Conecteaza-te cu noi

Actual

Zeci de ordine de protecție au fost emise în două luni de polițiștii constănțeni

Published

on

Violența în familie sau violența domestică este una din cele mai importante probleme cu care se confruntă societatea umană. De la sfârșitul anului trecut, prin intrarea în vigoare a ordinului nr. 146/ 11.12.2018, polițiștii au la îndemână un cadru legal prin care agresorii pot fi îndepărtați imediat de lângă victime. La nivelul Poliției municipiului Constanța au fost emise 32 de ordine de protecție provizorii.

Violența în familie reprezintă, pe scurt, orice acțiune sau inacțiune intenționată săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii. În momentul în care victima apelează numărul unic de urgență 112, polițiștii ajung cu celeritate la fața locului, unde se constată situația de fapt. Ordinul de protecție provizoriu se emite, pe o perioadă de 5 zile, de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au emis, de la începutul anului și până în prezent, 32 de ordine de protecție provizorii. Dintre acestea, 31 de ordine au fost emise pe numele unor bărbați, care și-ar fi agresat soțiile, concubinele sau părinții dar și o sesizare în care o femeie și-ar fi agresat copilul.

Pe lângă evacuarea imediată din locuință, prin ordinul de protecție provizoriu, polițistul poate dispune, față de agresor, și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions