Conecteaza-te cu noi

Societate

Weekend cu ”Jocuri în curtea din spate” la Teatrul de Stat Constanța

Published

on

jocuri in curtea din spate

La sfârșitul acestei săptămâni, Teatrul de Stat Constanța vă invită la două reprezentații ale spectacolului Jocuri în curtea din spate, de Edna Mazya, pentru care regizoarea Diana Mititelu a obținut, în 2021, premiul UNITER pentru Debut.  Între timp, spectacolul a fost selectat și a participat, cu  mare succes, la numeroase festivaluri.

Jocuri în curtea din spate este programat sâmbătă, 11 februarie și duminică, 12 februarie, de la ora 19:00. Pe scena înconjurată din trei laturi de public se vor afla actorii Cristiana Luca, Andrei Bibire, Cătălin Bucur, Theodor Șoptelea și Ștefan Mihai, fiecare dintre ei interpretând câte două roluri. Scenografia este semnată de Răzvan Bordoș, lighting design-ul, de Cristian Niculescu, iar traducerea piesei, de Ada-Maria Ichim.

În montarea inițială, pentru că regizoarea a urmărit să obțină o mai mare apropiere între actori și spectatori, publicul era așezat chiar pe scenă. Sala Studio a TSC, din strada Ion Lahovari nr. 2A, oferă un spațiu mult mai potrivit pentru acest gen de teatru.

”Atenție, spectacolul nu este recomandat adolescenților sub 14 ani, dar este cu siguranță recomandat  adolescenților și tinerilor peste această vârstă, pentru că tratează teme sensibile, care îi interesează și care, într-un fel sau altul, fac parte din viețile lor. Un spectacol dur, incomod, dar unul pe care ar trebui să-l vadă orice adolescent, orice părinte de adolescent și orice profesor, diriginte, educator.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al TSC.

Advertisement

Piesa scriitoarei israeliene are la bază un caz real, un viol asupra unei adolescente de 14 ani , întâmplat într-o comunitate rurală din nordul țării. Cazul i-a șocat pe israelieni, iar achitarea inițială a făptașilor a declanșat proteste masive în toată țara. Publicitatea din jurul procesului a determinat mai multe femei să capete curaj și să raporteze diverse forme de agresiune ținute sub tăcere.

Poate că, dintre toate spectacolele TSC acesta îndeplinește cel mai deplin rolul teatrului de a pune în discuție, în societate, subiecte importante, cum este cel al violenței în rândul adolescenților și tinerilor.

jocuri in curtea din spate

jocuri in curtea din spate

Reamintim că, încă din martie a anului trecut, reprezentațiile Teatrului de Stat Constanța se desfășoară la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A, situată chiar vizavi de clădirea teatrului din Bulevardul Ferdinand, aflată în renovare din noiembrie 2021.

”Pentru cei care doresc să-și achiziționeze din timp bilete, precizăm că în weekend-ul următor sunt programate spectacolele: „DOI TINERI DIN VERONA” în 18 februarie și „LOGODNĂ RELATIVĂ”, în 19 februarie.

Biletele pot fi cumpărate online, pe platforma Mystage.ro, de la agenția de bilete a TSC din bulevardul Tomis nr. 97 sau, cu o oră înainte de spectacol, de la Sala Studio.”, precizează reprezentanții TSC.

Foto: Marian Adochiței

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions