Conecteaza-te cu noi

Politica

Vor fi noi alegeri la Nicolae Bălcescu? Primarul Viorel Bălan a fost declarat incompatibil

Published

on

In cursul zilei de ieri, Inalta Curte de Casatie şi Justitie a Romaniei s-a pronuntat in cadrul procesului pe care primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, il avea cu Agentia Nationala de Integritate (ANI) şi i-a respins recursul pe care il facuse. Si iată ce veste nimicitoare a primit primarul: “Cu majoritate, Respinge recursul declarat de Bălan Viorel împotriva Sentinţei nr.359 din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2016. Cu opinia separată a domnului judecător Emanuel Albu în sensul admiterii recursului şi admiterii în parte a acţiunii în sensul modificării Raportului de evaluare, constatând că în cazul incompatibilităţii pentru SC PANMINADA SRL a survenit prescripţia administrativ disciplinare”, potrivit minutei. Potrivit ANI, Viorel Bălan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie 2008 – 21 septembrie 2010, deoarece a exercitat, simultan, funcţia de primar al comunei Nicolae Bălcescu şi funcţia de administrator al SC Panminada SRL (23 iunie 2008 – 5 ianuarie 2009) şi al SC Pavicom SRL (23 iunie 2008 – 21 septembrie 2010).  De precizat faptul că edilul, în momentul în care a fost găsit incompatibil de ANI, a contestat decizia la două instanţe: Curtea de Apel Constanţa, respectiv Curtea de Apel Bucureşti. Însă, Curtea de Apel Constanţa i-a respins cererea pe 19.11.2013, după care s-a judecat recursul la ÎCCJ.

Ce se intamplă de acum incolo

Am vrut sa ştim cum vor sta lucrurile pe viitor, dat fiind faptul că  Viorel Bălan este fostul, actualul şi, potrivit vointei electoratului din comună, ar trebui să fie şi viitorul primar. Numai că lucrurile nu stau chiar aşa. Deşi alegerile au avut loc pe 5 iunie, primarul Bălan nu a fost inca validat, iar acest lucru este programat să aibă loc pe data de 23 iunie. Doar că pană atunci, lucrurile ar putea căpăta o turnură nedorită. Pe marginea acestui subiect, am stat de vorbă, pentru inceput, cu primarul Viorel Bălan, pe care l-am intrebat ce va face pe viitor. El ne-a declarat că incă nu ştie. “Nu ştiu cum vor decurge lucrurile. Tocmai de aceea mă voi consulta cu d-na avocat, iar apoi vedem ce rămane de făcut.” Am stat de vorbă şi cu prefectul Adrian Nicolaescu, care ne-a declarat următoarele: “Deocamdată, Viorel Bălan este in procedură de validare. In mod normal, dacă instanta care trebuie să-l valideze va lua act de această sentintă a ICCJ, nu ar trebui să mai facă acest lucru. Adică, judecătorul poate lua act de această hotărare si, in aceste conditii, să nu-l mai valideze. Dacă se va trece de acest lucru, Consiliul Local ales isi va putea desemna un viceprimar, care va conduce comuna pană la momentul in care se vor organiza noi alegeri locale.” Precizăm că noi alegeri locale s-ar putea organiza intr-un interval relativ scurt, de sase luni de zile. Deocamdata lucrurile sunt complicate şi nu se stie exact cand se vor intampla schimbari. Este insa cert faptul că cineva se va deplasa la Judecătoria Constanta, unde ar trebui validat primarul Viorel Bălan, pentru a depune o contestatie. Vom reveni cu amănunte pe măsura desfăsurării lucrurilor.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions