Conecteaza-te cu noi

Societate

Zeci de mii de militari fericiți! Solda, sporurile și indemnizațiile au crescut!

Published

on

Ministerul Apărării Naţionale salută adoptarea de către Plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 9/2017, privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative ce conţin şi amendamente ce se vor aplica personalului militar. În forma finală adoptată de Cameră se regăsesc trei amendamente importante, din totalul de opt depuse de către conducerea M.Ap.N., care se înscriu în demersul preocupărilor constante pentru îmbunătăţirea vieţii militarilor şi îndreptării deficienţelor acumulate în timp în sfera drepturilor salariale ale acestora. Principalul amendament se referă la solda de funcție, acordată în luna ianuarie 2017, sub nivelul valorii de 1.450 lei, care se stabilește, începând cu 1 aprilie 2017, la 1.450 lei lunar. De aceste drepturi vor beneficia aproximativ 46.500 persoane. Un alt amendament adoptat, care implică majorarea drepturilor băneşti ale militarilor, stabilește că sporurile, indemnizaţiile şi alte asemenea drepturi specifice, care nu fac parte din solda funcţiei de bază, precum şi drepturile salariale acordate pentru risc şi solicitare neuropsihică, se determină prin raportare la solda de funcţie cuvenită, al cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 1.450 lei. Începând cu 1 aprilie 2017, cuantumul soldei de merit al personalului militar va creşte cu 50 la sută din cuatumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit aflată în plată, la nivelul anului 2009. Prin această măsură se devansează aplicarea acestei creșteri care, conform prevederile OUG 9 din 2017, ar fi fost acordată începând cu 1 august 2017. Aplicarea acestor măsuri a fost posibilă printr-un efort susţinut al echipei de conducere a M.Ap.N. și al specialiștilor desemnați să participe la consultările cu instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions