Conecteaza-te cu noi

Actual

Vremea se schimbă radical. Ce spun meteorologii

Published

on

În cursul zilei de azi, meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis cod galben valabil pentru aproape întreaga țară – cu excepția câtorva județe din vestul țării. Acesta este în vigoare de mâine, 15 martie, ora 14:00 până în ziua de 17 martie, ora 20:00.
Sunt vizate ninsori și strat consistent de zăpadă la munte și în Transilvania; viscol la altitudini de peste 1500 m; ploi și ninsori abundenteîn Moldova; local ploi însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, local însemnate cantitativ în sud, est, centru și la munte. Se vor acumula cantități de apă de peste 25…30 l/mp și, pe arii restrânse, 40…60 l/mp. Vor fi ploi (mai ales averse cu descărcări electrice, luni după-amiază, în sud-est), ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, luni spre marți (15/16 martie), în toată zona de munte și în Transilvania, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În Moldova, la început vor fi ploi abundente, iar începând de marți (16 martie) vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ îndeosebi în zona deluroasă.

La munte, la peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h, iar începând de marți (16 martie), în special în Carpații Meridionali, rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea.

Notă: Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în Transilvania și Moldova, dar la intensități mai reduse.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions