunurilor mobile, imobile, dar și pentru obligațiile de plată privind angajații.“, a spus fostul ministru al Turismului.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

3% din sumele colectate de stat de pe urma jocurilor de noroc, redirecționate pentru monumentele istorice

Publicat

la data de

Scris de

Parlamentarul de Constanța Remus Negoi a susținut, astăzi, în Comisia Economică a Senatului proiectul pe care l-am inițiat pentru modificarea Legii nr. 422/2001 în vederea clarificării unor situații incerte privind colectarea Timbrului Monumentelor Istorice. În Lista monumentelor istorice din România figurează peste 30.000 de obiective, însă statisticile sunt îngrijorătoare în ceea ce privește starea de conservare a multora dintre acestea, spune Negoi.

„Timbrul Monumentelor Istorice reprezintă unul dintre puținele instrumente naționale de finanțare pentru protejarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice. Sunt însă probleme importante în ceea ce privește colectarea sumelor ce urmează a fi apoi reinvestite în lucrări de prezervare a patrimoniului cultural și, din acest motiv, am propus modificarea legii astfel:

  • Alocarea a 3% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc către Ministerul Culturii, pentru Institutul Național al Patrimoniului, în vederea finanțării lucrărilor de restaurare, conservare şi consolidare a monumentelor istorice.
  • Timbrul monumentelor istorice se percepe de la operatorii economici, editori sau producători, de a proprietari, titulari ai dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice, imobilelor situate în zona de protecție a monumentelor istorice, în zonele construite protejate sau de la beneficiarii veniturilor realizate.“, a afirmat Negoi.

Senatorii din Comisia Economică au votat „pentru” în unanimitate, iar reprezentantul Ministerului Culturii a susţinut modificarea legislativă pe care a senatorul constănțean a inițiat-o.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Țeapă! Ministrul Energiei: „Ordonanța privind corectarea facturilor uriașe nu se poate aplica retroactiv, ci de la 1 februarie“

Publicat

la data de

Scris de

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, le dă o veste proastă românilor. El a anunțat că schema de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, și nu retroactiv de la 1 ianuarie așa cum se anunțase inițial. Noua ordonanţă de urgenţă va fi adoptată în şedinţa de Guvern din această după-amiaza, a spus el, în conferinţa “Criza energetică – soluţii la problemele momentului”, organizată de DC News. Ministrul a fost întrebat de când se vor aplica în facturi noile discounturi, întrucât existau informaţii că Guvernul are de gând să implementeze retroactiv noua schemă, de la 1 noiembrie 2021. “Nu vrem să avem riscuri de neconstituţionalitate şi nicio lege nu acţionează retroactiv, de aceea nu se poate aplica retroactiv, ci de la termenul clar de 1 februarie. Vom discuta în coaliţie în perioada imediat următoare şi vom gândi ce vom face de la 1 aprilie. Avem mai multe scenarii”, a afirmat Popescu, conform Agerpres.

El a arătat că impactul bugetar al acestei scheme este de 3 miliarde de lei, bani care există în bugetul de stat. Întrebat de ce statul nu a decontat banii către furnizori la timp, el a precizat că acest lucru se va întâmpla după ce facturile vor fi întocmite conform legii.

Sursa: stiripesurse.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: