Conecteaza-te cu noi

Actual

Vremea se răcește în toată țara! Meteorologii au emis o informare de ultimă oră

Published

on

În cursul zilei de azi, 15 noiembrie, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare potrivit căreia vremea se va răci în toată țara. Perioada menționată este cuprinsă între 16 noiembrie ora 5.00 și 18 noiembrie ora 12.00. Potrivit acesteia, vremea va fi deosebit de rece, cu ninsori și intensificări ale vântului la munte, precipitații slabe mixte și zonele joase de relief.

În intervalul menționat vremea va deveni rece în toată țara, chiar deosebit de rece în estul și sud-estul teritoriului, unde și vântul va avea unele intensificări. Valorile termice vor fi negative în cursul nopților și al dimineților în majoritatea regiunilor.

În zonele montane va ninge și vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada.
În regiunile estice, sudice și centrale se vor semnala precipitații slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviță, mai ales în cursul zilei de vineri, 16 noiembrie și al nopții de vineri spre sâmbătă (16/17 noiembrie).

În București, mâine vremea va deveni rece, cerul va fi noros și temporar vor cădea precipitații slabe, sub formă de ploaie, dar trecător, posibil și lapoviță sau fulguială. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări, rafale de 45…50 km/h. Temperatura aerului va avea valori mai scăzute decât în intervalul precedent, respectiv o maximă de 4…5 grade și minima de – 2…0 grade.

Advertisement

Poimâine vremea va fi deosebit de rece, cu o temperatură maximă de 2…3 grade și minima în jurul valorii de -2 grade. Cerul va fi noros și trecător vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions