Conecteaza-te cu noi

Actual

Zi nefastă pe șosele! Tir, mașină și motocicletă răsturnate!

Published

on

Ziua de azi a fost teribilă pentru mai mulți conducători auto. Nu a contat faptul că ei conduceau un autoturism sau un TIR. A fost implicată chiar și o motocicletă!  S-a întâmplat pur și simplu! Din fericire, nu a fost vorba despre vreun accident mortal sau soldat cu rănirea gravă a persoanelor implicate. Și nici despre un singur accident, ci despre trei vorbim. Unul dintre ele s-a produs pe raza localității Crucea, unde un TIR s-a răsturnat. Se pare că șoferul, un cetățean macedonean, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Un echipaj al Ambulanței a ajuns la fața locului și i-a acordat primele îngrijiri medicale. Un alt eveniment rutier a fost înregistrat pe raza localității Tariverde. În acest caz, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, în timp ce se afla într-o curbă destul de periculoasă, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Lângă șofer, se mai afla un pasager și amândoi au fost răniți. Tinerii, în vârstă de 22, respectiv 23 de ani, au fost transportați la spital.  Cel de-al treilea accident la care ne referim a avut loc în Constanța, pe b-dul Aurel Vlaicu. În acesta a fost implicată o motocicletă. Nu știm dacă era condusă de către tânăra care a fost accidentată sau nu. Cert este faptul că o persoană de 26 de ani a ajuns la Spitalul Județean Constanța cu un traumatism la un picior.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions