Conecteaza-te cu noi

Actual

Zeci de șoferi, amendați pentru depășirea vitezei legale pe DN 39 Constanța – Mangalia

Published

on

Zeci de amenzi au aplicat, ieri, polițiștii constănțeni pentru depășirea vitezei legale pe DN 39 Constanța – Mangalia.

Potrivit reprezentanților Biroului de presă al IPJ Constanța, polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Constanța au desfășurat ieri, 20 septembrie a.c., în intervalul orar 12.30 – 21.30, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei neregulamentare, pe DN 39.

În urma activităților, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 26.500 de lei, dintre care 51 pentru depășirea limitei legale de viteză.

Polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe conducătorii auto:

Advertisement
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
  • Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
  • În caz de trafic aglomerat, adoptați o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor și respectați regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere.
  • Acordaţi un plus de atenţie vitezei cu care rulaţi în intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, pentru a putea, în orice moment, manevra şi opri în siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions