Conecteaza-te cu noi

Societate

Week-end de comedie la Teatrul de Stat Constanța

Published

on

Teatrul de Stat Constanța continuă spectacolele stagiunii 2020 – 2021, în condiții de siguranță și cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva pandemiei, conform legii. Pentru a respecta distanţarea impusă cu scopul de a preveni contaminarea, numărul de locuri diponibile la o reprezentaţie este de 70, aşadar este recomandabil să vă procuraţi biletele cât mai repede.

Sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 19:00, este programat „Meciul de comedie”, Spectacol interactiv de improvizație, pregătirea improvizatorilor fiind realizată de actorul și regizorul Dragoș Muscalu, iar scenografia fiind semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu.

Spectacolul de improvizație are ca principală caracteristică lipsa oricărui scenariu și chiar și a regiei. Totul, text, mișcare scenică, lumini, muzică se creează pe loc, în fața spectatorilor. Formatul este unul competițional, actorii fiind împărțiți în două echipe care se înfruntă într-o serie de probe, iar spectatorii au un rol foarte important, ei stabilind și temele de improvizație precum și echipa câștigătoare a fiecărei probe. Actorii-improvizatori care se vor întrece în acest spectacol sunt Florin Aioane, Remus Archip, Andrei Bibire, Andrei Cantaragiu, Lucian Iftime, Vlad Lință, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Ștefan Mihai, Mirela Pană, Florina Stănculeț iar muzica ce va acompania „competiția” va fi improvizată de tânărul și talentatul Mădălin Nicolae Mușat, absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria”.

Duminică, 11 octombrie, de la ora 19:00, revin pe scenă „Gaiţele” lui Al. Kiriţescu, în regia lui Lucian Iancu şi cu Dana Dumitrescu în rolul principal, un spectacol care face săli pline de peste opt ani.

Advertisement

O familie temperamentală, în care scandalurile sunt un mod foarte firesc şi plăcut de a-şi petrece timpul, ca şi contemplarea cortegiilor funerare care trec pe stradă. Tragediile ce se întâmplă în propria casă sunt privite cu aceeaşi nonşalanţă şi cu aceeaşi superficialitate, ba sunt chiar provocate, cu un fel de voluptate a răului.

Dana Dumitrescu, Maria Lupu şi Cristina Oprean alcătuiesc trio-ul babelor cartofoare, iar Andu Axente, Lana Moscaliuc şi Luiza Martinescu – triunghiul conjugal din care germinează tragedia. Adrian Dumitrescu şi Remus Archip joacă rolurile celor doi fraţi aflaţi în competiţie pentru întâietate, Laura Iordan Adrian, pe al nevestei al cărei vis este să ajungă la Paris, iar Mirela Pană şi Liliana Cazan fac deliciul spectatorilor cu nesfârşitele certuri casnice între „Fraila”(Fraulein) cu accent nemţesc şi Zamfira cu accent oltenesc.

Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitraşcu, iar coregrafia, de Raimonda Potlog.

Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța – Bulevardul Ferdinand Nr. 11

Vă mulțumim că ne sunteți mereu alături și vă așteptăm cu drag la teatru!

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions