Conecteaza-te cu noi

Actual

Zeci de kg de peşte au fost vândute ilegal de o femeie din Eforie

Published

on

Sâmbătă 03 martie a.c., în jurul orei 10.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa – Detaşamentul 6 Mangalia, a depistat în târgul din localitatea General Scărişoreanu, o femeie care oferea spre comercializare peşte.  În urma verificărilor jandarmii au stabilit că femeia în vârstă de  42 ani, din Eforie, deţinea peste 60 kg de peşte, diferite specii(crap, caras, ştiucă, guvid), depozitat în condiţii improprii, în lăzi de plastic, precum şi într-un autoturism.  Aceasta nu a putut justifica provenienţa peştelui şi a declarat jandarmilor că  intenţiona să-l vândă, pentru a-şi suplimenta veniturile. Deoarece fapta „comerciantei” este prevăzută şi sancţionată de  O.U.G. nr.  23 /2008 privind pescuitul şi acvacultura, (deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte),  jandarmii au întocmit procesul verbal de sesizare a autorităţilor competente, peştele fiind predat unei societăţi comerciale specializate. Recomandăm cetăţenilor să nu achiziţioneze peşte sau produse din peşte ce nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare şi să sesizeze autorităţile atunci când observă astfel de fapte.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions