Conecteaza-te cu noi

Actual

Zeci de constănțeni care au oprit neregulamentar, sancționați de polițiștii locali

Published

on

În cursul zilei de ieri, 7 mai, poliţiştii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au executat acţiuni pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în zonele în care este interzisă oprirea/staționarea voluntară, punându-se accent în perimetrul unităților de învățământ, al instituțiilor publice, al stațiilor destinate transportului public de persoane, intersecții, centre comerciale, supermarketuri și în alte zone de interes public.

Astfel, în intervalul orar 06.00-22.00, au fost depistate o serie de nereguli rutiere pe drumurile publice din tronsonul cuprins între b.dul Tomis, str.Mircea cel Bătrân, str.Traian, str.Dezrobiri, str.Soveja, bdul Alexandru Lăpușneanu, b.dul Mamaia, str.Ion Rațiu, str.Cumpenei, b.dul Aurel Vlaicu, șoseaua Mangaliei, b.dul 1 Decembrie 1918, b.dul Ferdinand, str. I.G Duca etc.

Lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei municipiului Constanța au constatat, în limita competențelor conferite de lege un număr de 60 de încălcări ale normelor rutiere, din care 50 de opririri neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 142, lit. a din R. A.O.U.G. 195/2002 (R) și 10 staționări neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 143, lit. a din R. A.O.U.G. 195/2002 (R). Cuantumul total al amenzilor aplicate a fost de 10.150 lei.

”De asemenea, au fost ridicate de pe domeniul public al municipiului Constanța un număr de 3 autovehicule parcate neregulamentar.
Activități similare se vor derula în mod sistematic, iar ca măsură preventivă recomandăm participanților la traficul rutier să respecte normele privind circulația pe drumurile publice, să reducă viteza în apropierea trecerilor pentru pietoni, să nu oprească /staționeze neregulamentar pe acestea și să acorde o atenție sporită atunci când sunt la volan.
Numai împreună putem asigura un climat public civilizat și în siguranță în municipiul Constanța!”, precizează Biroul de presă al Direcției Poliției Locale Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions