Conecteaza-te cu noi

Societate

Zeci de mii de polițiști primesc de azi salarii mărite

Published

on

Miercuri, 31 ianuarie 2018, a fost aprobat Ordinul ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, polițiștilor și personalului civil din MAI. Acest act normativ asigură punerea în aplicare, la nivelul MAI, a prevederilor Legii-cadru nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Ordinul prevede acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru mai multe categorii de polițiști decât până în prezent.  În aceste condiții, peste 3.000 de polițiști primesc acest drept pentru prima dată, în condițiile legislației în vigoare: polițiștii de la acțiuni speciale, criminaliștii și cei care îndeplinesc atribuții specifice de cercetare la fața locului, în domeniul pirotehnic sau prin utilizarea câinilor de serviciu. Totodată, peste 25.000 de polițiști vor beneficia de acest spor majorat de la 5 la 10%. Mărimea concretă a procentului sporului pentru risc și solicitare neuropsihică pentru fiecare categorie de personal se stabilește anual în limita fondurilor bugetare. În acest an, valoarea sporului va fi cuprinsă între 5% și 20% în funcție de condițiile de desfășurare a activității. Prin ordin se prevede acordarea unei indemnizații pentru pază și supraveghere de 5% din salariul de funcție pentru personalul care asigură paza, escortarea și supravegherea persoanelor reținute sau arestate preventiv, pentru timpul efectiv prestat în aceste condiții.  Toate aceste creșteri se vor regăsi în salariile din luna martie 2018. De asemenea, în anul 2018, se va aplica în continuare plata majorării de 75% pentru orele lucrate în weekend-uri sau de sărbători legale, menținându-se și toate celelalte sporuri, indemnizații și drepturi de echipament și hrană. Astfel, venitul salarial net al personalului MAI (127.000 de angajați) nu va scădea în 2018, ci va crește cu până la 4-5% începând cu luna ianuarie 2018, pentru angajații care își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă.  Dintre cei peste 80.000 polițiști, din Poliția Română și din Poliția de Frontieră Română, pentru aproximativ 8.000, din ianuarie 2018 a încetat aplicarea unei majorări salariale care a funcționat, conform legii, numai pentru 6 luni din anul 2017. Această majorare pentru asigurarea de la domiciliu a continuității serviciului polițienesc, a avut un caracter temporar și s-a aplicat pentru prima dată în salarizarea polițiștilor în anul 2017.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions