Conecteaza-te cu noi

Actual

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni, la nivel național

Published

on

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

În primele două zile din intervalul celor două săptămâni, vremea se va încălzi devenind deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 16…18 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 8…9 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 8 martie, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 11 și 13 grade. Regimul termic nocturn se va menține ridicat, concretizat prin valori medii de 2…4 grade, mai mari spre 7…8 grade până pe 4 martie. Precipitațiile, predominant ploi, se vor semnala aproape zilnic și vor fi moderate cantitativ în intervalul 3-5 martie.

CRIȘANA

Advertisement

În primele două zile din intervalul celor două săptămâni, vremea se va încălzi devenind deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 18…19 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 7…8 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 8 martie, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 10 și 13 grade. Regimul termic nocturn se va menține ridicat, concretizat prin valori medii de 1…3 grade, mai mari spre 6…7 grade până pe 4 martie. Precipitațiile, predominant ploi, se vor semnala aproape zilnic și vor fi moderate cantitativ în intervalul 3-5 martie.

MARAMUREŞ

În primele două zile din intervalul celor două săptămâni, vremea se va încălzi devenind deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 16…17 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încâ În primele două zile din intervalul celor două săptămâni, vremea se va încălzi devenind deosebit de caldă, cu temperaturi t media maximelor va ajunge la 7…8 grade sprnalul primei săptămâni. Începând din 8 martie, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 9 și 1e fi2 grade. Regimul termic nocturn se va menține ridicat, concretizat în această regiune prin valori medii în jurul pragului de îngheț, mai mari până spre 7 grade în intervalul 2-4 martie. Precipitațiile, predominant ploi, se vor semnala aproape zilnic și local vor fi moderate cantitativ în intervalele 2-3 martie și 4-6 martie.

MUNTENIA

Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vremea se va menține mai caldă decât în mod normal în luna martie, deosebit de caldă până pe 4 martie, cu medii ale temperaturii maxime de 17…19 grade. Începând din data de 5 martie, temperatura maximă va marca o scădere treptată, ajungând la valori medii în jurul a 11 grade pe 8 martie, după care se va menține la medii de 11…13 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza și el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 2 și 4 grade, exceptând datele de 4 și 5 martie, când minimele vor atinge medii de 6…8 grade. Probabilitatea pentru precipitații, predominant ploi în general slabe, va fi mai ridicată în intervalele 4-5 martie și în unele zile ale intervalului 6–9 martie.

Advertisement

TRANSILVANIA

În primele două zile din intervalul celor două săptămâni, vremea se va încălzi devenind deosebit de caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 16…17 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 6…7 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 8 martie, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 9 și 12 grade. Regimul termic nocturn se va menține ridicat, concretizat în această regiune prin valori medii apropiate de pragul de îngheț, mai mari spre 3…4 grade până pe 4 martie. Precipitațiile, predominant ploi, se vor semnala aproape zilnic și local vor fi moderate cantitativ în intervalul 4-7 martie.

MOLDOVA

Valorile termice diurne vor crește în primele 3 zile, astfel încât media maximelor va ajunge la 18 grade, în data de 4 martie. Ulterior, temperatura va marca o scădere treptată, ajungând la valori de 7…8 grade pe 7 martie, după care se va menține la medii de 9…12 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza și el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 și 3 grade, exceptând datele de 4 și 5 martie, când minimele vor atinge medii de 5…7 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu o probabilitate mai mare de precipitații în unele zile din intervalul 6–9 martie.

DOBROGEA

Advertisement

Valorile termice diurne vor fi mai ridicate în primele 3 zile, astfel încât media maximelor va ajunge la 17 grade. După data de 4 martie, temperatura maximă va marca o scădere treptată, ajungând la valori medii în jurul a 10 grade pe 7 martie, după care se va menține la medii de 10…12 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza și el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 și 3 grade, exceptând datele de 4 și 5 martie, când minimele vor atinge medii de 5…7 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu o probabilitate mai mare de precipitații în unele zile din intervalul 5–9 martie.

OLTENIA

Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vremea se va menține mai caldă decât în mod normal în luna martie, deosebit de caldă până pe 4 martie, cu medii ale temperaturii maxime de 15…17 grade. Începând din data de 5 martie, temperatura maximă va marca o scădere treptată, ajungând la valori medii în jurul a 11 grade pe 8 martie, după care se va menține la medii de 12…13 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza și el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 și 3 grade, exceptând datele de 3, 4 și 5 martie, când minimele vor atinge medii de 5…7 grade. Probabilitatea pentru precipitații, predominant ploi, va fi mai ridicată în intervalul 3-5 martie, când local acestea vor fi moderate cantitativ.

LA MUNTE

În primele trei zile din intervalul celor două săptămâni, vremea va fi caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 6…9 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 0 grade spre finalul primei săptămâni. Începând din 9 martie, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 1 și 4 grade. Regimul termic nocturn se va menține ridicat pentru această regiune, concretizat prin valori medii de -2…-5 grade, mai mari spre 3…4 grade până pe 4 martie. Temporar vor fi precipitații mixte aproape zilnic, iar probabilitatea ca acestea să devină în general moderate cantitativ va fi mai mare în intrervalul 3-6 martie.

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions