Advertisement
Actual

Vreme urâtă în toată țara. Este cod galben de ploi în Dobrogea

În sfârșit, plouă în Dobrogea. Astăzi, 13 septembrie, în intervalul orar 8.40- 12.00 a fost transmis cod galben de ploi, respectiv mesaj nou de vreme severă imediată în județele Constanța și Tulcea.

Potrivit meteorologilor, în tot județul Constanța, în zona de litoral a județului Tulcea dar și în mai multe localități va ploua.

Ce zone din județul Tulcea sunt vizate

Zona de litoral a județului Tulcea, respectiv zona localităților: Jurilovca, Sulina, C.A. Rosetti, Sfântu Gheorghe;
Județul Tulcea: Delta Dunarii, respectiv zona localităților: Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Ceamurlia de Jos, Nufăru, Beștepe, Crișan, C.A. Rosetti, Maliuc, Pardina.
Local va ploua, iar în timp scurt sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore, izolat, s-au acumulat cantități de 20…30 l/mp.

 Vremea la nivel național

Astăzi, 13 septembrie, în intervalul orar 10.00 – 23.00 vor fi averse în general moderate cantitativ, instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului. 
Îndeosebi în prima parte a zilei de duminică (13 septembrie) în Dobrogea vor fi averse în general moderate cantitativ ce vor acumula local 15…20 l/mp și izolat peste 30 l/mp. După-amiaza, seara și la începutul nopții vor fi perioade cu instabilitate atmosferică local în Muntenia, pe arii restrânse la munte și izolat în Oltenia. Aceasta se va manifesta prin averse, pe alocuri descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm) și vijelii (viteze în general de 40…60 km/h). În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, în Bărăgan și Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură), dar de scurtă durată și asociat averselor (viteze în general de 40…50 km/h).

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Tragedie la Seimenii Mici. Un bărbat dispărut în Dunăre a fost găsit fără viață

Aseară, un bărbat a fost dat dispărut în zona Canal apă caldă în localitatea Seimenii… Read More

23 de ore ago

Serviciul de Ambulanță Județean Constanța angajează șoferi. Sunt vacante 16 posturi

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa organizează concurs/examen pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată posturi vacante –… Read More

o zi ago

Un bărbat a MURIT după ce căzut de la etajul 10 al unui bloc din Constanța

În această seară, un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 10… Read More

2 zile ago

Mai multe fragmente de dronă, descoperite în zona litoralului românesc. Unele aveau încărcătură explozivă

În cursul zilei de 11 septembrie 2026, Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu instituțiile din… Read More

2 zile ago

Omar Hayssam, eliberat condiționat din închisoare. Decizia este definitivă!

Tribunalul Ilfov a decis vineri eliberarea condiționată a sirianului Omar Hayssam, care avea de executat… Read More

2 zile ago

Raed Arafat, inculpat oficial în dosarul penal privind achiziția unui elicopter SMURD. Vezi cum se apără șeful DSU

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, s-a prezentat astăzi în fața procurorilor militari,… Read More

2 zile ago