Conecteaza-te cu noi

Politica

Vot decisiv în Parlament. Amenzile pot fi contestate și la instanța de pe raza domiciliului

Published

on

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, un proiect de lege care prevede ca plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii să poată fi soluţionată şi la Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, nu doar la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Propunerea legislativă modifică articolul 32 alineatul (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

“Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede proiectul.

Legea în vigoare stipulează că plângerea se depune doar la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

Advertisement

Sursa: stiripesurse.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions